Promisiunea pe care Dinu Maxer și Magdalena Chihaia și-au făcut-o atunci când s-au căsătorit. „Nu pot spune că s-a schimbat ceva”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La aproape două luni de când s-au căsătorit, Dinu Maxer și Magdalena Chihaia își trăiesc povestea de dragoste așa cum au visat. Sunt implicați în multe proiecte împreună și profită din plin de timpul petrecut unul cu altul.

Artistul a dezvăluit recent ce promisiune și-au făcut și ce planuri au pentru următoarea perioadă. Cântărețul a dezvăluit că lucrurile merg natural între ei, iar amândoi și-au promis ca de acum înainte, toată viața lor să fie ca o lună de miere.

Nu pot spune că s-a schimbat ceva substanțial, doar că ne-am consolidat iubirea, purtăm verighete care ne fac să ne simțim imperial și totul merge de la sine, în doi. Vrem să fim într-o lună de miere toată viața, așa ne-am promis', a declarat Dinu Maxer pentru Spynews.ro.

Luna de miere vrem să fie cu totul specială și o să plecăm în America. Vom sta ceva timp acolo, însă ce activități vom avea, cum va fi și ce vom vizita, vă vom dezvălui la întoarcere. Încă suntem în planificări. Fiind o perioadă specială, vrem să fie unică, așa cum a fost și nunta noastră', a mai zis el.

Dinu Maxer si MagdalenaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Recent, Dinu și Magdalena s-au întors din Dubai, acolo unde au îmbinat utilul cu plăcutul. „În Dubai am fost, într-adevăr, acum la început de iulie, însă am îmbinat într-un mod armonios și foarte romantic partea profesională cu cea sentimentală. Putem spune că am început luna de miere în doi din Dubai, locul în care a și început povestea noastră de dragoste.

Am fost la cel mai mare festival latino din Dubai: Latin Crazy Tribe, pentru care am și creat un imn, bachata Be Crazy', și unde Magda a susținut un workshop de bachata-acting (bachata sensual emotions), în care eu i-am fost asistent devotat și suficient de talentat. Așa cum bine știți, noi ne susținem foarte mult pe partea profesională. Cât despre partea romantică a festivalului: am dansat la apus, ne-am dezmierdat și ne-am bucurat de piscina hotelului, bineînțeles, în pauzele dintre workshopuri și party-urile latino', a mai spus Dinu pentru sursa citată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro