Reacția Oanei Roman după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat femeilor abuzate de soți „să-și ducă crucea”: „Încurajează femeile să trăiască în abuz”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Oana Roman a avut o reacție acidă după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat femeilor abuzate de soți „să-și ducă crucea'. Vedeta a răbufnit și a condamnat atitudinea preotului.

Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea’, fiindcă a primit „taina cununiei’. „Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu’, i-a transmis preotul femeii. Apoi, ÎPS Teodosie, le-a sfătuit pe femeile care nu simt nevoia să aibă „relaţii’ cu soţii lor să „facă şi după voia soţului’ pentru a-și păstra căsnicia.

Declarațiile au ajuns la urechile Oanei Roman, care, într-o postare pe Instagram, ea nu a fost de acord cu mesajul transmis de preot.

„Atunci când Biserica, printr-un reprezentant de-al său, nu face rău, face aproape crimă pentru că încurajează femeile să trăiască în abuz și sunt multe cazuri în care unele au fost omorâte de parteneri abuzivi. Care este oare reacția Bisericii Ortodoxe Române la astfel de derapaje grave?', a fost reacția Oanei Roman.

oana-roman-casaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Reacția Arhiepiscopiei Tomisului, după declarațiile controversate ale lui IPS Teodosie

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat că ÎPS Teodosie se exprimă faţă de propriii credincioşi în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie are, la loc de cinste printre atribuţiile misiunii sale de arhiereu al Bisericii, calitatea de învăţător al comunităţii pe care o păstoreşte. În acest sens, potrivit legii canonice dar şi drepturilor garantate de constituţia ţării, se exprimă faţă de propriii credincioşi în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte, beneficiind deplin de libertatea de manifestare religioasă (care include dreptul de a preda credincioşilor săi) precum şi de autonomia faţă de stat şi faţă de celelalte sisteme religioase ori filosofice', a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, citat de News.ro.

El a precizat că Arhiepiscopul Tomisului a oferit un „sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învăţătură religioasă”.

„Astfel, în cazul prezentat, o credincioasă a fost încurajată să invoce ajutorul lui Dumnezeu şi să îşi păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieţii de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soţului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat. Acest lucru a fost propovăduit în Creştinism dintotdeauna şi de către toţi. De aceea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop nu s-a exprimat într-o calitate străină – lăsând specialiştilor (medici, psihologi, etc.) rolul lor în societate – ci a oferit un sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învăţătură religioasă', a mai precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete