Reacția Danei Budeanu după ce a văzut-o pe Andra cântând la Sala Palatului: „A fost odată o fetiță, pe care eu am avut șansă să o cunosc”

Dana Budeanu a făcut declarații după ce a mers la concertul susținut de Andra la Sala Palatului din București. Cântăreața a interpretat doar melodii din folclorul românesc, iar creatoarea de modă a felicitat-o.

Cu concertul „Tradițional' de muzică populară, Andra a mers în mai multe orașe din România și din străinătate, iar în weekend a ajuns la Sala Palatului din București. O mulțime de fani au mers să o vadă pe scenă, printre aceștia și Dana Budeanu.

Pe pagina ei de Instagram, creatoarea de modă a felicitat-o pe cântăreața pentru spectacol și pentru cariera ei de succes.

„A fost odată o fetiță, pe care eu am avut șansă să o cunosc, când încă visa la ceea ce astăzi a devenit iubirea României, Andra! A fost odată România, cea plină doar de frumos, de folclor, de doina, de viață, de credință, de fericire, de dor! A fost odată muzică, cea care ne unește sufletele și nu ne lasă mințile să ne mintă! A fost odată iubirea pură, cea de azi de la Sala Palatului! ASTA E ROMÂNIA MEA ȘI NICIO ALTĂ! Mulțumesc @andra că ai unit românii de pretutindeni', a scris Dana Budeanu pe Instagram.

andra-3SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Reacția Andrei nu a întârziat să apară. „Te iubesc!❤️', a scris cântăreața, după care Dana Budeanu a reacționat. „Și eu'.

Andra a cerut ajutorul nutriționistului ca să slăbească. Spune că are 10 kilograme în plus: „Tot ce ține de sănătate trebuie făcut'

De curând, Andra a vizitat cabinetul unui medic nutriționist, după care a dezvăluit că a luat decizia să slăbească din motive medicale. „Eu v-am zis o chestie, că trebuie să fii mulțumit de tine și să fii așa cum te-a lăsat Dumnezeu. Sunt foarte bucuroasă de ceea ce eman, de fericirea pe care o am în suflet, dar ce ține de sănătate… aici nu trebuie să te complaci, să zici «lasă că-i bine». Nu!, tot ce ține de sănătate trebuie făcut, pentru a ști că ești bine, pentru copii, pentru familie’, a spus Andra de curând, în mediul online.

Protv.ro scrie că artista a mers la un centru care promovează o metodă de slăbire. Potrivit site-ului oficial, această metodă a fost testată pe parcursul a 20 de ani de activitate în domeniul nutriției. Nu este vorba doar de o simplă dietă de slăbire, ci la adaptarea unui plan alimentar echilibrat în funcție de necesitățile fiecărei persoane și stilului său de viață.

„Am apelat la X (n.r. – denumirea centrului) ca să mai dau câteva kilograme jos pentru sănătate. Repet, nu pentru că nu-mi place cum arăt, pentru că sunt extrem de încântată de tot ce sunt, dar atunci când corpul îți dă semne că trebuie să faci ceva… atunci dacă nu reușești singur, trebuie să apelezi la specialiști. Vă pup. O să vă spun mai multe’, a spus ea.

Și a continuat: „Dacă vă este mai greu să țineți singuri o dietă sau să aveți un stil de viață mai sănătos, este mereu mai ușor să apelezi la un nutriționist’.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete