(P) Cum asortezi ghetele Chelsea

(P) Cum asortezi ghetele Chelsea

Ghetele Chelsea nu ar trebui să lipsească de pe raftul cu încălțăminte al bărbaților. Indiferent de vârstă sau stil, acest model de ghete se potrivește oricărui bărbat, în orice ocazie. Ghetele Chelsea pot fi purtate atât la o cină de afaceri, cât și la o petrecere sau un concert în aer liber. Însă, pentru a le pune în evidență, este important să știi care sunt cele mai reușite combinații stilistice.

Istoria ghetelor Chelsea

Ghetele Chelsea au talpa plată, sunt înalte până la gleznă și au un elastic lateral, care le ajută să fie flexibile. Acest model reflectă perfect spiritul britanic: sunt comode și ușor de purtat, dar, au, în același timp, un aer preppy, masculin.

Acest model de ghete a apărut încă din epoca victoriană, în perioada anilor 1800, și a fost proiectat și brevetat de J. Sparkes Hall. Denumirea lor provine de la regiunea „Chelsea', din sud-vestul Londrei. Însă, în afară de originile londoneze, aceste ghete au devenit extrem de populare datorită artiștilor britanici. Membrii trupelor Beatles și Rolling Stones obișnuiau să poarte în turnee acest model de ghete Chelsea, care, acum, au devenit populare în întreaga lume.

Ghetele Chelsea pot fi purtate într-o mulțime de combinații, deoarece se asortează ușor cu tricouri, cămăși, jeanși și chiar pantaloni de costum. Totuși, există o regulă importantă, de care orice bărbat trebuie să țină cont: pantalonii trebuie să se sprijine pe ghete, astfel încât să nu le acopere. Pentru ținutele casual cu skinny jeans se potrivesc variantele din piele întoarsă sau piele ecologică. În schimb, pentru ținutele office sunt potrivite acele modele de ghete pentru bărbați din piele naturală. 

Cum asortezi ghetele Chelsea cu un costum office

De obicei, un costum office poate fi purtat cu pantofi Oxford sau Derby, însă, poți încerca un look business și cu o pereche de ghete Chelsea. Poți opta pentru o pereche de ghete Chelsea din piele maro, asortate la un costum gri, și, astfel, vei obține un look smart, care te scoate din anonimat. Dacă îți dorești un contrast elegant, alege un costum navy și o pereche de ghete Chelsea, maro închis. 

Cum să porți ghetele Chelsea cu jeans

Pentru un look casual, poți purta ghetele Chelsea cu o pereche de jeanși, un tricou și o jachetă sport. Dacă îți dorești un outfit relaxat, optează pentru ghete din piele întoarsă, iar pentru un look smart, îți recomandăm ghete Chelsea din piele lucioasă, sau din piele ștanțată. În general, modelele din piele întoarsă neagră se potrivesc pentru combinațiile vestimentare cu influență rock, mai ales când negrul este predominant în ținută.

Totuși, poți obține și un look smart, alegând o pereche de jeanși gri, o cămașă simplă și o jachetă biker, cu ghete Chelsea din piele neagră. Dacă ai în garderobă o pereche de ghete din piele întoarsă, cu aspect prăfuit, poartă-le cu o pereche de jeanși și cu un blazer, pentru un look urban.

Combină-le cu o jachetă din denim

Dacă îți dorești un look inedit, cu tentă rock and roll, poți combina o jachetă din denim, cu o pereche de ghete Chelsea negre, jeanși negri și o cămașă de aceeași culoare. Un astfel de outfit este lejer și potrivit pentru zilele călduroase de toamnă sau primăvară.

Așadar, ghetele Chelsea sunt extrem de comode și pot fi purtate în diferite ocazii: atât la birou, cât și la o nuntă, la o petrecere sau la o întâlnire de afaceri. Acest model de încălțăminte are un design simplu, ușor de asortat, iar avantajul său este acela că merge atât în timpul sezonului cald, cât și iarna. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Advertorial