Porneste in croaziera

Porneste in croaziera

croazieraEgiptul
Tara cat o eternitate
Daca ideea ta despre o vacanta este de a imbina calatoria, relaxarea si aerul de aventura cu vizitarea obiectivelor turistice ce fascineaza o lume intreaga si cazarile de cinci stele in confort absolut, poti alege cu incredere o croaziera pe Nil, chiar in inima lumii misterioase a faraonilor.

Egiptul e tara careia savantii i-au numarat saptezeci de mistere nedescifrate si au numit-o "tara cat o eternitate", iar calatorii nu obosesc niciodata sa vina pe pamantul dintre Mediterana si Marea Rosie.

Egiptul a devenit cunoscut in toata lumea ca locul capabil sa iti asigure cea mai subtila combinatie pentru o "vacanta perfecta". De la locurile inscrise in istoria lumii, pe care oricine trebuie sa le vada, Piramidele si Sfinxul, uriasa Vale a Regilor ori templele gigante de la Luxor si Karnak pana la limpezimea incredibila a Marii Rosii, destinata impatimitilor de sporturi subacvatice, aici ai la dispozitie totul. Statiunile litorale de la Marea Rosie sunt deja celebre pentru lanturile de corali printre care inoata sute de specii de pesti tropicali si care patrund in apropierea tarmului, fiind vizibili la numai cativa metri de mal, in apa limpede cum e cristalul.

Egiptenii iubesc Nilul fiinca ii datoreaza aproape tot ce tine de tara lor: o cultura antica infloritoare, o cale de transport de neinlocuit, care de cinci mii de ani este artera vitala a comertului si care a favorizat construirea piramidelor.

Drumul pe apele sale incepe chiar la pragul dintre mare si cel mai lung fluviu din lume, la Cairo, orasul celor curajosi.

De acolo, prima escala egipttrebuie sa fie, aproape obligatoriu, pe platoul Gizeh, langa Sfinx si marile piramide, in locul unde faraonii au construit istoria. Apoi drumul catre izvoarele fluviului, unde treci peste pamanturile pe care a calcat Moise ori pe la biserica suspendata si cripta care a dat adapost Fecioarei Maria si Pruncului Iisus.

Mai departe, nu trebuie sa ratezi o petrecere galabia ori un safari prin desertul devenit casa pentru beduini, excursiile pe tarm la muzeele fascinante devenite paradis al iubitorilor de enigme, un drum pana la Abu Simbel, pentru vizitarea Templului lui Ramses al II-lea, apoi a Luxorului sau a uriasului baraj de la Assuan si pentru o plimbare cu felucca in jurul Insulei Elephantine.

La sfarsitul drumului, dupa intoarcerea la Cairo ori la Hurgada pe malul Marii Rosii, fie ca esti o o fire romantica, sau aventuroasa si dornica sa simti gustul vietii de noapte, pasionata de cultura sau istorie ori pur si simplu, curioasa, vei constata ca o croaziera pe Nil, in inima Egiptului, este vacanta din care nu te vei intoarce niciodata plictisita.

Hoteluri de lux plutitoare
Vasele de croaziera sunt astazi adevarate hoteluri plutitoare, extrem de luxoase, cu un design deosebit fata de tot ceea ce stii despre vapoare. Majoritatea cabinelor au balcon privat, saloanele sunt mari, luminoase, si destinate unor activitati variate, de la concerte de muzica clasica sau rock, spa sau jogging. Exista galerii de shopping, centre de fitness, cafenele, psicine acoperite si incalzite sau in aer liber si restaurante specifice, unde bucatari priceputi prepara "la vedere" felurile de mancare destinate gurmanzilor.

Gasiti mai multe informatii la agentia Prompt Service Travel (www.promptservice.ro), tel. 021/317.84.55

ItaliaPe Mediterana
De-a lungul si de-a latul
Aceasta croaziera poate insemna descoperirea intr-o atmosfera de lux a unei lumi extraordinare: lumea mediteraneeana. O odisee moderna, intinsa de la Roma la livezile cu portocali din Sorrento si apoi pana in Grecia si pe coasta cretana, la Heraklion, langa ruinele miticei Troia.

Vasele puse la dispozitie pentru sejururile mediteraneene sunt de o eleganta fara cusur si echipate cu cele mai luxoase dotari: saloanele luminoase cu ferestre uriase avand vedere panoramica, piscine si punti de plaja, jacuzzi in aer liber, piscine cu apa desalinizata, restaurante cu bucatarii specifice, de la cea franceza la cele extreme orientale, teatru, cinema si baruri de zi si de noapte cu show-uri spectaculoase.

Dubai. O varianta iti poate propune o aventura, care inseamna descoperirea superbului oras Dubai, cu boutique-rile si moscheile tipice lumii arabe, dar si cu plajele sale sfarsite in imensitatea desertului; apoi a misticului si pitorescului sultanat Oman, cu ale sale Salalah si Dohar sau a uluitoarelor peisaje si comori antice, devenite situri protejate de UNESCO, din golful Aden.

Scufundari. Exista si variante ce includ experiente pe care nu le-ai mai incercat poate, niciodata, cum sunt: scufundarea cu submarinul deasupra barierei de corali la Muscat sau la Safaga, goana peste valuri in urmarirea delfinilor la Marina Bander, plimbarea cu camilele intr-un sat beduin, trecerea prin Canalul Suez si vizitarea stravechii Alexandria, a Sfinxului si a Marii Piramide de la Gizeh.

Italia si Grecia. Un al treilea traseu al croazierelor ce strabat albastrul uluitor al Mediteranei iti poate oferi prilejul de a porni din Roma, de la picioarele Colloseumului, cu escale mirifice in Sicilia, la celebrele ruine si bai de la Pompei, sau cu vizitarea romanticului Napoli, urmate de Atena si de anticele Efes si Heraclion.

Nu trebuie sa iti inchipui ca va fi o vacanta plictisitoare, cu nesfarsite zile pe mare. Aceasta fiindca toate croazierele au programe extrem de variate, pentru toate genurile de turisti si pentru orice moment al zilei. Vasele au la bord aprope orice ti-ai dori, fie ca preferi sa te relaxezi lenevind intre porturile de debarcare, fie ca ai o fire mai sportiva. Interiorul este dotat cu echipamente de fitness, piste de jogging, chiar sali de volei, de patinaj si baschet, sali pentru bai fierbinti si sauna, amenajari pentru catarare-escalada, sali fastuoase de bal, unde poti dansa intreaga noapte sau poti practica chiar sporturi de apa, de la snorkeling la caiac.

Mai multe informatii puteti afla de la Agentia Butterfly Tourism (www.butterfly.ro), tel. 021/223.78.03

In Caraibe
Tropicele exotice
Liniile de croaziera fac tot mai des oferte promotionale si pentru zona Insulelor Caraibe, cunoscuta pentru exotismul sau si pentru vremea excelenta, pe intreaga perioada a anului. Sezonul ideal pentru croaziere in Caraibe este din mai pana in septembrie, dar din iunie pana in august este absolut perfect, iar zborurile cu elicopterul sunt o forma obisnuita de transfer in Caraibe. Marea Caraibelor si cele cateva sute de insule tropicale au o istorie veche si bogata, in care se impletesc influente engleze, olandeze, spaniole, americane si franceze. Jamaica, Bahamas, Cayman sau Antigua, Aruba, Barbados, Curacao, Grenada, Saba, St. Barthelemy, St. Lucia, Tortola si micutele St. Vincent si Grenadine sunt nume ce starnesc imaginatia.
 

CaraibeAruba si Antiqua, Inima Caraibelor
Croaziera ta poate incepe din Antiqua, locul unui confort si al unei intimitati aparte. Plaje cu nisip fin, yahting si pescuit in largul oceanului, sporturi marine, scufundari in fabuloasele lumi submarine, parasailing, o trepidanta viata de noapte, vegetatie pe care n-ai mai intalnit-o, dar si magazine luxoase, seri invaluite in miros de vanilie, restaurante excelente ori traditiona-lele case creole cu gradinile lor secrete.

Pentru Aruba sunt emblematice copacul Divi-Divi si varietatea uluitoare de cactusi dar si carnavalurile nocturne cu artificii si muzica soca si reggae. Aici se vorbeste olandeza si un dialect numit papiamento, o combinatie de portugheza, olandeza si spaniola, dar toata lumea intelege si vorbeste engleza.

Santa Lucia, peisaje tropicale unice
Porturile Seraphine si Castries din insula Santa Lucia sunt unele dintre cele mai folosite destinatii de acostare a vaselor de croaziera in circuitele caraibeene. Insula este locul unor specatcole unice ale naturii tropicale, o alternanta de paduri virgine si bananieri, cocotieri, mango si papaya, strapunse de varfurile ascutite ale muntilor Pitons, pravalite abrupt si dramatic direct in apele oceanului. Pasarile tropicale cu pene stralucitoare si multicolore, pe care le intalnesti la tot pasul, completeaza spectacolul inegalabil al insulei.

Tobago, Insula lui Robinson
Una dintre destinatiile cele mai cautate de turisti in Caraibe sunt insulele Trinidad-Tobago. Trinidadul are o viata vibranta de noapte, petreceri pe strazi si celebrul Carnaval din Februarie, considerat al doilea, ca importanta, dupa Carnavalul de la Rio. La polul opus, Tobago este cunoscuta ca Insula lui Robinson Crusoe, un paradis al padurilor tropicale si pasarilor exotice, al plajelor virgine. Atractiile din jur: kite surfing si vanatoare subacvatica in Saint Martin, sau vizita la ferma de fluturi Galion, o experienta unica greu de uitat.

Informatii la Agentia Class Travel, tel. 021/319.77.94

scandinaviaScandinavia
Splendorile nordului
Croazierele in zona Scandinava sunt o varianta ideala pentru a gusta din plin, intr-o atmosfera si in conditii ultraluxoase, din splendorile peisajelor taiate in desenele formidabile ale fiordurilor albite de gheata pe care s-au nascut legendele Niebelungilor, dar si a lua contact pe viu cu istoria fabuloasa a tarilor din nordul Europei.

Un astfel de circuit te poate purta din frumoasa Cracovie, bijuteria medievala care este astazi fosta capitala a regilor polonezi, pana la Castelul Kronborg, locul tragediei lui Hamlet, trecand prin Riga si Orasul Vechi din Talinn, cu elegantele lor palate in stil baroc.

Poti vedea orasul medieval Gamla Stan, partea cea mai frumoasa a Stockholm-ului, Castelul Regal Drottningholm, numit si "Versailles-ul suedez", fermecatorul port Akker Brygge din Oslo, apoi poti strabate Drumul Trolilor catre splendoarea imaculata deschisa, de la Bergen, de "Poarta Fiordurilor": Geiranger, Nordfjord si gigantii de gheata Sognefjord si Briksdal.

Informatii la Agentia Premier Tour (www.premiertour.ro), tel. 021/314.72.92


Sfaturi pentru o croaziera reusita:

  • Daca stii ca suferi de rau de mare, alege un itinerar in ape calme: Caraibe, Mediterana, Pasajul Interior din Alaska sau Golful Mexic.
  • Mai putin linistite sunt croazierele trans-oceanice sau pe Marea Chinei de Sud.
  • De obicei, vasele de croaziera navigheaza in timpul noptii si ajung in portul urmator dimineata devreme.
  • Vasele au insa stabilizatori, astfel incat ele raman surprinzator de stabile si pe vreme rea sau pe mare agitata.
  • Modul in care trebuie sa te imbraci este trecut in agenda zilnica, pe care o vei gasi la usa cabinei, in fiecare seara.
  • Cina in sufragerie este, de regula, momentul culminant al zilei.
  • La debarcarea pe tarm, asigura-te ca ai la tine semnul de identificare pentru croaziera, pe care trebuie sa-l prezinti la intoarcerea pe vas.
  • Trebuie sa te intorci la vas cu cel putin 30 de minute inainte de a ora anuntata pentru ridicarea ancorei.
  • In cazul in care ti se face rau pe mare, incearca sa te relaxezi si sa bei un ceai de ghimbir. Pentru orice eventualitate, ia cu tine in trusa si medicamente antiemetice.

Adrian Ciltan; foto: Best Tourism

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vacanta