Raluca Chișu, Femeia Anului 2014 la categoria Inițiativă în Sprijinul Semenilor


În 2009 a înființat centrul de gimnastică Kinetobebe din București, singurul de acest fel din România care implementează metoda americană de dezvoltare armonioasă a bebelușilor. Succesul acestei afaceri foarte necesare i-a arătat tinerei antreprenoare ce ignoranță și nevoie uriașă există la nivelul educației păriților când vine vorba de dezvoltarea fizică a copiilor.

De aceea, a inițiat campania ”Ajutor! Am nevoie de sanatate!”, cel mai mare proiect social sustinut de un centru de recuperare din Romania, proiect care a evaluat stadiul de dezvoltare motorie a copiilor din instituțiile de învățămant prescolar si primar din Bucuresti, dar și din alte 14 orașe ale țării. Elevii au fost testați din punct de vedere a dezvoltării fizice, pentru a se depista poziții vicioase în postura copiilor și alte deficiențe în dezvoltarea fizică și motorie.

Pentru profesionalismul remarcabil dovedit în organizarea acestei campanii naționale de educație și profilaxie medicală menită sa atragă atenția asupra problemelor de dezvoltare motorie cu care se confruntă copiii școlari, revista Avantaje i-a decernat trofeul Femeia anului 2014, la categoria Inițiativă în Sprijinul Semenilor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro