Nicoleta Luciu predă modelling și actorie la Brașov. Cât costă cursurile la academia ei: „Începem înscrierile. Vor fi 12 ședințe”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După o perioadă lungă în care a preferat discreția, Nicoleta Luciu revine pe scena publică, aducând cu ea atât un podcast, cât și o inițiativă de afaceri inedită. Fosta Miss România, cunoscută pentru rolurile din telenovele de succes precum „Inimă de țigan', a lansat propria academie de modelling și actorie, deschisă la Brașov și purtând chiar numele său.

Vedeta a explicat care este motivația din spatele acestui proiect: „Având în vedere că am și eu o fată și-mi doresc foarte mult să devină profesoară de modelling, vreau ca această academie să devină un extra job. Aici te întâlnești cu o grămadă de oameni, nu trebuie să ai 90-60-90.

E foarte important dacă vrei să-ți schimbi stilul de viață. Aici învățăm bunele maniere, facem dicție. Învățăm să pozăm în fața aparatului, să vorbim în fața camerelor. Pentru ca atunci când mergem la casting să facem față, iar în momentul în care avem o ședință foto să știm cum să stăm în fața aparatului, nu să ne spună fotograful sau asistenta', a declarat Nicoleta Luciu pentru Cancan.

Când încep cursurile

Înscrierile la academie se deschid pe 20 septembrie 2025, iar prima serie de cursuri începe pe 27 septembrie. Programul cuprinde 12 ședințe, iar la final participanții vor putea lua parte la o sesiune foto profesionistă.

„Începem pe 20 înscrierile, iar pe 27 cursurile. Vor fi 12 ședințe, iar la final o ședință foto, pentru cine-și dorește. La sfârșitul cursurilor sau chiar și-n perioada școlarizării cursanții vor primi mai multe numere de telefon, iar împreună cu părinții vor hotărî unde vor să meargă. Să facă cursuri de televiziune, de actorie, să evolueze fiecare pe ce parte artistică își dorește.

Ce consider eu și aș vrea să le spun tuturor părinților care au fete: ar trebui să aibă o bază a machiajului, a felului în care-și fac părul. Prin aceste cursuri vor evolua foarte frumos ca fete. Bine, și ca băieți, dacă o să avem. După ce vor primi aceste numere de telefon, fiecare va merge pe ce parte-și dorește. Poate nu toată lumea vrea modelling, poate vor să devină actrițe sau să facă numai reclame', a explicat fosta actriță.

Nicoleta Luciu (7)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Cât costă participarea

Conform informațiilor apărute, pachetul complet de 12 ședințe are prețul de 6.000 de lei, însă poate fi achitat și în rate. Totuși, cei care plătesc integral de la început beneficiază de un discount substanțial, urmând să achite doar 4.800 de lei.

Sprijin din partea colegelor de scenă

Întrebată cine se va ocupa de partea practică legată de actorie, Nicoleta Luciu a precizat că va colabora cu fostele sale colege din telenovele, care între timp și-au deschis școli de profil.

„La actorie sunt fostele mele colege de telenovele, care și-au făcut școli de specialitate. Pot să-i trimit acolo. Surse sunt. Depinde de ei cât de mult pot să evolueze, dar și să muncească în același timp. Că fără muncă și perseverență și mai multă disciplină nu ai cum să evoluezi. Noi, pe vremea noastră, am făcut de toate. Dar dacă aveam o școlarizare în spate, dădeam rezultate și mai bune', a încheiat vedeta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete