Petrecere cu mâncare din belșug la aniversarea Andrei Măruță. Parizerul după o rețetă specială a fost preferatul invitaților

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ce au mâncat invitații la petrecerea Andrei Măruță de 40 de ani. Marius Gălan a dezvăluit care au fost preparatele preferate, de la parizer de casă și caș „Tom și Jerry' până la pastramă de berbecuț.

Andra Măruță a împlinit 40 de ani pe 23 august, iar aniversarea a venit cu un dublu motiv de sărbătoare în familia Măruță. Artista și Cătălin Măruță au marcat, în aceeași zi, 20 de ani de relație și 18 ani de căsnicie, moment pe care l-au celebrat alături de familie, prieteni apropiați și numeroase vedete.

Cei doi și-au reînnoit jurămintele în fața duhovnicului lor, preotul care le-a botezat și copiii, pe Eva și David, după care au continuat sărbătoarea cu o petrecere la care muzica și mâncarea au fost din belșug.

Holograf, 3rei Sud Est, Leo de la Roșiori și Mario Fresh au cântat la petrecere

Atmosfera de la eveniment a fost întreținută de mai mulți artiști. Holograf, 3rei Sud Est, Leo de la Roșiori și Mario Fresh s-au numărat printre cei care au cântat la petrecerea organizată în cinstea Andrei.

La eveniment nu au lipsit nici preparatele tradiționale. De partea culinară s-a ocupat Marius Gălan, cunoscut pentru produsele realizate la ferma sa din Bistrița-Năsăud.

Chef-ul a fost ales din nou de Andra și Cătălin Măruță pentru un eveniment important din familia lor, după ce colaboraseră și în urmă cu trei ani.

„Sunt momente în viață care rămân în suflet. Pentru mine și pentru întreaga mea echipă, a fost o mare bucurie și, în același timp, o responsabilitate să fim din nou aleși de Andra și Cătălin Măruță pentru a avea grijă de partea culinară a unui eveniment atât de important pentru familia lor: 40 de ani de viață și 18 ani de căsătorie, sărbătoriți alături de familie și de oamenii dragi.

Faptul că ne-au acordat încrederea lor în urmă cu trei ani, iar acum ne-au ales din nou, înseamnă enorm pentru mine. Este cea mai frumoasă confirmare că munca făcută cu suflet, seriozitatea și respectul pentru oameni sunt apreciate. Am pus pe masă tot ce știm noi mai bine: produse de calitate, mâncare pregătită cu pasiune și mult suflet, alături de o echipă care a dat tot ce a avut mai bun pentru ca fiecare detaliu să fie la înălțimea acestui moment.

Andra și Cătălin, vă mulțumesc din suflet pentru încredere!

Pentru mine, Marius Gălan, și pentru întreaga mea echipă a fost o onoare să fim parte din povestea voastră și dintr-o zi atât de specială. La mulți ani și la cât mai mulți ani frumoși împreună!', a spus Marius Gălan după petrecere, mulțumindu-le Andrei și lui Cătălin Măruță pentru invitație, potrivit click.ro.

Parizerul de casă și cașul „Tom și Jerry', cele mai căutate preparate

Printre produsele aduse special de la Bistrița s-au numărat mai multe preparate tradiționale, însă două dintre ele au atras cel mai mult atenția invitaților.

Potrivit lui Marius Gălan, parizerul preparat după o rețetă specială și cașul „Tom și Jerry' s-au numărat printre vedetele mesei.

„Cel mai râvnit, cel mai bine pregătit, cel mai frumos și cel mai mâncat produs la petrecerea Andrei și a lui Cătălin Măruță a fost parizerul, făcut după o rețetă de familie, rețeta noastră specială pentru evenimentele noastre speciale și frumoase, o rețetă de parizer de porc cu vită, extraordinar de bine îngrijită, și cașul Tom și Jerry. Dar foarte, foarte aproape de aceste două produse a fost și slăninuța «rază de soare», cu ouă de casă de la Ferma Gălan.

Pe lângă acestea au mai fost și multe alte produse gustoase, precum salată de boeuf, salată de vinete, pastramă de berbecuț, cu ceafă și cotlet de berbecuț, dar și ceafă și cotlet de porc, precum și multe produse uscate. Am mai avut în meniu salam, cârnăciori, fructe exotice, legume la grătar, toate produsele tradiționale făcute de noi la ferma noastră din Bistrița-Năsăud', ne-a declarat în exclusivitate pentru Click! Marius Gălan.

ce au mâncat invitații la ziua Andrei Măruță (3)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 24)

Slănină „rază de soare', pastramă de berbecuț și produse făcute la fermă

Meniul pregătit pentru aniversarea Andrei Măruță a inclus atât aperitive, cât și preparate din carne și produse realizate la ferma din Bistrița-Năsăud.

Pe mesele invitaților s-au aflat salată de boeuf, salată de vinete, pastramă de berbecuț, cotlet și ceafă de berbecuț și de porc, produse uscate, salam și cârnăciori. Din meniu nu au lipsit nici legumele la grătar, ouăle de casă și fructele exotice.

Totuși, parizerul de porc și vită, pregătit după o rețetă de familie, cașul „Tom și Jerry' și slăninuța „rază de soare' au fost, potrivit lui Marius Gălan, printre preparatele pentru care invitații au revenit cel mai des.

Petrecerea organizată pentru aniversarea de 40 de ani a Andrei a încheiat astfel o zi cu mai multe motive de sărbătoare pentru familia Măruță: ziua de naștere a artistei, 20 de ani de relație și 18 ani de căsnicie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete