(P) Detalii la care nu te gândeai să fii atent când închiriezi sau cumperi o locuință

Dacă ai devenit as în căutări pe site-urile de imobiliare, în vânătoarea pe care ai pornit-o de curând pentru a-ți găsi locuința ideală în care să te muți, cu siguranță știi să filtrezi anunțurile, în funcție de nevoile tale. Odată programate vizionările apartamentelor sau caselor care se apropie cât mai mult de necesitățile tale, ești cu un pas mai aproape de visul tău de a-ți schimba domiciliul cât mai repede. Sunt, însă, câteva detalii la care, cel mai probabil, nu te-ai gândit până acum și pe care ar trebui să le treci în revistă odată ajuns la ușile locuințelor pe care ai pus ochii. Ți-am pregătit o serie de sfaturi pentru ca drumul de la dorința ta de a te muta la primul moment în care învârți cheia în yala noului apartament sau noii case să fie unul cât mai scurt, dar și mai sigur. Iată la ce ar trebui să fii atent când vizionezi o locuință!

Vecinii

Dacă ai mai locuit și în alte apartamente sau case până acum și nu ești la prima experiență în ceea ce privește mutatul, probabil îți poți aminti măcar o ocazie în care unul dintre vecinii tăi te-a adus la pragul de a-ți pierde cumpătul. Fie era pasionat de ascultarea muzicii la un nivel indecent al decibelilor, fie de găurit pereții cu bormașina dis-de-dimineață, mai ales în weekenduri, fie era o fire mai petrecăreață. Vecinii pe care îi vei avea reprezintă un detaliu extrem de important dacă vrei ca șederea ta în respectiva locuință să fie una încununată de armonie. Așa că, dacă timpul îți permite și nu ești presat să te muți în cel mai scurt timp posibil, rezervă-ți câteva minute pentru a analiza cu cine vei împărți cartierul de case ori blocul. Fii atent la ce fel de activități au în afara serviciului și dacă au copii foarte mici sau animale de companie care ar putea să-ți tulbure momentele în care vrei să te odihnești. O idee foarte bună ar fi să treci prin cartierul unde este localizat apartamentul atât în timpul zilei, cât și seara, când lumea se întoarce de la muncă, pentru a avea o viziune clară asupra nivelului de zgomot al cartierului.

Semnalul GSM

Poate că ar fi ultimul aspect pe care l-ai trece în revistă atunci când mergi să vizionezi o locuință care se apropie de idealurile tale, dar semnalul pe care îl vei avea pe telefon în acel perimetru este foarte important. Cu siguranță ai fost măcar o dată într-o vizită într-o casă unde abia puteai să porți o conversație decentă, fără să repeți la fiecare replică „Alo?', ca să te asiguri că interlocutorul tău încă mai e de partea cealaltă a liniei. Scoate telefonul din buzunar și observă care este puterea de emitere a undelor prin care smartphone-ul tău funcționează. Altfel, s-ar putea să regreți alegerea făcută.

Insectele

Suntem aproape siguri că nu ți-ai dori să împarți viitoarea ta locuință cu furnici, țânțari, gândaci sau alte insecte. Așa că fii foarte atent la acest aspect, pentru că odată instalate într-o casă, greu mai scapi de ele, mai ales dacă este vorba de un apartament dintr-un bloc. Va trebui să mobilizezi toți vecinii și să apelați la serviciile unui specialist în dezinsecție, care nu sunt deloc ieftine. Așa că uită-te la colțurile încăperilor și observă dacă pereții au mici fisuri, care ar putea reprezenta un culoar de acces facil pentru insecte. Localizează ghena de gunoi, dacă blocul este prevăzut cu așa ceva, și vezi dacă nu cumva aceasta e mult prea aproape de ușa apartamentului tău. De asemenea, încearcă să fugi de zonele cu multă verdeață ori cele aflate în proximitatea unui lac sau a altei surse de apă naturală, pentru că acela e raiul țânțarilor, de care știm sigur că nu ești foarte încântat.

Ține cont de sfaturile de mai sus, ca să ai o experiență cât mai plăcută în noul apartament sau în noua casă, în care te muți cu chirie sau pe care le cumperi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial