Rețeta de drob de miel a lui Cătălin Scărlătescu. Ce recomandă chef-ul pentru masa de Paște: „N-aveți cum să greșiți”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Au mai rămas doar câteva zile până la Paște, iar pregătirile pentru masa festivă sunt deja în toi. În această perioadă, mulți români caută inspirație pentru preparatele tradiționale, iar Cătălin Scărlătescu a venit cu câteva recomandări simple, dar savuroase, pentru una dintre cele mai importante mese din an.

Ce recomandă Cătălin Scărlătescu pentru masa de Paște

Cunoscut pentru stilul său direct și pasiunea pentru bucătărie, juratul de la Masterchef a vorbit despre preparatele pe care le consideră esențiale de Paște și a dezvăluit inclusiv cum pregătește un drob de miel gustos, fără complicații inutile. După cum spune chiar el, sunt rețete în care „n-ai cum să greșești', dacă respecți gustul autentic al ingredientelor.

Cătălin Scărlătescu este de părere că unul dintre cele mai simple și reușite preparate pentru masa de Paște este friptura de miel sau de berbecuț, gătită cât mai curat și fără adaosuri care să acopere gustul cărnii.

Chef-ul este de părere că uneori cele mai bune rețete sunt și cele mai simple, iar secretul stă în prepararea lentă și în respectarea gustului natural al cărnii.

„V-o spun pe cea mai simplă. Pulpă de berbecuț sau de miel. O cană de apă, o mână de sare, la cuptor, slow cooking, atât. Nu încercați să puneți alte ingrediente, pentru că o să ucideți gustul cărnii fragede și spectaculoase. N-aveți cum să greșiți, apă și sare, atât', a spus Cătălin Scărlătescu, în exclusivitate pentru Click.

scarlatescu (1)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Rețeta de drob de miel a lui Cătălin Scărlătescu

Pe lângă friptură, drobul de miel rămâne unul dintre preparatele care nu lipsesc aproape niciodată de pe masa de Paște. Iar Cătălin Scărlătescu spune că și acesta poate fi pregătit simplu, fără prea mult efort, dacă ai ingredientele potrivite și păstrezi rețeta tradițională.

Potrivit chef-ului, secretul stă în modul de pregătire al organelor și în cantitatea generoasă de verdeață.

Ingrediente

  • organele de la un miel: ficatul, rinichii, plămânii, inima
  • 250 g carne de miel
  • 400 g ceapă și usturoi verde
  • 400 g mărar și pătrunjel verde
  • ouă bătute (pentru fiecare kg de compoziție 8 ouă bătute)
  • sare, piper
  • ulei de floarea-soarelui
  • prapure

Mod de preparare

Organele și carnea se taie cuburi mari și se călesc într-o tigaie cu ulei de floarea-soarelui, sare și piper, după gust. Apoi le dăm deoparte și le lăsăm la scurs. 25 % din compoziție se taie cuburi, restul se toacă la mașina de tocat.

`Ceapa și usturoiul verde se toacă mărunt și se prăjesc în tigaia în care am călit organele. Lăsați să se evapore toată apă din tigaie. Mărarul și pătrunjelul se toacă. Toate se amestecă bine. Cum spuneam, pentru fiecare kg de compoziție puneți 8 ouă bătute. Asezonați cu sare și piper. Înveliți compoziția într-un prapure și dați la cuptor la 140 °C, pentru 50 de minute. Se servește rece și, opțional, cu muștar alături.~', a explicat Scărlătescu.

Așadar, dacă vrei un drob de miel gustos pentru Paște, chef-ul recomandă să nu complici inutil rețeta și să mergi pe gustul clasic, bine echilibrat.

Ce nu ar trebui să lipsească de pe masa de Paște

Dincolo de rețete sofisticate sau preparate reinterpretate, mesajul lui Cătălin Scărlătescu este cât se poate de clar: masa de Paște ar trebui să păstreze gustul autentic al preparatelor tradiționale.

Fie că alegi să pregătești drob de miel, friptură la cuptor, borș acru sau deserturi de casă, important este ca preparatele să fie făcute cu grijă și să aducă în jurul mesei oamenii dragi. Iar dacă urmezi sfaturile lui, șansele să dai greș sunt minime.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete