O cameră care “crește” odată cu copiii. Soluții flexibile de amenajare de la IKEA pentru întoarcerea la școală
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/marketing-biljana-nikolic_3d_render_image_d1b08748-33e3-451f-ab22-1447012f1bd2_gpc_gcs-scaled.jpg)
Într-o cameră pe care o împart doi copii, nevoile fiecăruia sunt diferite și se pot schimba rapid, mai ales atunci când unul începe școala, iar celălalt este încă preocupat de joacă.
Copilul care merge la școală are nevoie de o zonă de studiu, de spații de depozitare ușor accesibile pentru rechizite și de un loc în care să se poată concentra, în timp ce copilul mai mic are încă nevoie de spațiu pentru jucării și de cât mai mult loc liber pentru joacă. Soluția nu este să împarți camera în două, ci să alegi piese de mobilier care se pot adapta în timp și își pot schimba funcția pe măsură ce copiii cresc.
Cu mobilierul multifuncțional de la IKEA, camera poate crește' la rândul ei și se poate adapta treptat. Zonă pentru depozitarea jucăriilor poate deveni, mai târziu, un al doilea spațiu de studiu, în timp ce panourile perforate pentru birou pot organiza nu doar creioanele colorate, ci și orarul sau notițele pentru școală. În același timp, un pat extensibil poate oferi mai mult loc pentru joacă în timpul zilei și se poate adapta altor nevoi în viitor.

Prima oprire: Zona de studiu
Începerea școlii înseamnă și amenajarea unui loc bine delimitat pentru învățare. Un birou dedicat ajută la separarea timpului pentru teme de timpul pentru joacă, chiar dacă ambele activități au loc în aceeași cameră. Biroul PÅHL, reglabil pe înălțime, crește odată cu copilul și rămâne util din primii ani de școală până în adolescență.

Și peretele de deasupra biroului poate fi folosit mai eficient. Rafturile deschise păstrează la vedere cărțile și lucrurile folosite zilnic, în timp ce panoul perforat SKÅDIS oferă o soluție flexibilă pentru depozitarea creioanelor, foarfecelor, căștilor, notițelor și micilor comori.
Cârligele, recipientele și rafturile pot fi reorganizate pe măsură ce nevoile se schimbă. Astfel, panoul poate găzdui orarul de la școală, dar și desene simpatice. Peste câțiva ani, ar putea fi locul pentru fotografii sau cabluri de încărcare. În plus, le permite copiilor să își personalizeze spațiul de lucru, astfel încât acesta să nu semene cu o sală de clasă.
Iluminatul este, la rândul său, important în zona de studiu. O lampă de birou bine poziționată oferă lumina necesară pentru citit și scris, ajutând la crearea unui spațiu confortabil pentru teme, în timp ce o lumină ambientală plăcută contribuie la o atmosferă echilibrată în întreaga cameră.
Soluțiile IKEA pentru depozitare eficientă

Sistemul de depozitare TROFAST și băncile SMÅSTAD îi ajută pe copii să găsească mai ușor locul potrivit pentru jucării, piese de construcție și materiale pentru activități creative.
Spațiile de depozitare amplasate în funcție de înălțimea copiilor sunt deosebit de utile pentru cei mai mici, pentru că își pot vedea, lua și pune singuri lucrurile la loc. Cutiile pot fi organizate pe categorii: piesele de construcție într-una, mașinuțele în alta, iar jucăriile de pluș… acolo unde au hotărât ele că vor să locuiască.
Băncile SMÅSTAD adaugă încă o funcție spațiului: pot deveni un loc pentru odihnă, dar și pentru citit. Pentru moment, TROFAST îi oferă copilului mai mic un spațiu accesibil pentru jucării. Mai târziu, când va începe școala, zona poate fi reorganizată sau înlocuită cu un al doilea birou. Acesta este avantajul unei camere proiectate cu un mobilier modular, care se poate adapta rapid pentru următoarea etapă.
Alege un pat care economisește spațiu
Amenajarea unei zone de dormit confortabile pentru doi copii poate fi una dintre cele mai mari provocări într-o cameră comună.
Un pat extensibil oferă confort pe timpul nopții i ajută la economisirea spațiului în timpul zilei. Odată readus în poziția inițială, camera devine mai aerisită și oferă loc pentru joacă, citit și activități pentru școală. O altă variantă poate fi patul supraetajat, care poate fi simplu sau cu birou și spații de depozitare integrate. Această combinaţie de pat supraetajat și birou devine o mini cameră de studiu într-o suprafață de doar doi metri pătrați.

Atunci când o singură piesă de mobilier îndeplinește mai multe funcții, camera pare mai spațioasă fără ca cei mici să fie nevoiți să renunțe la lucrurile lor.
Verdele, albastrul și rozul sunt culorile preferate ale copiilor și păstrează atmosfera jucăușă, în timp ce lemnul deschis și accentele în tonuri calde fac spațiul mai primitor.
Întoarcerea la școală e floare la ureche!
Pregătirea camerei unui copil pentru școală nu înseamnă că trebuie să dispară toate jucăriile. Mobilierul modular și soluțiile inteligente de depozitare IKEA te ajută să găsești un echilibru mai bun între studiu, depozitare, somn și joacă.
Copilul mai mare are un loc potrivit pentru noile experiențe școlare, iar cel mic își poate păstra propriul spațiu pentru următoarele aventuri fantastice. Iar pe măsură ce cresc, camera poate crește' odată cu ei.

Pentru și mai multă inspirație, intră pe IKEA online sau mergi într-un magazin IKEA, unde specialiștii te pot ajuta cu recomandări potrivite pentru spațiul și nevoile familiei tale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/nicusor-dan-mirabela-gradinaru-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/elena-udrea-fiica-plaja-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/avantaje_ce_conteaz_cu_adevrat_cnd_i_alegi_parfumul.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/roblock.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/avantaje_bennet-d6z7hwlfuui-unsplash.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/1-nibiru.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/08/1.usideinteriorgolulumezealasiferoneriaconteazamaimultdecatcrezi.jpg)