(P) O piele mai frumoasă, mai luminoasă, mai fresh cu Distillery

Fața este cartea de vizită a oricărei femei, căci ea oferă tot soiul de informații despre aceasta. Și mai mult decât o carte de vizită, chipul unei femei este o carte deschisă, adesea foarte ușor de citit: ne putem da seama dacă e fericită sau tristă, dacă e tensionată sau relaxată, dacă e odihnită sau obosită.

Dar dincolo de aceste aspecte, care țin mai degrabă de mimică, uitându-ne la fața unei doamne ne putem da seama și de vârsta pe care o are. Când nu putem ghici vârsta, asta se întâmplă din două motive: fie își îngrijește atât de bine pielea încât arată mult mai tânără decât este în realitate, fie, dimpotrivă, nu acordă atenția cuvenită îngrijirii și, din acest motiv, pare mai bătrână decât este de fapt.

Căci pielea are acest dar, de a ne ascunde adevărata vârstă, iar asta se poate întâmpla în ambele direcții: fie ne poate adăuga, fie ne poate șterge ani de pe chip. Dincolo de toate aceste lucruri, aspectul pielii vorbește despre respectul de sine.

Îngrijirea pielii nu este misiune imposibilă, nu necesită investiții majore de timp sau de bani. Spălarea feței cu apă și săpun care nu usucă, aplicarea unei creme hidratante de zi, respectiv de noapte, demachierea, exfolierea săptămânală sunt principalii piloni ai unei îngrijiri corecte a tenului. Pe lângă aceste gesturi de bază, în funcție de buget și de timp, fiecare femeie poate apela la diverse alte metode de îngrijire a pielii. O piele îngrijită este o piele bine hidratată, radiantă, fresh.

Întoarcerea la natură, cu produsele de îngrijire Distillery

Avon ne pune la dispoziție noua gamă de cosmetice Distillery, care promovează întoarcerea la natură. Produsele de îngrijire ale gamei conțin ingrediente pure, din natură, formule puternic active și concentrate. Foarte important! Aceste produse NU conțin substanțe iritante, nici ingrediente sintetice, nu conţin alcool, parfumuri sau alte chimicale specifice produselor cu factor SPF. 

Noua gamă Distillery a fost obţinută prin procesul de distilare (extragerea ingredientelor pure pentru a oferi ce este mai bun din natură).

Crema de zi Shade the Day SPF 25 conține SPF mineral, dioxid de titan, oxid de zinc, 100% glicerină vegetală, extract de trandafir distilat. Aceasta protejează, hidratează și purifică pielea.

Cremă de noapte Distillery Sleep Potion conține vitamina B3, 100% glicerină vegetală, hialuronat de sodiu și oferă pielii hidratare intensă timp de 48 de ore și strălucire naturală.

Demachiantul Clean Break Distillery oferă o experiență de curățare puternică și inovatoare, care lasă pielea incredibil de hidratată. Înlătură delicat, dar eficient, chiar și machiajul persistent și impuritățile, fără să irite pielea. Conține ulei de caise, ulei de cacao, unt de mango, extract de castravete.

Uleiul pentru regenerarea tenului, care conține ulei de jojoba, fitol, vitamina E, facilitează activarea procesului de regenerare a celulelor epiteliale. Efectele aplicării acestui ulei sunt îmbunătățirea circulației, recăpătarea fermității și iluminarea tenului.

Pudra cu Vitamina C conţine 100% vitamina C şi vitamina E. Pielea devine mai luminoasă şi capătă un aspect sănătos. O cantitate mică de pudră poate fi amestecată cu crema de noapte Distillery Sleep Potion sau cu uleiul pentru regenerarea tenului pentru potenţarea efectelor oferite de aceste produse de îngrijire. Se obţine un efect instant de piele revitalizată, cu strălucire naturală.

Nu în ultimul rând, dincolo de îngrijirea cu produse cosmetice dedicate, este foarte important şi stilul de viaţă. Alimentația corectă, care include fructe și legume proaspete, odihna și consumul unei cantități suficiente de apă sunt necesare pentru menţinerea tenului strălucitor, catifelat și hidratat.

Produsele pot fi testate la Pop-up store-ul AVON din Promenada Mall, de la etajul 1.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Frumusete