Revista Avantaje și-a desemnat câștigătoarele premiilor Femeia Anului 2017

Miercuri, 28 martie, castelul din inima Bucureștiului, Le Chateau, a găzduit cea de-a 20-e ediție a Galei Femeia Anului. Evenimentul, powered by Herbalife și sprijinit de Bonilash și Aquatique, s-a bucurat de prezența unor personalități marcante ale științei și culturii românești.

De 20 de ani, Gala Femeia Anului promovează valorile autentice, aducând în lumina reflectoarelor eroinele vieții noastre de zi cu zi, femei știute sau mai puțin știute, care și-au adus o contribuție remarcabilă în domenii precum medicină, sport, literatură, artă sau jurnalism.

În acest an, s-au acordat 9 premii de excelență și, pentru prima dată în istoria Galei, Marele Trofeu Femeia Anului.

Cele 9 premii de excelență ale Galei Femeia Anului 2017 au fost acordate următoarelor personalități:

  1. Trofeul Femeia Anului pentru Excelenţă în Jurnalism Social a fost câștigat de jurnalista Paula Herlo. Premiul i-a fost înmânat de omul de televiziune Cătălin Radu Tănase
  2. Trofeul Femeia Anului pentru Promovarea literaturii universale a fost câștigat de Denisa Comănescu, general manager la editura Humanitas. Premiul i-a fost înmânat de realizatorul tv Marius Constantinescu
  3. Trofeul Femeia Anului pentru Excelență în Arta Actorului, O viață dedicată scenei a fost câștigat de actrița Rodica Mandache. Premiul i-a fost înmânat de omul de televiziune Mihai Tatulici
  4. Trofeul Femeia Anului pentru Excelență în sport a fost câștigat de Elena Pagu, campioană mondială la marș la vârsta de 92 de ani. Premiul i-a fost înmânat de fostul atacant Ciprian Marica
  5. Trofeul Femeia Anului pentru Responsabilitate socială a fost câștigat de Mihaela Geoană, preledinta Fundației Renașterea, care aduce în atenţia publicului o problemă cu implicaţii majore în viaţa femeilor: cancerul de sân. Premiul i-a fost înmânat de dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș
  6. Trofeul Femeia Anului pentru O viaţă dedicată filmului a fost câștigat de criticul de film Irina Margareta-Nistor. Premiul i-a fost înmânat de criticul de modă Alin Gălățescu
  7. Trofeul Femeia Anului pentru Stil de Viață sănătos a fost câștigat de Miss Fitness Anca Bucur. Premiul i-a fost înmânat de fostul tenismen Ilie Năstase
  8. Trofeul Femeia Anului pentru Promovarea și apărarea drepturilor copilului a fost câștigat de Mia Scarlat, femeia care, în ultimii 20 de ani, s-a dedicat îngrijirii și educării a 170 de copii abandonați. Premiul i-a fost înmânat de naistul Nicolae Voiculeț
  9. Trofeul Femeia Anului pentru Promovarea maternității a fost câștigat de jurnalista Anca Serea Sînă, mamă a 5 copii născuți pe cale naturală. Premiul i-a fost înmânat de soțul ei, cântărețul Adrian Sînă.
  10. Marele Trofeu Femeia Anului 2017 a fost câștigat de prof. univ. dr. Carmen Ginghină, medicul cardiolog care a reușit să facă performanță în chirurgia inimii, ducând zilnic o luptă împotriva morții. Trofeul i-a fost înmânat de fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu.

Cele două momente artistice ale Galei Femeia Anului 2017 au fost susținute pro bono de maestrul Nicolae Voiculeț, care a oferit un recital impresionant la nai, și de Mihai Chițu, câștigătorul celui de-al treilea sezon al emisiunii Vocea României. Evenimentul a fost prezentat pro bono de soprana Irina Baianț și de tenorul Vlad Miriță.

Gazdă și suport tehnic – Le Chateau; furnizori de băuturi –  Dolce Gusto, Vincon România; candy bar – Miss Baker; make-up: Carmen Dincă; hairstyling: Gett’s Salon și Yofi Hair Academy; buchete flori – Floria.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Recomandari shopping
Mai multe din Avantaje.ro