Paliația, sprijinul invizibil al pacienților cu cancer
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/09/avantaje_1757324254-fp6m-1-1.jpg)
Oncologia modernă a depășit de mult granițele tratamentelor strict medicamentoase sau chirurgicale. Astăzi, îngrijirile paliative reprezintă o componentă integrată a abordării pacientului oncologic, încă din momentul diagnosticului. Ele aduc un echilibru fin între controlul bolii, gestionarea efectelor secundare și suportul emoțional permanent – elemente esențiale pentru ca pacientul să își păstreze calitatea vieții în timpul luptei cu boala oncologică.
Îngrijirile paliative nu înseamnă doar alinarea durerii. Ele presupun un plan personalizat, adaptat fiecărui pacient. O echipă multidisciplinară evaluează atent starea pacientului, elaborează strategii pentru controlul simptomelor și oferă suport complex: tratamente pentru reducerea durerii și oboselii, ameliorarea respirației, stabilizarea funcțiilor vitale, optimizarea nutriției și consiliere psihologică dedicată atât pacientului, cât și familiei sale.
„În oncologie, suntem alături de pacienți pe tot parcursul tratamentului. Le asigurăm tratamentul de care au nevoie, discutăm empatic și onest, le prezentăm toate opțiunile și, mai ales, le dăm acest sentiment că nu sunt singuri pe drumul pe care îl pornesc', declară Petronela Gălățeanu, managerul spitalului M Care.
Contrar percepției generale, îngrijirile paliative nu se adresează exclusiv etapelor terminale. Introduse precoce, ele pot reduce efectele adverse ale tratamentelor oncologice, îmbunătăți toleranța pacientului la chimioterapie sau radioterapie, crește aderența la planul terapeutic și chiar diminua numărul internărilor neplanificate. Acest lucru înseamnă nu doar un confort sporit, ci și rezultate medicale mai bune.
„Paliația are două direcții principale. Prima se referă la pacienții care nu mai au șanse de vindecare și pentru care calitatea vieții devine obiectivul central. A doua, la fel de importantă, vizează pacienții oncologici aflați sub tratament, cum ar fi chimioterapia. Între două cure, organismul lor are nevoie de sprijin – reechilibrare hidroelectrolitică, suplimentare cu vitamine sau alte terapii personalizate recomandate de medic. Aceste intervenții sunt esențiale pentru pregătirea corpului și a minții în vederea următoarei etape de tratament', explică Petronela Gălățeanu.
Prin integrarea îngrijirilor paliative în oncologie, pacienții pot beneficia de un tratament eficient, de o monitorizare atentă, de un management optim al efectelor secundare și de o abordare personalizată care le păstrează calitatea vieții.
Foto: mhospital.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/loredana-groza-si-fiica-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/mircea-radu-divort.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/avantaje_ghid_synevo_pentru_meninerea_unei_stri_optime_de_sntate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/tinuta-eleganta-cu-adidasi-albi-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/obezitatea-in-romania_studiu.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/cybex-balios-s-lux.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/avantaje_cum_transformi_dormitorul_ntrun_spaiu_dedicat_odihnei__ghid_by_dormeo.jpg)