Pssssst, noua colecție IKEA este pregătită de lansare! Cum arată mobila cu care pur și simplu te joci. „IKEA PS 2026 este despre emoție, nu despre rațiune”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/ellen-friso.jpg)
Când a fost ultima dată când ați ieșit puțin din zona de confort și v-ați trezit zâmbind? Rutina e comodă, știm, dar uneori ne ține pe loc mai mult decât ne place să recunoaștem. Tocmai de aceea, IKEA ne invită anul acesta să ne jucăm mai mult cu spațiul, cu ideile și cu propriile gusturi, iar noua colecție de mobilier și obiecte de design interior vine cu piese care surprind și care au o energie fresh.
Disponibilă exclusiv în magazinele IKEA începând cu data de 20 mai și online începând din 3 iunie, colecția IKEA PS 2026, ajunsă la cea de-a zecea ediție, surprinde prin creativitate, stil original și jucăuș, dar și prin funcționalitate.
Piesele colecției invită la interacțiune: poți să sari pe ele, să le desfășori, să le ascunzi, să le rotești, să le balansezi sau chiar să le umfli cu aer. Fiecare obiect dezvăluie un detaliu neașteptat sau o funcție discret integrată.
Noi am stat de vorbă cu doi dintre cei 12 designeri care au dat viață acestei colecții inedite, Ellen și Friso, iar discuția de mai jos merge mult dincolo de mobilă. Este o invitație la stare de bine, la relaxare, la curiozitate și la acea joacă de care adulții uită prea des, deși exact ea face uneori casa să prindă viață.
Avantaje: Bună, Ellen, Friso! Mă bucur să vă cunosc și abia aștept să intrăm în subiect dar, înainte de a vorbi despre IKEA, aș vreau să știu cum ați dori voi să vă cunoască cititorii, clienții din România? Nu doar ca designeri, ci ca oameni pur și simplu?
Friso Wiersma: Tocmai vorbeam despre România, pentru că eu merg acolo săptămâna viitoare (n.r. interviul a fost realizat pe 26 februarie), iar Ellen a fost acolo de patru ori în ultimul an. Ei bine, abia aștept, pentru că va fi prima mea vizită în țara voastră. Eu sunt artizan, am lucrat mult cu lemnul și, din câte știu, există mult artizanat de calitate în România. Piesele mele din colecția IKEA PS 2026 sunt, de asemenea, o celebrare a artizanatului. Așa că sper că voi rezona cu românii în această direcție.
Ellen Hallström: Da, așa cum a spus Friso, am fost în România de patru ori, pentru a vizita fabrica, și sper că românii își vor aminti de mine ca de designerul care s-a îndrăgostit de papanași (râde).
Întreaga colecție IKEA PS 2026 transmite bucurie și curaj și este foarte jucăușă, dar acum vorbim în special de piesele create de voi doi. Ce v-a inspirat? Poate o amintire din copilărie, vreun loc sau vreun moment special din viața voastră?
Ellen: Pentru fotoliul din placaj, inspirația a venit în totalitate din materialul în sine. Cred că uneori e frumos să ai un obiectiv foarte clar, așa că mi-am dorit să realizez un scaun în care placajul să fie cel care vorbește. Este o scrisoare de dragoste adresată placajului ca material, pe care l-am păstrat foarte simplist și onest. În cazul scaunului pliabil, l-am abordat aproape ca pe o ilustrație grafică. Este cel cu blocuri de culori diferite, pe care îl poți plia și agăța pe perete, iar atunci devine un fel de operă de artă cubistă. Așa că m-am jucat cu blocuri de culori în 2D și am încercat să rămână cât mai simplu.

În ceea ce privește raftul cu cârlige, inspirația a venit, practic, din nevoia de a ridica lucrurile de pe podea și de a le pune pe pereți pentru a elibera spațiu. Uneori nici nu trebuie să reinventezi un produs, ci doar să-ți pui propria amprentă asupra lui sau să-l plasezi într-un context modern.
Friso: Pentru mine, raftul deschis a fost o interpretare personală a unui clasic IKEA și totodată un omagiu adus lui Niels Gammelgaard, care a fost designer în anii ’80. Simt că, în calitate de artizan și de designer lucrez cu moștenirea tuturor designerilor care au fost înaintea mea. A fost frumos să îi mulțumesc și să îi omagiez opera, dar făcând-o în stilul meu, lucrând integral cu lemn masiv, cu multe detalii artizanale.
Dulapul cu ușile împletite a pornit de la ideea că, pentru mine, PS 2026 înseamnă și a produce ceva cu adevărat personal. Am fost înainte de toate constructor de bărci, am lucram mult cu lemn curbat, așa că am vrut să împărtășesc dragostea mea pentru frumusețea lemnului, dar și pasiunea pentru lemnul curbat. Ușile au prins viață în mâinile mele nu neapărat prin desen sau schițe, ci mai degrabă în atelier, lucrând cu materialul în sine.

Vorbim despre această colecție jucăușă, dar când a fost ultima oară când voi v-ați jucat efectiv cu ceva? Și cu ce? Poate un board game, un joc video sau un sport de echipă?
Friso: Ce întrebare simpatică! Am doi copii, doi băieți, și datorită lor mă joc mult. De fapt, îmi place să mă joc și ca designer IKEA, jocul este o parte importantă a muncii noastre, pentru că la IKEA prețuim cu adevărat jocul, nu doar în produsele noastre finale, ci și în filozofia noastră de viață, aș spune. Așa că, da, jocurile și joaca ocupă un loc important în viața mea.
Ellen: Cred că, în calitate de designer, în calitate de om de creație, trebuie să fii jucăuș, să nu-ți fie frică să faci greșeli, să nu crezi că doar făcând lucrurile perfect vei obține rezultate. Trebuie să ai o mentalitate de explorator, să experimentezi, să te distrezi. Noi, designerii de la IKEA, suntem și prieteni foarte buni, ne și jucăm, ne și distrăm împreună.
Friso, dulapul creat de tine m-a impresionat foarte tare. Pare efectiv viu', ușile seamănă cu solzii de pește, m-am dus cu gândul și la o coadă împletită, dar și la valurile mării. Are clar un efect 3D, de mișcare. Care este povestea din spatele acestei piese?
Ca designer IKEA, vizitez foarte des fabricile care produc piesele noastre și întotdeauna sunt uimit de câtă îndemânare au oamenii care lucrează acolo. Poate clienții noștri cred că la IKEA totul este produs de mașini, dar nu este așa. Există oameni cu adevărat pricepuți, talentați, care depun multă muncă. Am vrut să evidențiez acest lucru, să se vadă că ușile acestui dulap sunt realizate manual. Nu există nicio posibilitate ca un robot să poată realiza astfel de uși. Pur și simplu nu este posibil, deoarece lemnul este un material foarte viu. Trebuie să înțelegi cum să-l împletești. Este și un omagiu adus furnizorilor cu care lucrăm și oamenilor care lucrează cu furnizorii noștri. Aceasta a fost ideea de bază. În plus, înainte de a veni la IKEA, am lucrat mult cu împletitul lemnului. Am adus în procesul de producție și experiența mea cu acest material și cu această tehnică.

Ellen, și oglinda creată de tine are o poveste foarte interesantă. Înțeleg că a fost realizată greșit prima data, iar tu ai decis să o păstrezi așa. Putem spune că oglinda s-a născut dintr-o greșeală pe care ai acceptat-o, nu ai respins-o, nu ai încercat să o îndrepți? Pare ca o lecție de viață.
E o lecție de modestie. Cred că ține și de felul în care lucrăm în acest proiect, unde avem libertatea să explorăm, să mergem și pe intuiție. Sigur, există o parte rațională, dar există și această zonă a emoțiilor și a intuiției, iar noi ne urmăm instinctul de designeri.
Și cred că tocmai asta ne-a permis, în cazul acesta, să nu respingem imediat ideea și să spunem: „Nu, nu asta ne-am dorit. A fost o greșeală'. În schimb, ne-am uitat la ea și am zis: „Hmm, e greșit, dar, într-un fel, e și corect'. Și era și ceva frumos acolo. Nu anticipasem rezultatul, dar când l-am văzut, mi-am spus: „Poate că, de fapt, aceasta este direcția bună'. Deci e și despre deschiderea de a accepta ce apare pe parcurs.

În general, apartamentele din România sunt mici și destul de tradiționale. Oamenii s-ar putea să iubească piesele voastre, dar să se teamă că nu se vor potrivi în livingul lor sau în dormitor. Ce sfat i-ați da cuiva care vrea să ducă un obiect atât de îndrăzneț într-un apartament banal?
Friso: Mă gândesc mult la acest lucru, la cum arată creațiile noastre în casele oamenilor. Colecția aceasta e foarte personală, am pus multe emoții în tot procesul, iar reacția celor care o descoperă pare să fie, la rândul ei, una profund emoțională. Mulți simt imediat o conexiune cu piesele. În fond, interiorul unei case este întotdeauna o expresie personală și nu poate fi niciodată explicat doar rațional. De exemplu, oamenii păstrează un scaun vechi, frumos, pentru că a aparținut bunicilor lor. Poate că nu au suficient spațiu, dar îl vor păstra oricum. Și cred că IKEA PS 2026 este despre emoție, nu despre rațiune.
Le-aș spune acestor clienți să aibă curaj să combine piesele, să amestece stilurile și să își urmeze instinctul. Când vine vorba despre interiorul propriei case, nu totul trebuie justificat rațional. Poate exista și emoție, amintire, atașament. O locuință nu trebuie să arate mereu ca o imagine perfect stilizată de pe Instagram. Important este să fie personală, să spună ceva despre cei care trăiesc acolo.
Ellen: Cred că scopul nostru nu este ca fiecare piesă să fie plăcută de toată lumea sau ca oamenii să intre în magazin, să cumpere întreaga colecție și să o ducă acasă. Important este să simți ceva, să îți dorești cu adevărat un obiect.
Dorința noastră este ca fiecare să găsească în colecție ceva care i se potrivește, ceva pe care îl simte personal și pe care să își dorească să îl aibă în casă, nu doar acum, ci pentru mult timp. Iar dacă apare sentimentul acesta, cred că merită ascultat. Așa cum spunea Friso, nu totul este rațional. Dar dacă simți o legătură emoțională cu un obiect, înseamnă că acolo există ceva valoros.
Totuși, multe piese de mobilier sau de design interior din cadrul IKEA PS 2026 se potrivesc foarte bine împreună. Mai ales ale tale, Friso.
Friso: Da, sigur. În mod normal, atunci când fac design pentru IKEA, încerc să creez obiecte universale, care să poată vorbi unui public cât mai larg. În cazul acestei colecții, am simțit însă că este și o invitație de a arăta mai multă personalitate în munca mea. Iar piesele se potrivesc firesc între ele, tocmai pentru că pornesc din valorile și din personalitatea mea.
Ellen: Cred că atunci când 12 designeri lucrează împreună la o colecție, scopul este să existe o varietate de produse, iar fiecare să reflecte într-un fel personalitatea designerului care le-a creat. Dar, în același timp, piesele trebuie să funcționeze împreună ca o colecție, fără să se eclipseze sau să concureze între ele.
De exemplu, dulapul lui Friso are o profunzime și o măiestrie foarte frumoase, dar creează și un contrast interesant cu piesele mai minimaliste. Uneori, obiectele care seamănă prea mult nu funcționează bine împreună, tocmai pentru că ajung să concureze vizual. În schimb, cred că dulapul lui Friso și, poate, scaunul meu pliant pot crea o dinamică foarte plăcută.
Fiecare piesă din această colecție are o personalitate puternică și devine obiectul central al încăperii. Acesta a fost și scopul vostru, de a crea o piesă care să spună „uite-te la mine, eu sunt vedeta aici'? Sau mă înșel?
Friso: Da, cred că ai dreptate. Toate sunt piese cu un caracter ceva mai puternic, fiecare în felul ei. Sunt obiecte care cer puțină atenție, ceea ce, de fapt, este un lucru bun. Asta le dă prezență și le face să conteze într-un spațiu.
În cazul etajerei mele, motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult piesa originală din anii 80, cea cu patru rafturi, este că o văd ca pe un exemplu foarte bun al felului în care înțeleg eu IKEA.
Clientul vine cu propria personalitate, iar IKEA îi oferă, într-un fel, scena pe care să o așeze. Noi creăm cadrul pentru viața personală a oamenilor. Iar această etajeră deschisă face foarte bine lucrul acesta, pentru că personalitatea ei este dată de obiectele pe care le pui pe rafturi.
Etajera în sine rămâne într-o poziție mai discretă, mai modestă, dacă pot spune așa, și lasă loc lucrurilor personale să vorbească.
Ellen: Cred că este o întrebare pertinentă. Atunci când vezi întreaga colecție la un loc, cu toate produsele așezate în același apartament, impactul este foarte puternic, așa cum și trebuie să fie. Iar unii oameni își pot dori exact această expresivitate.
Dar, în realitate, cei mai mulți vor alege poate o singură piesă. Nu toate obiectele dintr-o casă trebuie să aibă aceeași intensitate vizuală. Uneori, o singură piesă puternică este suficientă pentru a schimba atmosfera unui interior.
La scaunul din placaj, aproape pe tot parcursul procesului am testat foarte multe variante de culoare. Am încercat mai multe direcții, însă eu am susținut constant ideea ca piesa să rămână cât mai naturală, să se vadă placajul, iar silueta și forma să fie cele care atrag atenția.

Culoarea este, de multe ori, primul lucru pe care îl observi la un obiect. Tocmai de aceea, în acest caz, mi s-a părut important să nu acopere forma. În cele din urmă, destul de târziu, am decis ca scaunul să rămână în varianta lui naturală, iar acum mă bucur foarte mult de această alegere. Cred că are foarte mult sens în colecție și sunt foarte mulțumită de rezultat.
Este o piesă brută, simplă, aproape „dezbrăcată' de orice artificiu. Uneori, atât este suficient. Aceasta a fost, de fapt, ideea inițială, dar uneori trebuie să parcurgi un drum mai lung, să testezi mai multe variante, ca să te întorci la concluzia firească: simplitatea este de ajuns.
Credeți că o piesă de mobilier ar trebui mai întâi să atragă atenția, să impresioneze sau mai degrabă să fie utilă, să aibă o funcționalitate? Și cum echilibrați aceste două aspecte fără ca unul să nu-l anulez pe celălalt?
Friso: Cred că funcționalitatea și designul nu pot fi separate. Între ele există întotdeauna o relație directă. Eu sunt, poate, destul de old school din punctul acesta de vedere și cred că funcționalitatea trebuie să vină mereu prima.
Nu îmi place designul făcut doar de dragul designului. Nu este nici în spiritul IKEA și nici nu ține de tradiția scandinavă. Aș spune că designul scandinav pune utilitatea în prim-plan și încearcă să ajungă la esența obiectului. De exemplu, care este esența unei etajere? Raftul în sine. Noi asta am făcut, am mers pe firul acestei idei, despre a înțelege ce face obiectul cu adevărat necesar și cum poate fi redus la forma lui cea mai clară.
Ellen: Cred că, în cazul acesta, funcționalitatea jucăușă este foarte importantă, dar partea ludică nu trebuie să depășească niciodată funcția principală a obiectului. Cele două pot merge însă foarte bine împreună.
În această colecție există multe piese care au mici puncte de interacțiune. Poți să pliezi un obiect și să îl agăți pe perete, iar el devine aproape o piesă de artă. Poți schimba felul în care se îndoaie o lampă sau poți descoperi mici detalii prin modul în care folosești obiectul. Sunt lucruri care te atrag treptat.
Nu este neapărat primul lucru pe care îl observi și nu este ceva care strigă după atenție. Uneori culorile pot fi puternice, dar aceste mici finețuri sunt mai degrabă ascunse. Iar asta le dă o calitate atemporală. Te apropii de produs, îl atingi, îl testezi, înțelegi cum funcționează și apoi apare efectul „wow'.
Cum ați convinge o persoană mai conservatoare să încerce ceva jucăuș, ceva inedit în propria casă și să nu-i fie teamă de asta?
Friso: Da, de fapt, eu mă consider unul dintre acești oameni. Sunt destul de old school în felul în care privesc lucrurile, iar asta are legătură cu formarea mea. Am un background foarte tradițional, cel de tâmplar, iar pentru mine felul în care se construiește un obiect contează enorm.
Vă pot da un exemplu. Când am lucrat la acest dulap cu uși împletite, am simțit că trebuie să aibă o construcție tradițională, cu un panou din lemn masiv pe spate. Eu prețuiesc ideea de a crea o piesă de mobilier 100% din lemn, fără plastic sau PAL, ci realizată integral din lemn.
Cred că sunt mulți oameni care gândesc la fel și care simt că nu toate piesele de mobilier trebuie făcută din PAL. Iar acesta este, de fapt, primul obiect realizat vreodată de IKEA cu un panou posterior din lemn masiv. Cred că am reușit să aduc această soluție tocmai datorită experienței mele ca ebenist (n.r. tâmplar specializat în realizarea de mobilier de artă) și cunoștințelor dobândite acolo, pe care le-am putut adapta apoi la un sistem de producție industrială.
La prima vedere, da, această colecție pare foarte futuristă, dar asta nu înseamnă că nu include și valori cu care pot rezona oamenii mai atașați de lucrurile clasice. Poate că, la o privire mai atentă, există ceva și pentru ei în această colecție.
Ellen: Pentru mine, IKEA PS 2026 a fost o ocazie foarte frumoasă de a crea ceva ce iubesc, ceva în care cred și pe care mi-l asum. Nu am pornit de la ideea de a-i convinge pe ceilalți să iubească aceleași lucruri. Dar cred că, atunci când reușești să faci ceva autentic, în care crezi cu adevărat, vor exista oameni care vor rezona cu acel lucru. Aceasta a fost intenția mea. Dacă te gândești prea mult la ce vor oamenii sau la ce crezi că se va cere, riști să greșești direcția. Ajungi să creezi obiecte care urmează un trend, dar care își pierd relevanța după un sezon.
Friso: Poate că, în aceeași idee, niciunul dintre noi nu s-a gândit la ce este la modă. Ne-am gândit, mai degrabă, la valorile noastre. Iar valorile nu se demodează niciodată. Ele rămân relevante, indiferent de trenduri.
Dacă un client din România ar cumpăra o singură piesă din această colecție, ce ați dori să simtă de fiecare dată când o vede sau o folosește?
Friso: Credeam că urma să întrebi ce piesă ar trebui să cumpere, pentru că, în mod clar, ar trebui să cumpere scaunul lui Ellen (râde).
Ellen: Eu mi-am dat seama că am reușit, atunci când un prieten apropiat, un designer cu foarte mult bun gust, m-a întrebat dacă mai există vreun exemplar al fotoliului meu din placaj, pentru că și-l dorea în propria casă. Iar acel prieten era Friso.
Am încercat să par relaxată și am spus ceva de genul: „Da, sigur, vedem'. Dar, în sinea mea, eram copleșită și foarte fericită. Pentru că atunci când cineva în al cărui gust ai încredere își dorește să trăiască alături de creația ta, asta este, de fapt, o validare.
Friso: Da, îmi place foarte mult acel scaun. Poate că uneori oamenilor le vine greu să creadă, dar și pentru noi este extraordinar faptul că IKEA ne-a oferit libertatea de a crea o colecție ca aceasta și de a duce aceste produse până la capăt.
În același timp, noi suntem prieteni și în viața de zi cu zi. Petrecem timp împreună și în afara muncii, iar asta face ca piesele să fie mai mult decât simple obiecte. Pentru noi, ele sunt legate și de prieteniile noastre, de bucuria de a lucra împreună, de energia acestui proces.
Sper ca oamenii care vor merge în magazin, inclusiv în România, să simtă ceva din această bucurie atunci când vor vedea colecția. Ei nu ne cunosc, dar mi-ar plăcea să simtă energia cu care au fost create aceste obiecte. Cred că bucuria este acolo, în piese, și sper că oamenii o vor lua cu ei acasă.
Poate suna foarte simplist, dar într-o perioadă în care lumea nu este tocmai cel mai blând loc, lucrurile care te fac fericit și îți aduc bucurie devin, de fapt, esențiale. Pentru mine, acest lucru este extrem de important.
Care ar fi cea mai mare greșeală de design interior, pe care cineva ar putea să o facă atunci când duce acasă obiectele voastre?
Friso: Mă pot gândi la un exemplu. Piesele mele sunt realizate din pin netratat, iar aceasta a fost o alegere foarte conștientă. Mi-am dorit ca ele să îmbătrânească frumos, în mod natural.
Îmi imaginez însă că unii oameni ar putea crede că trebuie să le dea cu ulei sau cu lac, să le aplice vreun tratament. De fapt, ar fi o greșeală. Este foarte normal să lași pinul netratat și să îi permiți să se schimbe în timp, exact așa cum este firesc. Lemnul se va închide la culoare odată cu trecerea timpului, sub influența luminii, iar această îmbătrânire naturală face parte din frumusețea piesei. Așadar, da, este o întrebare foarte bună.
Ellen: Cred că una dintre părțile frumoase ale muncii de designer IKEA este faptul că îți vezi produsele ajungând în case foarte diferite. Apoi oamenii le adaptează, le modifică, poate le vopsesc, iar acest lucru poate fi foarte interesant de urmărit.
Uneori mă uit și îmi spun: „Nu, nu așa mi-am imaginat piesa, nu aceasta era intenția mea'. Dar, în cazul scaunului meu din placaj, pe care acum îl iubesc în varianta lui naturală, brută, sunt curioasă să văd ce vor face oamenii cu el. Poate unii vor decide să vopsească șezutul sau spătarul. Poate vor exista și alegeri mai puțin reușite, dar și acestea fac parte din viața obiectului după ce pleacă din mâinile noastre.
Până la urmă, depinde de fiecare. Ca designer, pot să fiu frustrată sau deranjată când cineva modifică o piesă altfel decât mi-am imaginat-o eu. Sau pot să privesc lucrurile altfel și să spun: „Uite, obiectul continuă să trăiască în casa cuiva'. Iar dacă ajunge într-o locuință, în stilul acelei persoane, atunci poate că exact așa trebuie să fie.

Ellen Hallström
Ellen adoră provocările în munca ei de designer. Experiența ei creativă, care include scenografie, film și design industrial, îi oferă o combinație dinamică de abilități și perspective. Născută și crescută în Suedia, Ellen s-a bucurat de oportunitatea de a crea piese scandinave moderne pentru această colecție.
Un fotoliu care celebrează frumusețea lemnului
Designer: Ellen Hallström
Tip produs: fotoliu
Material: mesteacăn / placaj / lac transparent
La prima vedere, pare un fotoliu. În realitate, este o declarație de dragoste pentru placaj. Rezistent, durabil, versatil și eficient în folosirea lemnului, acest material are și o calitate surprinzătoare: se comportă aproape ca hârtia. Așa că, atunci când Ellen a început să lucreze la design, a pornit de la jocul cu hârtia. A testat cât de simplă poate rămâne forma, fără să piardă din personalitate. Tăieturile drepte și curbele primitoare se completează firesc, punând în valoare frumusețea placajului din mesteacăn.
Un cuier care „dispare' când nu ai nevoie de el
Designer: Ellen Hallström
Tip produs: cuier cu 5 cârlige
Material: mesteacăn / metal / lac transparent
Cu un design scandinav minimalist și modern, această reinterpretare a clasicului „shaker rail' este răspunsul lui Ellen la o întrebare simplă: cum putem câștiga mai mult spațiu într-o locuință mică? Așa a apărut acest cuier, creat special pentru spații compacte și pentru interioare aerisite. Sistemele de prindere ascunse păstrează aspectul curat și elegant, iar cârligele metalice retractabile ies în exterior doar atunci când sunt folosite, apoi revin discret la loc. În plus, marginile drepte permit montarea mai multor module unul lângă altul, pentru un efect continuu și perfect integrat în decor.
Un scaun care devine obiect de artă
Designer: Ellen Hallström
Tip produs: scaun pliabil
Material: mesteacăn / vopsea / lac
Realizat din mesteacăn masiv, un material rezistent și durabil, acest scaun pliabil este gândit să facă mai mult decât să ofere un loc la masă. Designul său adaugă personalitate atât spațiilor mici, cât și celor generoase, iar combinația de culori îndrăznețe, lacuri și finisaje pictate îl transformă într-o piesă cu adevărat aparte. Construcția clasică primește astfel o interpretare modernă și jucăușă. Iar partea cea mai interesantă? Atunci când este agățat pe perete, scaunul se transformă într-un obiect decorativ spectaculos, mai apropiat de o piesă expusă într-un muzeu de artă contemporană decât de un simplu obiect de mobilier.
O oglindă care se adaptează oricărui spațiu
Designer: Ellen Hallström
Tip produs: oglindă
Material: metal / sticlă
Uneori, cele mai bune idei apar din întâmplare. Când Ellen a mers să vadă primul prototip al oglinzii pe care o imaginase din lemn, a descoperit că furnizorul o realizase, dintr-o neînțelegere, din metal. Surprinzător? Da. Dar i-a plăcut imediat. Rezultatul este o oglindă cu ramă metalică asimetrică, cu un design îndrăzneț și contemporan, care îmbină perfect aspectul decorativ cu funcționalitatea de zi cu zi. Datorită construcției versatile, poate fi folosită atât pe perete, cât și așezată pe o masă sau comodă, adaptându-se ușor spațiilor mari sau mici.

Friso Wiersma
Constructor de bărci, tâmplar și maestru al lemnului, titlul de „făuritor', pe care Friso și-l asumă, pare aproape prea modest. El pune în creațiile sale dragostea pentru materialele brute și o experiență solidă în artizanat. Friso colaborează cu IKEA din 2018 și a lucrat la mai multe colecții, inclusiv OBEGRÄNSAD, realizată în colaborare cu Swedish House Mafia.
Rafturi care spun o poveste
Designer: Friso Wiersma
Tip produs: bibliotecă / sistem de rafturi
Material: pin

Dacă nu v-ați dat deja seama, Friso are o adevărată pasiune pentru lemnul natural. Cu experiență de tâmplar și constructor de mobilier, designerul aduce în fiecare piesă respectul pentru meșteșug și frumusețea materialelor autentice. Pentru acest produs, el a reinterpretat o bibliotecă din colecțiile anilor 80, reconstruind-o integral din pin masiv netratat. Designul păstrează simplitatea nordică, dar vine și cu un detaliu neașteptat: capetele rafturilor sunt vopsite în roșu. Nu doar pentru contrastul vizual puternic, ci și ca un omagiu discret adus metodei tradiționale de uscare a lemnului folosit în tâmplărie.
Un dulap care împletește meșteșugul cu designul
Designer: Friso Wiersma
Tip produs: dulap cu uși
Material: pin
Friso și-a dorit să creeze un dulap în care amprenta umană și măiestria lucrului manual să fie imposibil de trecut cu vederea. Inspirat de tehnicile de curbare a lemnului pe care le-a învățat pe vremea când construia bărci, designerul a dezvoltat metoda folosită pentru împletirea manuală a ușilor acestui dulap. Realizat din pin masiv netratat, dulapul va îmbătrâni natural, căpătând în timp o patină proprie. Astfel, fiecare piesă devine unică, cu o poveste care continuă să se scrie odată cu locul în care ajunge.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/untitled-design_20260611_203617-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/1.creierularenevoiedegrasimibuneaflacaresuntlipidelerecomandatedespecialistipentrumemorieconcentraresi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/avantaje_ai_auzit_de_cafea_de_specialitate_dar_merit_s_o_ncerci-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/avantaje_bulgaria_n_3_zile_ce_poi_face_la_mai_puin_de_400_km_de_bucureti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nibiru_1.jpeg)