Ramona Păuleanu a plecat de la PRO TV, după o colaborare de mai bine de 10 ani, și a semnat cu postul concurent. Prezentatoarea se alătură trustului Intact.
Potrivit surselor Libertatea, confirmate ulterior de PRO TV, Ramona Păuleanu și-a dat demisia de la PRO TV și a semnat un nou contract cu Antena 1. Vedeta va prezenta începând de luni, 20 martie, rubrica Meteo.
Prezentatoarea a avut o pauză de doi ani de la televiziune, după ce a devenit mamă de gemeni. Această schimbare vine după ce Mihaela Donosa, care prezenta Meteo la Antena 1, a anunțat că pleacă. Aceasta a semnat un nou contract cu Realitatea. Pe contul său de Instagram, Mihaela a vorbit despre decizia sa. „Mulțumesc, Observator! Atât de multe urcușuri și de coborâșuri, însă întotdeauna recunoscătoare. Foarte recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am cunoscut și care m-au susținut.?Mulțumesc celor care m-au urmărit! Ne vedem curând la TV!❤️'
Frumoasa mămică le-a mărturisit fanilor de pe rețelele de socializare clipele grele prin care a trecut și ce s-a întâmplat, de fapt, în sala de operație. Micuții s-au născut la doar șapte luni într-un spital de stat din Capitală.
Prezentatoarea are numai cuvinte de laudă la adresa personalului medical care i-a fost alături și le este recunoscătoare pentru tot ajutorul oferit. Perioada imediat următoare nașterii a fost devastatoare, mai ales că Ramona s-a întors doar cu fetița acasă, băiețelul luptându-se și acum pentru viață.
„Unde am născut? Este cea mai frecventă întrebare pe care o primesc și vă înțeleg de ce. Am născut la stat, la «Filantropia». A fost cea mai bună alegere, deși am fost urmărită în privat, pentru că aveam sarcină cu risc de prematuritate. Toate recomandările spre sistemul public s-au axat: «Filantropia» sau «Giulești», pentru că au pus la punct secții bune de terapie intensivă neonatologică, în cazul în care nășteam mai repede, dar nimeni nu prevestea că atât de repede.
Ziceam în prima postare că sistemul l-a salvat și l-a prăpădit, în egala măsură. Sunt convinsă că așa este. Nașterea în sine a fost extrem de complicată, iar copilașii nu știu ce șanse ar fi avut în altă parte’, a mărturisit Ramona Păuleanu pe una dintre rețelele de socializare.