Rona Hartner, din nou pe mâna medicilor: “Sunt în faza trei a cancerului”

Rona Hartner, din nou pe mâna medicilor

Când toată lumea crede că Rona Hartner a trecut cu bine peste încercarea pe care i-a dat-o viața, acum artista a ajuns din nou pe masa de operație. Rona Hartner, din nou pe mâna medicilor: “Sunt în faza trei a cancerului”.

Îndrăgita artistă va fi operată de urgență în Franța.

În România, Rona Hartner a suferit o intervenție chirurgicală delicată. Medicii i-au descoperit o tumoare pe colon, iar vedeta a fost supusă unei operații.

După intervenția chirurgicală, Rona se simțea din ce în ce mai bine. Rona Hartner a declarat că a învins cancerul cu ajutorul medicilor care au operat-o de urgență.

“Din păcate vorbim despre o afecțiune care nu vorbește, nu se aude, dar atunci când se manifestă poate fi letală.Vreau să insist pe rolul esențial al evaluărilor periodice.Poate că vorbim despre o abdominală, tulburări de tranzit, dieta, sunt semnele precoce ale acestei afecțiuni. Este o operație complicată, colegii mei încearcă să evalueze această patologie tumorală, se pot confrunta cu testele chiar în timpul operației. “, a declarat la vremea respectivă medicul Tudor Ciuhodaru, în emisiunea Star Magazine de la Antena Stars.

Acum, Rona Hartner va fi operată din nou în Franța. În cadrul emisiunii “Răi da buni”, Rona a mărturisit că boala nu a recidivat, și se pare că cei cinci ganglioni maligni au existat încă de la început.

Rona Hartner, din nou pe mâna medicilor: “Sunt în faza trei a cancerului”

“Mi s-a descoperit un cancer de colon, după ce am făcut ocluzie intestinală. Oncologul din Franța mi-a spus să efectueze prevenirea citostatică timp de șase luni. Sunt în faza trei a cancerului. Luni voi fi operată. Nu mi-e frică de citostatice, fac din două în două săptămâni Am cinci ganglioni lângă tumoare, pompau celule maligne în tot corpul. Nu-mi pierd părul și nu slăbesc “, a declarat Rona Hartner pentru” Răi da buni “.

 

 

Foto: facebook.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati