Roxana Vancea, de nerecunoscut! Transformarea sa i-a siderat pe fani

Roxana Vancea (30 de ani) a fost una dintre asistentele matinalilor Răzvan Simion și Dani Oțil. În urma demisiei sale de la emisiunea de la Antena 1, vedeta s-a reprofilat și s-a apucat de fitness.

Încă din 2013, Roxana Vancea are un program bine stabilit de exerciții zilnice și împreună cu diete sănătoase a reușit să aibă un trup extrem de conturat, demn de invidiat. Bineînțeles, că în urma antrenamentelor a pierdut și din kilograme, iar internauții sunt de părere că a exagerat un pic și că este mult prea slabă.

Gura lumii o astupă doar pământul, evident, iar criticile vor fi indiferent de situație, însă fosta asistentă TV a declarat că se simte bine în propria piele și că a făcut numeroase sacrificii pentru arăta așa.

„Gătesc în fiecare zi. Bunica mea m-a învățat să gătesc, dar în general gătesc de dietă. Eu prefer mâncărurile oltenești. Îmi plac sarmalele, gogoșile, îmi plac dulciurile în general, dar mănânc sănătos. Nu mănânc exact ce aș vrea eu să mănânc. Îmi gătea bunica foarte mult când eram mică și m-a învățat și pe mine să gătesc.

Țin dietă. Mănânc 6 zile pe săptămână foarte sănătos, iar a șaptea zi mănânc ce vreau eu. Dieta mea este bazată pe foarte multă proteină, mai puțini carbohidrați, e o dietă low-carb. E o dietă echilibrată, am și grăsimi esențiale, am și carbohidrați sănătoși și multă proteină.', a declarat Roxana Vancea, în urmă cu ceva timp.

Cu toate acestea, după o muncă asiduă, vedeta a declarat că întotdeauna este loc de mai bine și că mai are de lucrat pentru a ajunge la rezultatele stabilite. Ea își dorește un abdoment mai tonifiat și mai multă masă musculară pe mușchii fesieri.

„Întotdeauna este loc de mai bine și recunosc că mă săturasem de antrenamentele pe care le făceam. Nu mai dădeam randament pentru că aveam corpul obișnuit cu ele. Atunci am avut nevoie de o schimbare. M-am mai antrenat și știu cât de repede vin rezultatele. Vreau să fiu mai definită, să mi se vadă abdomenul mai proeminent și să pun masă musculară la fesieri', a mai mărturisit vedeta.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Vedete