Raluca Pastramă și Ibrahim Ibru au divorțat. Primele declarații făcute de fosta soție a lui Pepe. „Nu mă așteptam, îmi era cumva teamă de acest final”
Raluca Pastramă și Ibrahim Ibru, cel de-al doilea soț, au divorțat ieri, 2 decembrie, oficial, după ce s-au judecat în tribunal câteva luni. Instanța a decis și ce program va avea tatăl, pentru a petrece timp cu fetița lui, aceasta locuind cu mama ei.
„Sunt fericită că s-a terminat totul cu bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, rugăciunile mi-au fost ascultate. E tot ce mi-am dorit în legătură cu Maryam. Divorțul s-a pronunțat și el și cam atât, o să fie foarte bine de ambele părți.
Dorința mea cea mai mare fost ca programul să rămână așa, la două săptămâni să aibă și el un weekend, are permisiune să vorbească și la telefon, cu siguranță o să aibă legături cu copilul, nu voi lăsa lucrurile așa, mi-am dorit să fie așa în acte', a spus Raluca Pastramă pentru Spynews.ro.
Ibrahim va avea posibilitatea să o ia pe cea mică la el acasă în primul weekend și al treilea din lună, în prima jumătate a tuturor vacanţelor din anii impari şi în a doua jumătate a tuturor vacanţelor din anii pari.
De asemenea, Ibrahim poate petrece timp cu fiica lui pe 24 ianuarie, 1 mai, 1 iunie, prima şi a doua zi de Rusalii, 30 noiembrie, 1 decembrie din anii pari, dar și de ziua de naştere a minorei din anii pari.
„Nu mă așteptam ca ieri să rămână în pronunțare, credeam ca va mai dura procesul, nu știam că va dura atât de puțin, știam că acest gen de procese durează mult. Când doamna judecător a zis că rămânem în pronunțare am avut un șoc. Nu mă așteptam, îmi era cumva teamă de acest final, aveam o frică. În câteva ore am aflat și decizia finală, avocatul mi-a dat vestea, am fost foarte fericită', a mai spus fosta soție a lui Pepe.