(P) 7 semne de avertizare ale unei tumori cerebrale pe care nu ar trebui să le ignori

Tumorile cerebrale pot apărea sub diferite forme și dimensiuni, exact ca simptomele acestora. De pildă, dacă tumoarea s-a instalat în partea creierului responsabilă cu controlul mâinilor sau a vederii, ar fi bine să nu ignori amorțeala nejustificată a brațelor sau vederea încețoșată instalată brusc. E bine să știi că, din păcate, fiecare celulă a creierului tău poate forma o tumoare, așa că lista simptomelor unei afecțiuni de acest tip poate fi lungă.

Noi am redus-o la cele mai dese semne pe care le poți avea, în cazul unei tumori cerebrale. Iată care sunt acestea.

Convulsii

Indiferent de tipul de tumoare formată la nivelul creierului, convulsiile sunt deseori primele semne care ar trebui să îți dea de gândit. Tumoarea poate determina neuronii să acționeze necontrolat, dând naștere unor mișcări anormale, pe care, în mod obișnuit, nu le-ai face. Poți experimenta convulsii la nivelul întregului organism sau sacadări ale mișcărilor membrelor sau mușchilor feței, adică local. 

Neîndemânare

Dacă ai avut în ultima vreme probleme de echilibru nejustificate ori dacă nu ți-ai putut coordona picioarele atunci când pășeai, îți sugerăm să apelezi cât mai curând la sfatul unui medic neurolog. Acesta poate căuta cauza exactă și pentru eventualele senzații de imposibilitate de a înghiți sau de a-ți controla expresiile feței cu care te-ai mai putea confrunta în cazul unei tumori cerebrale și te poate direcționa către chirurgia cranio cerebrală minim invazivă, o tehnică medicală prin care tumoarea va fi îndepărtată. 

Amorțeala

La fel ca micile stângăcii de care aminteam mai sus, și amorțeala ar trebui să îți ridice câteva semne de întrebare. Trunchiul creierului, cel aflat în contact direct cu măduva spinării, poate suferi de o tumoare, așa că mișcările tale pot fi îngreunate de această amorțeală pe care nu o poți asocia cu nicio poziție nefirească în care ai fi putut sta. 

Pierderea memoriei sau îngreunarea procesului de gândire

E posibil ca tumoarea cerebrală să-ți mai provoace și probleme în a-ți aminti unele lucruri sau în a gândi clar. De asemenea, afecțiunea creierului poate determina și instalarea unei stări de confuzie. Totuși, aceste episoade pot fi unele minore, de aceea multe persoane care au primit diagnostic de tumoare cerebrală au ales să acționeze mult mai târziu decât ar fi trebuit. Nu ignora aceste semne și mergi cât mai curând la un control neurologic, care ți-ar putea salva viața!

Greață

Dacă te trezești cu un sentiment de rău la stomac sau experimentezi pe parcursul zilei senzația de greață, ar fi bine să elimini din scenariu toate cauzele acestei stări neplăcute. Dacă greața devine persistentă și, totuși, inexplicabilă, e posibil să ai o tumoare cerebrală.

Pierderea parțială sau totală a vederii

Viziunea neclară, vederea dublă sau vederea încețoșată ori chiar pierderea ei totală, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, nu ar trebui să te lase indiferent. De asemenea, e posibil să experimentezi vederea unor pete sau forme plutitoare, cunoscute științific sub denumirea de „aure', a căror sursă ar trebui să o verifici. 

Migrene 

Deși nu toate durerile de cap sunt indicatori ai unei tumori, e bine să urmărești evoluția migrenelor cu care te confrunți, mai ales dacă nu le-ai experimentat în trecut. Dacă durerea de cap trece după ce ieși la aer curat sau după ce te hidratezi, cu siguranță nu ai motive de îngrijorare. În caz contrar, fă-ți o programare la neurolog.

Nu e cazul să te îngrijorezi, pentru că medicina a evoluat foarte mult și astăzi intervențiile pentru înlăturarea tumorilor cerebrale se fac în perfectă siguranță!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial