Ronald Gavril, iubitul Anamariei Prodan, a făcut publice detalii mai puțin știute din viața lui. „Încercam să evit să știe că eu fac box”
Ronald Gavril, în vârstă de 38 de ani, este un boxer profesionist român care a participat cu echipa de box amator a României la trei Campionate Mondiale și la trei Campionate Europene. Partenerul Anamariei Prodan și-a invitat iubitul la podcast, iar acesta a dezvăluit lucruri mai puțin știute din viața lui.
Sportivul provine dintr-o familie modestă și spune că a fost de mic pus la treabă în gospodăria părinților lui.
„Provin dintr-o familie cu mulți frați, suntem patru băieți și o fată. Vin dintr-o familie modestă, care a muncit de mic copil în gospodăria familiei, un copil cu o educație primită de la părinții mei foarte bună, cu frica lui Dumnezeu și după care un copil care a vrut să devină campion', a declarat Ronald Gavril, în podcastul moderat de Anamaria Prodan.
În cadrul interviului, Ronald a povestit cine a contribuit la decizia lui de a face o carieră în box. Totul a pornit de la un vecin care i-a chemat pe frații lui la sala de box și s-a ocupat pentru o perioadă să îi antreneze. Fiind cel mai mic dintre copii, părinții îi lăsau în grija gospodăria și spune că nu a fost ferit de munca de jos.
VEZI FOTOPOZA (1 / 4)„Am început boxul datorită unui vecin, care ne-a chemat la sala de box. I-a chemat pe frații mei mai întâi, după care și pe mine. Eram mai mic și spuneau că mai bine să stau acasă și să am grija de gospodăria tatălui (…) Tatăl fiind foarte sever, nu prea ne lăsa să ne jucăm. Încercam să evit să știe că eu fac box pentru că ei nu ar fi fost de acord', a mai spus sportivul.
Anamaria Prodan și Ronald, nași de botez
Anamaria Prodan și Ronald Gavril au o relație solidă, locuiesc împreună și se înteleg foarte bună. Cei doi au botezat împreună un băiețel, care poartă numele Filip Ioan. Îndrăgostiții au devenit împreună părinți spirituali.