Paula Seling: ”Nu tolerez minciuna şi făţărnicia”

paulaNe vedem în mai, la Copenhaga! Vom fi reprezentaţi din nou de Paula Seling şi Ovi. Le ţinem pumnii!

Dansez pentru tine

Am avut surpriza să constat că, din aproape în aproape, poți să faci aproape orice dacă ești determinat, dacă îți dorești și dacă ai încredere în oamenii cu care lucrezi. A fost un vis devenit realitate.

X Factor

M-a făcut să înțeleg, să privesc critic, să absorb, să cunosc cealaltă latură a scenei. Cât am fost jurat la X Factor m-am bucurat de un anume fel de popularitate în rândul tinerilor, alta decât cea cu care eram obișnuită ca artist interpret.

Voce într-un film de desene animate

A fost minunat! M-am simțit ca un copil! Am descoperit o bucurie imensă să interpretez un personaj, m-am atașat de el, l-am simțit trist, vesel, intimidat, m-am atașat și de personajele pe care le îndrăgea Holley Viteză, personajul meu, în poveste. Mi-aș dori să repet experiența.

Cerbul de Aur sau locul 3 la Eurovision?

Ar fi nedrept să le compar. Am un sentiment aparte pentru Cerbul de Aur, un moment de vârf în cariera mea. Însă Eurovision a însemnat să reprezint România la un eveniment apropiat de „Campionatul European de Muzică, a fost o experiență unică.

Ce stă la baza chimiei (muzicale) dintre tine şi Ovi?

Dincolo de preferințele noastre muzicale comune, de modul similar de a aborda muzica și de a privi perfor-manța de scenă, cred că e o compa-tibilitate umană, ca un fel de legătură ce se creează, ne potențăm unul altuia calitățile și ne corectăm defectele.

Ce apreciezi cel mai mult la un om?

Sinceritatea cu el însuși și cu cei din jur, bunătatea, capacitatea de a se pune în locul celuilalt, puterea de a ierta, de a trece peste lucrurile grele.

Ce nu tolerezi la un om?

Minciuna şi făţărnicia.

Dacă nu cântam, aş fi fost…

…medic sau profesor. Mereu mi-am dorit să pot să lucrez cu copiii.

Amintiri din copilărie

Când eram la grădiniță, s-a organizat o excursie la muzeu. Uitasem să le cer bani de bilet părinților, așa că m-am scuzat de la educatoare că trebuie să merg până la baie și m-am oprit la secretarele din gră-diniță, rugându-le să îmi împrumute niște bani.

Doamna educatoare a aflat ce făcusem și m-a întrebat de ce nu i-am cerut chiar ei. „Cum să iau bani de la dvs și să vi-i dau tot dvs înapoi?

Autor: Mihaela Serea

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete