Păpușile create de Maria Robescu, un omagiu adus portului tradițional românesc

Pe creatoarea populară Maria Robescu am întâlnit-o la Târgul Meșterilor Populari organizat în preajma sărbătorii Adormirea Maicii Domnului de Muzeul Astra din Sibiu. 

La un astfel de târg, e ușor să te pierzi printre zecile de tarabe pe care meșterii populari își etalează creațiile lucrate cu migală și cu multă dragoste de tradiții. Și este la fel de ușor să pierzi noțiunea timpului atunci când creatorul începe să spună povestea obiectelor lucrate de propriile mâini. Căci acesta nu are nimic din spiritul comercianților agresivi care vor să te convingă cu orice preț să scoți banii din buzunar. Are doar o infinită dragoste de tradiții pe care nu-și dorește decât să le conserve cât mai bine cu putință și să le transmită generației următoare cât mai nealterate.

Fascinația păpușilor în straie românești

Privirea îți este atrasă cu ușurință de o tarabă plină de culoare și… folclor. Este plină de păpuși nu mai mari de-o palmă, purtătoare de costume naționale specifice fiecărei zone geografice.

„Mama” lor este vâlceanca Maria Robescu, o iubitoare a portului popular și a tradițiilor, care-și transpune această dragoste în creații vestimentare în miniatură. A moștenit pasiunea pentru cusut de la bunicul ei care era priceput la toate. Știa să confecționeze de la cimpoaie și teascuri până la centrifuge de extras mierea de albine.

Creatoarea populară a realizat primul port popular pentru păpuși la vârsta de 12 ani. Cu această păpușă îmbrăcată în cămașă și zăvelcă din zona Olteniei a participat la o expoziție școlară. De atunci n-a mai renunțat la această îndeletnicire în care pune toată pasiunea și toată dragostea de care este în stare.

Costumele populare miniaturale sunt realizate manual, cu multă migală, din pânză, ață și dantelă. La portul popular al unei păpuși mici, de mărime unei palme, lucrează o zi. La cele de dimensiuni mai mari, lucrează în jur de 3 zile.

Răsplata, perpetuarea tradiției portului popular

Din păcate, efortul meșterilor populari nu este răsplătit pe măsură, iar Maria Robescu nu face excepție. Prețurile sunt departe de a reflecta munca și dăruirea creatorului. Maria Robescu are, însă, un deziderat mai nobil decât cel al culegerii roadelor muncii sale: „N-o fac pentru bani! Eu cred că dacă aşa reuşesc să duc mai departe tradiţia portului popular, merită!”

Iar satisfacția creatoarei este cu atât mai mare cu cât păpușile îmbrăcate în straie românești au ajuns și la târguri de profil din străinătate. Mâinile magice ale Mariei Robescu au dus spiritul poporului român dincolo de granițele țării.

A consemnat: Oana Anghel

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate