(P) Design interior minimalist: 4 reguli de care să ții cont
Amenajarea casei în stil minimalist a câștigat foarte mulți adepți în ultimii ani. Fără doar și poate minimalismul aduce cu sine avantaje foarte mari, mai ales în cazul caselor mici, foarte aglomerate, unde este necesară o schimbare de design interior.
Dacă și tu ești interesat de transformarea casei tale într-o locuință cu iz minimalist, iată câteva reguli de care ar trebui să ții cont.
Alege culori deschise pentru pereții camerei
Minimalismul are în vedere utilizarea a cât mai puține elemente de decor și mobilier, dar abordează și ideea de spațiu extins, de amplitudine și de ordine. Pentru a reuși să obții acest efect, este foarte important să te gândești în primă fază la modificarea culorii actuale a pereților.
Dacă deja ai nuanțe închise sau jocuri de culori, trebuie să le înlocuiești cu tonuri de alb, roz pal sau culoarea untului.
Vei avea nevoie de o curățare temeinică a pereților, de o amorsă și de ceva culoare, precum vopseaua lavabilă de interior modernă, cu uscare rapidă, pe care o poți aplica fără efort. Vei vedea că o nuanță mai deschisă a camerei va crea senzația că spațiul este mai mare, mai încăpător și că este loc pentru orice idee de amenajare.
Alege mobilier minimalist
Mobilierul minimalist este acela care, în ciuda faptului că ocupă puțin spațiu, îți oferă posibilitatea să-ți amenajezi lucrurile într-o formă cât mai organizată. Se inspiră din ideile scandinave în ceea ce privește amenajarea, impune cumva păstrarea doar a elementelor de care ai cu adevărat nevoie.
Acest lucru înseamnă că se menține o singură nuanță pentru mobilier și decorațiuni, și că lucrurile inutile sunt eliminate. În plus, stilul minimalist conduce către o organizare a spațiului astfel încât să știi, dintr-o singură privire, unde sunt lucrurile de care ai nevoie, fără să cauți prin toate sertarele obiectul dorit.
Mobila modulară este o soluție excelentă de amenajare în stil minimalist, deoarece ea este deja separată în organizatoare, iar tu nu va trebui să depui eforturi decât pentru a păstra lucrurile în ordine.
Alege perdele și draperii potrivite
Deși în ultimii ani perdelele au fost cumva neglijate, din cauza rulourilor și a jaluzelelor verticale, iată că revin la modă în forma lor consacrată. Lungi, cu falduri delicate, în culori deschise, predominant albe, acestea își recapătă locurile la ferestrele locuințelor noastre.
Draperiile, în tonuri mai închise de culoare, asortate la mobilier, au sisteme de prindere speciale și sunt realizate din materiale opace sau semi opace, în armonie cromatică cu sistemul de perdele.
Alege o pată de culoare
O canapea simplistă, pernele de pe aceasta, o masă de cafea cu scaune mici sau pur și simplu o plantă decorativă, toate aceste elemente aduc o pată de culoare în casa ta.
Designul minimalist ne spune să avem cât mai puține culori în camerele noastre, în sensul de a păstra o ordine cromatică. Aceste elemente de decor pot fi realizate în două, maxim 3 culori de nuanțe relativ apropiate sau potrivite, ca să atragă atenția de la restul camerei.
O canapea galben muștar cu perne decorative turcoaz poate fi o pată de culoare potrivită într-o locuință cu mult alb, în vreme ce verdele smarald al unei draperii se va potrivi cu siguranță unor camere în tonuri de verde lămâie.
Stilul minimalist este cu adevărat o alegere potrivită, deoarece poate da o altă imagine casei tale, cu foarte puțin efort. Totuși, ar trebui să ai în vedere faptul că stilul minimalist trebuie întreținut în permanență, deoarece regula sa este tocmai aceea de a păstra camerele cât mai aerisite din punct de vedere vizual, pentru a spori senzația de confort și eleganță.