“Profesorii Trăsniți” revin pe YouTube cu noi lecții pentru elevi

După succesul înregistrat cu primul și al doilea sezon „Știința Altfel', Asociaţia Fascination, în parteneriat cu Fun Science Romania și EEMATICO, lansează al treilea sezon al emisiunii pe canalul de YouTube „Profesorii Trăsniți'. 

Primul și al doilea sezon au înregistrat deja peste 400.000 de vizualizări, iar producătorii își propun ca în această nouă serie să ofere în continuare o perspectivă amuzantă, trăsnită şi interactivă asupra științei, mai exact Fizica de clasa VII-a și a VIII-a.

Mai mult de 1200 de ore au fost necesare pentru a realiza a treia parte a proiectului care include 25 de episoade de fizică inspirate din lecțiile ce se regăsesc în programa școlară. Sezonul 3 va putea fi urmărit pe YouTube, locul preferat al generației Z. Canalul de YouTube „Profesorii Trăsniți' are peste 93.000 de abonați și își propune să fie un suport educațional pentru copii, profesori și chiar și pentru părinți.

Lecțiile sunt realizate și moderate după un concept Fun Science și adaptate într-un limbaj accesibil copiilor cu ajutorul unor specialiști în domeniu, precum profesorul de fizică Ioana Gheorghișan și profesorul de matematică Sergiu Zăpodeanu, din partea Liceului Teoretic „Genesis College' și de profesorul de fizică Victor Postelnicu. Împreună cu EEMATICO, specialiști în educația prin joacă și activități practice pentru copii, au fost realizate o serie de materiale didactice și experimente care ilustrează numeroase concepte științifice din curs.

„Am dorit să oferim cadrul optim pentru derularea filmărilor deoarece parteneriatul ne încântă prin modul minunat în care Profesorii Trăsniți pun în practică elemente teoretice, de fizică și chimie, care ajung prin filmulețele „Știința Altfel' la cât mai mulți elevi din România. Genesis pune accent pe activitățile cu caracter practic, adaptat diverselor tematici și arii. Pentru astfel de activități, proiecte și experiențe de învățare practice avem un laborator modern, dotat conform rigorilor unui liceu internațional, unde s-a filmat al treilea sezon „Știința Altfel', spune Dragoș Pârcălabu, Directorul Liceului Teoretic „Genesis College'.

Fiecare episod conține răspunsuri la întrebările din lecțiile din manual, explicații și exemple ușor de înțeles pentru elevi, prezentate de Profesorii Trăsniți Spooky Iacovlev și Andreea M. Stoica, care devin adevărate gazde ale științei distractive. Aceștia vor să îi ajute pe copii să se apropie de știință prin joacă.

Copiii vor putea urmări în fiecare luni, de la ora 14:00, câte un nou episod cu o durată de aproximativ 20 minute. Acesta este ultimul sezon al emisiunii, pe canalul de Youtube al Profesorilor Trăsniți putând fi vizionate toate cele 65 de episode care acoperă materia de Chimie a claselor a VII-a și a VIII-a și de Fizică pentru clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a.

Știința Altfel este proiectul nostru cel mai important. Încă de la primul sezon am înțeles că trebuie să continuăm episoadele până la finalul anilor de gimnaziu din fizică și chimie. În primul sezon am debutat abordând lecțiile de fizică, clasa VI-a și chimie clasa VII-a, am completat sezonul II cu lecțiile de chimie pentru clasa a VIII a și iată că am ajuns la  finalul întâlnirilor noastre prin sezonul 3, cel care abordează lecțiile de fizică din clasele a VII-a și a VIII-a. Considerăm că „Știința Altfel' este proiectul care poate ajuta generații întregi de copii să descopere știința într-un mod amuzant și prietenos. Ne bucurăm că am găsit colaboratori încântați de acest proiect, profesori dornici să investească timp, energie, idei și informații în metode moderne de predare, precum și un partener de încredere, SmartPoint, care ne-a sprijinit cu tot ceea ce avem nevoie pentru a realiza cât mai bine emisiunea și promovarea ei', declară Andreea M. Stoica, președinte Asociația Fascination.

Lecțiile sunt publicate AICI si primul episod din sezonul al treilea poate fi urmărit AICI

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Educatie