O tânără a căzut în prăpastie în timp ce-și făcea un selfie

95773615_252835582527869_4059490469841731584_o

De-am ști dinainte ce ni se poate întâmpla, cu siguranță că altele ne-ar fi deciziile… Chiar și cele de moment. Și altfel ar arăta lucrurile. Pe o tânără un selfie a costat-o viața… A căzut în prăpastie în timp ce-și făcea un selfie!

Olesya Suspitsyna, originară din Kazahstan, în vârstă de 31 de ani, lucrase în ultimii cinci ani ca ghid turistic în Antalya. Săptămâna trecută, bucuroasă că după săptămâni lungi în Turcia au fost ridicate restricțiile de circulație cauzate de pandemie, a decis să sărbătorească printr-o plimbare alături de iubitul ei și cea mai bună prietenă. Locul ales a fost unul pe care îl iubea în mod deosebit și de care pesemne că îi fusese dor: popularul Duden Park, cunoscut pentru cascadele sale pitorești și peisajele uimitoare. În timpul plimbării, cei trei s-au fotografiat în mai multe ipostaze. La un moment dat, Olesya a vrut neapărat să își facă un selfie pe marginea unei stânci, pentru a avea în fundal renumitele cascade. O imprudență care a costat-o scump: chiar viața. Tânăra a făcut greșeala de a trece peste gardul de siguranță montat tocmai pentru a fi evitate astfel de tragedii. O clipă a durat până când i-a alunecat piciorul pe iarbă, și-a pierdut echilibrul și a căzut de pe stânca ce avea o înălțime de 35 de metri. Nenorocirea s-a petrecut sunt privirile îngrozite ale iubitului și prietenei ei. Echipa de salvatori locali alertată, care a ajuns la fața locului, a găsit cadavrul femeii în prăpastie, la o adâncime de 115 metri. Rudele victimei au anunțat că poliția turcă a investigat cazul și a concluzionat că a fost vorba, într-adevăr, de un nefericit accident.

Olesya era o mare iubitoare de natură și era fericită să trăiască și muncească în Turcia. Pe contul ei Instagram, la o poză care înfățișa un peisaj din această țara, ea scrisese: „Voi admira mereu frumusețea naturii turcești. Acesta este paradisul meu!'

Prietenii sunt șocați de moartea fetei. Ei spun despre ea că a fost o persoană inteligentă și veselă, că a iubit întotdeauna marea și a visat să trăiască în Turcia. 'Și-a stabilit obiective în viață și a făcut ca ele să se realizeze', își amintesc aceștia. Trupul Olesyei a fost transportat în Kazahstan, pentru a fi înmormântată în orașul natal, Kostanay.

Foto: Facebook

Citeste și:

O femeie a trăit cu un vierme de 10 cm în creier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate