Răzvan Fodor, singur timp de două luni: „E bine să ți se facă dor”

Răzvan Fodor a transmis în cursul zilei de luni, 23 mai, un mesaj pe Instagram în care își exprima oful în legătură cu plecarea soției sale, Irina, la filmările emisiunii „America Express'.

Irina Fodor va fi prezentatoarea emisiunii „America Express', iar filmările vor dura două luni, telespectatorii urmând să vadă ce s-a întâmplat începând din toamna acestui an. Nu este prima oară când aceasta pleacă pentru o perioadă atât de lungă departe de familia sa, însă cu siguranță experiența pe care o va trăi alături de participanți va fi una inedită.

Cu toate acestea, Răzvan Fodor nu este foarte încântat, însă este conștient de impactul pe care îl va avea această deplasare asupra carierei soției sale și nu rămâne decât să o încurajeze. Totuși, în ziua plecării, actorul a postat o imagine în care apare alături de soția sa și un mesaj trist.

„În câteva ore îmi pleacă din nou franțuzoaica două luni de acasă, la capătul pământului, și mă gândeam că cine zice vorbe din astea de duh, că e bine să ți se facă dor din când în când, că revederea e mai dulce, mai bine să mă evite o perioadă. Asia Express Romania, să ai grijă de Țuca', a scris Răzvan pe pagina sa de Instagram.

Răzvan și Irina Fodor formează unul dintre cele mai charismatice cupluri din showbiz. Un îndrăgostit de cursă lungă, Răzvan Fodor a povestit despre începutul relației cu partenera lui, Irina.

Invitat în podcastul lui Mihai Morar, „Fain și simplu’, Răzvan Fodor, cu relaxarea-i caracteristică, a vorbit despre evenimentele care l-au adus în punctul de acum, alături de soția lui, Irina. O călătorie în India a fost cea care i-a adus confirmarea că Irina este persoana potrivită pentru el. Asta în ciuda diferenței de vârstă de 14 ani dintre cei doi.

„A venit cu mine în India. După fix 7 zile mă uitam în ochii ei cum dintr-odată era în tot glodul din India și îi vedeam fascinația în ochi. După 3 săptămâni de vacanță avea aceeași plăcere în ochi și cu aceeași părere de rău a părăsit India. Când ne-am întors acasă, m-am dus, i-am luat bagajul și i-am zis că ne mutăm împreună. I-am zis: tu ești. La noi n-a existat cerere în căsătorie, a existat o discuție', a declarat anul trecut Răzvan Fodor.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete