Octavian Bellu la conferinţa de psihologie a sportului de la UNEFS: ”Psihologul e bun în sport… mai ales atunci când nu face mai mult rău! Psihologul sportiv trebuie să stea în cantonament cu sportivii, nu în cabinet!“

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Psihologi, cercetători, cadre didactice, dar și sportivi, antrenori sau  experți în știința sportului s-au reunit sâmbată 17 iunie 2023 în Sala Amfiteatru a Universităţii  Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti la cea mai importantă conferinţă a anului pe teme de psihologie a sportului.

 Denumită generic  Inovații în psihologia sportului în perspectiva Jocurilor Olimpice-Editia 2024' şi organizată de Asociaţia Smart Psi în colaborare cu UNEFS, conferinţa a fost un prilej de a observa modul în care tehnicile psihologice se reunesc cu activitatea sportivă pentru a optimiza atât performanţa în sport cât şi practicarea sportului de masă în culturi diferite. Specialişti din România,Norvegia, Germania, Italia, Turcia au susţinut lucrări care au pus faţă în faţă limitele extinse ale psihologiei şi sportului.

Specialiştii au abordat teme referitoare la importanţa tehnicilor de mindfulness şi a meditaţiei ca metodă de pregătire pentru competiţie, rolul emoţiilor în desfăşurarea activităţii sportive şi semnificaţia termenului de agresivitate în sport atât la sportivi cât şi la antrenori sau la suporteri.

În comparaţie cu anii precedenţi, s-a observat o accentuare pe concret, pe tehnici practice, aplicabile ştiinţific, orientat spre scop bine delimitat şi determinat  şi evaluate obiectiv calitativ şi cantitativ. Practica pare să câştige teren în domeniul psihologiei sportului în România iar vremurile când astfel de conferinţe se rezumau la citirea de materiale teroretice în scop de bifare a unui portofoliu necesar ascensiunii şi titulaturii  profesionale par a se îndepărta tot mai mult an de an.

La spiritul practic al conferinţei a contribuit şi Octavian Bellu, coordonator al lotului olimpic de gimnastică feminină. Acesta a susţinut un discurs liber fără note scrise pe hârtie sau afişate pe videoproiector din care se simţea cunoaşterea practică şi menijlocită a fenomenului sportiv şi a importanţei factorului psihologic.

Psihologul e bun în sport…mai ales atunci când nu face mai mult rău!' a declarat ferm Bellu parafrazând principiul medical Primum Non Nocere (În primul rând nu face rău ) al lui Hiporcrate. Această frază pune şi mai mult accent pe importanţa specializării stricte de psiholog în domeniul sportului şi nu doar un specialist în psihologie generală. Cunoaşterea nemijlocită şi directă a fenomenului sportiv şi a nevoilor specifice sportivilor de către un psiholog poate face diferenţa între succes şi eşec , a lăsat să se înţeleagă antrenorul.

Psihologul sportiv trebuie să stea în cantonament cu sportivii nu în cabinet!  a mai continuat Bellu cu o voce care nu avea nevoie de microfon şi punctând autoritar cu arătătorul către psihologii din public.

Aşadar gata cu statul pe canapea în cabinet purtând costum!  Se prefigurează la orizont şi în România o nouă imagine de psiholog, cel  în echipament de sport, urmând sportivii prin săli şi stadioane la competiţii şi antrenamente.

Semnat: Psiholog Cezar Laurenţiu Cioc

Recomandari
Mai multe din Advertorial