Radu Vâlcan pleacă de acasă o perioadă lungă. Anunțul făcut de soțul Adelei Popescu

Insula Iubirii se pregătește să întâmpine noi cupluri în cel de-al șaptelea sezon, la Antena 1. Radu Vâlcan a anunțat că va pleca în Thailanda în câteva zile.

Insula Iubirii, reality show-ul prin intermediul căruia concurenţii au şansa să îşi pună la încercare intensitatea şi veridicitatea sentimentelor, se pregăteşte să întâmpine noi cupluri curajoase şi dornice să trăiască experienţa vieţii lor. Zilele aceastea, Radu Vâlcan şi echipa de filmare vor pleca în Thailanda, acolo unde se va filma cel de-al şaptelea sezon al show-ului de la Antena 1. 

„Sunt foarte bucuros să vă anunţ că ne pregătim să pornim în cea de-a şaptea aventură thailandeză. Uitându-mă în urmă, nici nu îmi dau seama când au trecut şapte ani de când am început acest proiect. Despre cifra, asta, şapte, se spune că este una magică. Tot în jurul ei mă organizez şi eu în Thailanda, când dorm mai puțin de șapte ore pe zi și filmez mai mult de șapte ore pe noapte. Sunt mândru că am ajuns deja la al şaptelea sezon şi abia aştept să văd cu ce ne va surprinde Insula de această dată, pentru că fiecare sezon de până acum ne-a surprins diferit!', a declarat gazda reality show-ului, Radu Vâlcan. 

Insula IubiriiSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Noul sezon le va aduce telespectatorilor o mulţime de surprize. Noi poveşti de viaţă, noi reguli, noi locaţii, noi ispite şi multe provocări sunt doar câteva dintre ingredientele celui mai nou sezon Insula Iubirii. Două resorturi exclusiviste din Phuket, cea mai mare insula din Thailanda, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să aleagă între relaţie şi tentaţie, la Insula Iubirii. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete