Prințesa Aiko, prințesa cu cea mai tristă poveste din lume

Prințesa Aiko, prințesa cu cea mai tristă poveste din lume

Povestea prințesei japoneze Aiko a început cu mult înainte ca ea să se nască în 2001. A început de fapt în 1987 la o petrecere unde prințul moștenitor japonez Naruhito a cunoscut-o pe iubirea vieții sale, Masako Owada.

Fiica unui diplomat, Masako s-a născut la Tokyo, dar a crescut și în Rusia și Statele Unite, unde a terminat liceul. Când l-a întâlnit pe prinț, a fost fermă în refuzul ei de a se căsători cu el. Știa că viața de soție imperială va avea un impact drastic asupra propriilor speranțe și vise.

Naruhito era un tânăr insistent, însă indiferent de câte ori a propus, Masako a refuzat întotdeauna. Între timp, fratele său mai mic, prințul Akishino, s-a căsătorit și și-a întemeiat propria familie. În cele din urmă, Naruhito a conceput un argument câștigător: a fi prințesă moștenitoare este un rol diplomatic! Masako a acceptat în cele din urmă, iar febra nunții regale a pus pe jar toată țara.

Mult prea departe de un basm cu final fericit

Masako s-a luptat sub strictețea înăbușitoare a Agenției Imperiale pentru Gospodării din Japonia (IHA). Chiar și mai disperată, ea a eșuat la singura responsabilitate adevărată a unei prințese moștenitoare, neavând un moștenitor.

Ea și Naruhito s-au luptat cu fertilitatea. Nu se știe cu adevărat dacă sau câte sarcini eșuate a suportat. O sarcină a fost anunțată la șase ani de la nuntă, cu anunțul despre avort spontan în scurt timp. Această tragedie profund dureroasă și personală a fost simțită pe fundalul presiunii și criticilor IHA, precum și a controlului național și al mass-media.

Aiko, „prințesa care iubește pe alții'

Când Masako a născut în sfârșit o fetiță în 2001, cuplul și națiunea au fost încântați. Un moștenitor imperial în sfârșit! Cu toate că bebelușul, căruia i s-a dat numele personal Aiko (care înseamnă „persoană care iubește pe alții') și numele imperial Prințesa Toshi („persoană care îi respectă pe ceilalți'), nu era un moștenitor imperial.

Indiferent de câte alte persoane ar putea să le iubească și să le respecte, ca femeie, Aiko este exclusă de pe tronul japonez. Nu va putea urca pe tron din cauza unei tradiții care cere ca această onoare să revină bărbaților, prin urmare cel care îi va lua locul la Tronul Crizantemei este unchiul său, Fumihito.

Mai mult decât atât, Guvernul Japonez nu a luat în considerare alocarea unui buget 230.000 de euro (30 de milioane de yeni) pentru ca Aiko să primească propria tiară când va împlini 20 ani anul acesta, în decembrie. Casa Imperială a explicat că situația pandemică i-a împins să ia această decizie.

Prințesa Toshi, prințesa singuratică

Pe lângă detaliile legate de urcarea la tron, primirea tiarei la împlinirea celor 20 de ani, Prințesa Aiko și mama sa, Masako, nu au fost prezente la ceremonia de încoronare a lui Naruhito. Potrivit tradiției, femeile nu au voie să fie prezente la astfel de ceremonii.

O altă regulă ce îi complică existența este imposibilitatea de a se căsători cu un om de rând. Dacă totuși o va face, ea își va pierde titlurile regale și averea. Ea se poate căsători doar cu un nobil de rang înalt și să îndeplinească anumite criterii impuse de monarhia din Japonia. În prezent, Aiko nu se poate căsători pentru că nu există nimeni care să întrunească cerințele impuse de tradiție.

Acestea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă Aiko. Încă din frageda copilărie, aceasta a avut probleme la școală fiind victima bullyingului. Prințesa a rămas acasă o vreme, iar la sfatul medicilor s-a întors la școală însoțită în permanență de mama ei. Cu toate acestea, ea a renunțat din nou să mai frecventeze școala din cauza epuizării și stresului.

Rămâne de văzut dacă Prințesa Aiko își va păstra averea și titlurile sau se va căsători cu un om de rând, având în vedere că mătușa ei, Sayako și verișoara ei Prințesa Ayako s-au căsătorit cu bărbați care nu făceau parte din rang imperial, ambele pierzându-și titlurile regale și averea.

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
ziareonline.ro
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Avantaje.ro