Raluca Lăzăruț, însărcinată cu al doilea copil: „Nu sunt în stare să am grijă”

Sunt aproape opt ani de când Raluca Lăzăruț a lăsat tot ce avea în România și s-a mutat în America. Aceasta a început o nouă etapă și și-a dorit să-și împlinească visul de a deveni actriță. Planurile sale au fost un pic schimbate când în anul 2020 a devenit mamă pentru prima oară.

Ei bine, acum, la doi ani distanță, Raluca Lăzăruț a postat pe contul său de Instagram imagini cu burtica de graviduță, astfel că va da naștere în curând celui de-al doilea copil.

Raluca Lăzăruț a postat pe rețelele de socializare mare veste, iar modul în care a anunțat a fost unul cu umor. Din imagini, reiese faptul că aceasta radiază de fericire și are parte de tot ce își dorește alături de soțul ei și fiica lor, chiar dacă este departe de meleagurile natale.

„2022 este anul în care voi crește a doua ființă umană, dar, cu toate acestea, încă nu sunt în stare să am grijă ca plantele mele să nu se ofilească', a scris Raluca Lăzăruț, în dreptul unor imagini cu burtica de graviduță.

raluca-lazarutSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Raluca Lăzăruț și Horațiu Boeriu s-au căsătorit în 2016. Patru ani mai târziu, chiar în plină pandemie, fosta prezentatoare TV a născut o fetiță perfect sănătoasă în mare secret.

„În ciuda tuturor întâmplărilor, 2020 este cel mai bun an al meu până în prezent! Faceți cunoștință cu Gemma, mica mea bijuterie. Împlinește 4 luni azi și se bucură de timpul petrecut pe burtică', a scris Raluca Lăzăruț, în urmă cu doi ani pe contul său de Instagram.

Viitoarea mămică de doi a mărturisit că îi merge foarte bine în America și nu duce lipsă de nimic. Se bucură de familia sa și de tot ceea ce îi oferă viața în fiecare zi.

„Sunt foarte bine pe toate planurile. O zic cu toată sinceritatea, conștientă fiind că sună searbăd și plicticos. Dar e adevărat, sunt într-o etapă în viață în care nu trebuie să fac niciun compromis. De niciun fel', a mărturisit Raluca Lăzăruț pentru VIVA!.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete