Primul mesaj al Oanei Roman după înmormântarea Mioarei Roman: „Mulțumesc MAMA pentru că îmi dai putere, îmi trimiți mesaje și simt liniște”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/02/oana-roman-mioara-roman.jpg)
Oana Roman a făcut primele declarații după moartea mamei sale. Vedeta spune că primește semne de la Mioara Roman, după trecerea acesteia în neființă. Totodată, ea a mai mulțumit familiei cântărețului Pepe.
Pe 23 februarie, Mioara Roman s-a stins din viață la azilul unde locuia. În vârstă de 83 de ani, aceasta suferea de Parkinson. Pe 26 februarie, mama Oanei Roman a fost înmormântată „ca o regină', după cum au spus cei prezenți la cimitir.
De înmormântare s-a ocupat Oana Roman, care s-a bazat pe ajutorul Gabrielei Lucuțar, care deține o firmă de pompe funebre. Sicriul Mioarei Roman a fost alb, la fel și florile de pe coroanele de flori. Vedeta a și ales ca mama ei să fie înmormântată cu perle la gât și într-o rochie neagră.
Ieri, la o zi de la înmormântare, Oana Roman a și transmis un mesaj. A vrut să le mulțumească tuturor pentru mesajele de susținere, dar și familiei lui Pepe, care i-au fost alături la înmormântare.
„Mulțumesc pentru toate mesajele, pentru toată susținerea, pentru toate gândurile pentru mama, pentru tot ajutorul moral. Mulțumesc celor care au venit să și ia rămas bun de la mama. Mulțumesc rudelor care au fost lângă noi și lângă mama.
Mulțumesc pentru că am un copil minunat și perfect. Isabela, minunea mea. Mulțumesc Gabriela pentru tot și pentru profesionalismul tu desăvârsit.
Multumesc Familiei Pascu în integralitatea ei. Fără voi aș fi fost acum singură pe lume. Multumesc prietenilor care mi-au stat aproape sau mi au trimis gânduri. Mulțumesc Părintelui Caramizaru, părintelui Gheorghe și tuturor celor 8 preoți care au oficiat cea mai frumoasă și emotionantă slujba pentru mama.
Multumesc MAMA pentru că îmi dai putere, îmi trimiți mesaje și simt liniște, pace și lubire. O să vorbim aici când o să simt că pot fi din nou cu voi', este mesajul postat de Oana Român pe rețelele de socializare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/02/oana-roman-a-visat-o-pe-mioara-roman-1.jpg)
Mioara Roman a avut o înmormântare fastuoasă
Conștientă de inevitabilitatea momentului, Oana Roman a pregătit totul pentru înmormântarea mamei sale, exprimându-și dorințele prietenei sale apropiate, Gabriela Lucuțar, responsabilă de organizarea funeraliilor.
„Am vorbit în detaliu absolut tot cu Oana despre înmormântarea mamei ei încă de când medicii i-au spus că mai are 10 la sută șanse să supraviețuiască. Am stabilit absolut tot, Oana a venit la mine la firmă și am pus la punct tot, șase ore am stat împreună și am discutat.
Ea mi-a cerut să fie un eveniment decent, organizat însă la superlativ, cu fast, pentru că doamna Mioara a fost o personalitate impozantă, a declarat Gabriela Lucuțar înainte de înmormântare pentru Click!.
Oana Roman a insistat ca slujba să fie oficiată de mai mulți preoți, dar și la înmormântare să fie multe flori albe.
„Oana și-a dorit cel mai mult ca eu să o fac frumoasă pe mama ei pe ultimul drum, pentru că a fost o femeie frumoasă. Îi vom face un procedeu care se numește tanatoestetică funerară, o procedură de reconstrucție, a mai spus „Regina Întunericului.
Și a continuat: „Pentru funeralii, Oana a solicitat foarte multe flori albe, un munte de flori albe, se vor împarți foarte multe pachete pentru persoanele nevoiașe.
Va fi dusă cu o limuzină de lux, iar slujba va fi oficiată de patru preoți.