Ryan Reynolds și Hugh Jackman i-au cerut voie Madonnei să folosească melodia Like a Prayer în ultimul lor film. Iată ce a spus diva
Actorii din Deadpool, Ryan Reynolds și Hugh Jackman, au vizitat-o pe Madonna pentru a obține permisiunea de a folosi cântecul ei, Like a Prayer, într-o scenă din film. Iată cum a decurs...
VEZI FOTOPOZA (1 / 5)Deadpool și Wolverine, adică Ryan Reynolds și Hugh Jackman, vor ajunge în cinematografe pe 26 iulie. Cei doi supereroi sunt ocupați să-și promoveze filmul și să împărtășească fiecare detaliu din timpul filmărilor. Se pare au avut multe de făcut pentru ca acest film să fie un succes.
Recent, Ryan, Hugh și regizorul filmului Shawn Levy au povestit cum au vizitat-o personal pe Madonna pentru a folosi hitul ei din 1989 „Like A Prayer' în film.
Cei doi supereroi nu știau cum să se adrese Madonnei
Într-un interviu, protagoniștii și regizorul filmului au dezvăluit cum au vizitat-o pe Madonna, în vârstă de 65 de ani, pentru a-i cere permisiunea să folosească melodia Like A Prayer, cum a decurs întâlnirea lor povestind cu mult umor fiecare detaliu din acea conversație.
În timpul interviului, Ryan a spus că el și Shawn Levy au avut o „întâlnire personală cu Madonna' pentru a-i arăta secvența specială în care melodia va fi folosită în filmul cu cei doi supereroi.
„Trebuie să le spunem oamenilor că melodia Like A Prayer nu are licență dar îți trebuie acordul Madonnei pentru a fi folosită. Se pare că acea melodie nu a fost licențiată', a spus Reynolds.
„Așa că a fost foarte important să ceri acordul și cu siguranță e o chestiune și mai mare să o folosești… Ne-am întâlnit cu ea și i-am arătat cum este folosită melodia unde și de ce', a adăugat Ryan Reynolds.
Regizorul filmului, Shawn Levy, a adăugat că s-a simțit de parcă se întâlnea cu “regalitatea'. Mai mult, Reynolds a adăugat în glumă că l-a întrebat chiar pe unul dintre membrii echipei Madonnei cum să i se adreseze. „Îmi este permis să spun doar „Madonna?' ” a împărtășit el. „De exemplu, „Bună Madonna, sunt Ryan'.
Pe lângă faptul că le-a dat permisiunea echipei Deadpool, Madonna a dat și câteva sfaturi pentru a face scena și mai bună, iar sfaturile ei au adăugat un plus valoare secvenței.
„A fost grozavă', și-a amintit Ryan. „Doamne, s-a uitat la secvență și, nu glumesc, doar a spus: „Trebuie să faci asta, asta și asta în acest moment'. Și la naiba să fie, a avut dreptate în tot ce-a spus.'
Pentru că au fost de acord cu cuvintele vedetei pop, Levy și întreaga echipă s-au grăbit să se întoarcă la montaj și să facă schimbările. „Am intrat literalmente într-o nouă sesiune de înregistrare în 48 de ore pentru a face această modificare', a spus el. „A avut o singură obiecție și a fost o notă grozavă care a făcut secvența mai bună.'