Primele declaraţii ale lui Radu Vâlcan după ce Adela Popescu a anunţat că este din nou însărcinată: „Emoțiile sunt extraordinare”

Radu Vâlcan este mai fericit ca niciodată de când a aflat că va fi tată pentru a doua oară. Adela Popescu este însărcinată cu un băieţel şi abia aşteaptă să devină mamă pentru a doua oară.

Recent, Adela Popescu a anunţat chiar în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Pro TV, „Vorbește lumea”, că așteaptă încă un copil. Toată lumea a fost surprinsă de această veste. Radu Vâlcan a făcut primele declarații după ce soția lui a anunțat că va fi tată din nou.

„Emoțiile sunt extraordinare și ne bucurăm foarte tare de această veste!”, a declarat Radu Vâlcan, care așteaptă cu nerăbdare sosirea pe lume a juniorului.

Primele declaraţii ale lui Radu Vâlcan după ce Adela Popescu a anunţat că este din nou însărcinată

Prezentatorul de la Antena 1 încearcă să-l pregătească pe Alexandru, fiul lui în vârstă de doi ani, cu faptul că în curând va avea un frățior. Și nu exclude ideea ca, pe viitor, să aibă și un al treilea copil.

„Ne doream foarte mult un al doilea copilaș și  sper ca pe viitor băieții mei să aibă parte și de o surioară. Pe Alexandru încercăm să-l obișnuim ușor-ușor cu ideea că o să aibă un frățior, să fie pregătit și înțelegător în măsura în care poate la vârsta lui. Acum este în faza în care îi pupă burtica mamei sale în fiecare zi”, a mărturisit Radu.  

În timpul petrecut în Thailanda, pentru filmările de la „Insula Iubirii”, prezentatorul emisiunii a fost mereu cu gândul la băiețelul său, așteptând cu nerăbdare momentul în care îl va putea strânge din nou în brațe.

„Mi-au lipsit diminețile extraordinare, în care ne jucam în pat, mi-a fost dor și de băița de seară sau de plimbările prin parc, povestește Radu.

Show-ul pe care acesta îl prezintă și care în curând va reveni la Antena 1 cu cel de-al patrulea sezon le pregătește telespectatorilor o mulțime de surprize.

„Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!”, spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.  

Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani și mai au împreună un băiețel de doi ani.

Pentru a vedea mai multe imagini, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Adela Popescu este însărcinată cu al doilea copil! Prima fotografie după marele anunț: „Va aduce și mai multă fericire în familia noastră!”

Adela Popescu a dezvăluit secretul care o ajută să aibă pielea fină și catifelată: „Fac un scrub sănătos cu zaț de cafea. Tonifiază, hidratează și uniformizează pielea”

Adela Popescu: “O femeie frumoasă este o femeie discretă, citită și cu bun simț”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati