Regina Elisabeta a II-a și-a dat consimțământul pentru nunta prințului Harry cu Meghan Markle. Cum a anunțat totul?

Cu doar câteva zile înainte de nunta prințului Harry cu Meghan Markle, regina Elisabeta a II-a și-a dat consimțământul pentru ca ceremonia să aibă loc. Chiar dacă cei doi aveau acordul reginei de ceva timp, acum a fost anunțat totul într-un mod oficial.

Anunțul oficial a fost făcut de către reprezentanții Palatului Buckingham. Aceștia au făcut publice fotografiile cu documentul prin care regina Elisabeta a II-a și-a dat consimțământul pentru nunta prințului Harry cu Meghan Markle. Documentul oficial a fost scris de mână, pe o bucată de pergament și poartă toate însemnele britanice. În partea stângă a actului oficial a fost desenat un dragon roșu, simbol al Țării Galilor, dar și motive florale ca trandafirul, ciulinul și trifoiul, acestea fiind emblemele florale ale Regatului Unit. Din document nu lipsește nici emblema prințului Harry.

În partea dreaptă a documentului există un alt trandafir, simbol al Statelor Unite, dar și doi maci galbeni, aceștia simbolizând statul California, locul unde s-a născut Meghan Markle. Sigiliul regal nu lipsește nici el, iar pentru că documentul este unul foarte important pentru cei doi miri, aceștia vor intra în posesia lui după nunta care va avea loc pe 19 mai. În partea de sus a actului oficial poate fi observată semnătura reginei Elisabeta a II-a.

Astfel, pregătirile pentru nunta regală au intrat în linie dreaptă și au mai rămas doar câteva zile până când prințul Harry și Meghan Markle vor deveni în mod oficial soț și soție.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu actul oficial prin care regina Elisabeta a II-a și-a dat consimțământul pentru nunta prințului Harry cu Meghan Markle.

Bianca Hriscu

Foto: facebook

Citește și:

Ce alimente și-ar cumpăra Randi, dacă ar avea doar 10 lei în buzunar? Răspunsul artistului este surprinzător

Unde se vor căsători fostul principe Nicolae și Alina Binder? Cei doi au ales un loc cu o semnificație aparte pentru familia regală

Regina Elisabeta a II-a este prima persoană care va vedea rochia de mireasă a lui Meghan Markle. Care este motivul?

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati