Dosar Special, ultimii lăutari autentici ai României: Nelu Ploieșteanu, ultimul mare lăutar al mahalelei bucureștene

Nelu Ploieșteanu, prințul lăutar

„Celebrul cântăreț de muzică de petrecere, Nelu Ploieșteanu, un lăutar desăvârșit, a pierit dintre noi la 70 de ani, pe un pat de terapie intensivă al Spitalului Floreasca, pierzând lupta cu teribilul coronavirus'. Așa sună vestea oficială. Restul e doar poveste. O poveste despre pierderi și victorii, despre decenii de artă a cântecului, despre dureri înăbușite, prietenii pe viață și recunoștiința pentru vocea dăruită de Dumnezeu. Povestea lui Ion Dumitrache, ultimul mare lăutar al mahalelei bucureștene.

Așa îi era numele din acte: Ion Dumitrache, dar nimeni nu-i spunea în acest fel. Toții, mare, mic, tânăr bătrân, îi spuneau nea Nelu. Lăutarul inimilor. Drumul lui a pornit de jos, de foarte jos, dintr-un neam de lăutari din tată-n fiu și dintr-o sărăcie lucie, învelită în cântecele de inimă albastră ale unei mahalale prahovene. Nu-l știam pe nea Nelu, decât după renumele de „lăutar al VIP-urilor' după eleganța și bunul simț cu care trecea printre oameni și după glasul profund, șoptit, îmblânzit de tonuri vechi ca secretele unei vieți trecute în care își îmbrăca melodiile. L-am întâlnit cu ceva vreme în urmă, într-o iarnă subțiată de ger, mergând să-l cunoaștem pe Napoleon din Gratia, un lăutar de un talent uimitor, din vecinătatea Clejanilor, pe care și-l dorea în taraful lui. Acolo, în „ţara lăutarilor', într-o casă uitată prin praful drumurilor nesfârşite dintre dealuri şi Dunăre, am avut prilejul să-i ascult povestea, în vreme ce descopeream acolo, muzica lăutarilor care se pregătea pentru eternitate.

Talent și sărăcie

Nea Nelu Ploieșteanu s-a născut la Ciorani, într-o familie de ţigani muzicanţi și din pricina sărăciei, toată copilăria n-a avut parte de nici o bucurie, povestea el, în vreme ce umblam printre casele din Gratia căutând-o pe cea a lui Napoleon. Chiar de niciuna, fiindcă primul brad de Crăciun l-a văzut la 14 ani și ca să plece de acasă aștepta să vină frate-său ca să-i ia tenișii și haina subțiată la coate. La el n-a venit niciodată Moșul cel Bun cu daruri, zice timid, în vreme ce muzica se aude încă de la colţul şoselei către Clejani, căci toată zona musteşte de muzicanţi și de tarafuri peste tarafuri. Muzică lăutărească, iscată demult de ţiganii robi de pe moşiile vechilor boieri. Vie, ritmată, cu suişuri şi coborâşuri retezate de note grave, adânci ca ochiul fântânilor. N-a avut posibilitatea să facă mai mult de opt clase, iar carne și cartofi vedea pe masă de două ori pe an, la Paști și la Crăciun. Peste toate, a rămas orfan de tată la 17 ani și fiindcă Cel de Sus îi dăruise o voce inconfundabilă a început să cânte, căci asta făceau toți din comună. La şase ani a cântat „Nuneasca', la Radio Prahova, apoi a pornit întâi pe la petrecerile celor avuți, mai târziu la nunți și așa a început să câștige ca să-și întrețină familia. După ce s-a întors din armată a plecat la București să-și facă un rost ceva, și acolo a văzut prima dată cum arată un covor, fiindcă acasă aveau doar preșuri țesute din cârpe, întinse pe pământ bătătorit.

Ștefan Iordache un prieten pe viață

Spune astea între vorbele unui dialog cu Napoleon, lăutarul pe care, la fel, sărăcia îl învăluie ca o haină: „Le-am cântat la o grămadă de barosani' zice Napoleon Şi banii? „Aiurea. Păduche. Uite ce casă avem. Când intri în curte te apucă plânsu', arată către gardul ce dă spre câmp. Gard, vorbă să fie. O strâmbătură de pari înşiraţi în trei sârme ruginite. „Uite, de aci-ncolo e lumea, de aici simt eu libertatea' adaugă lăutarul și nea Nelu, spune că aici se nasc cântecele lăutarilor. De jale, de dor, de dor de ducă, de pustiu, de of şi de inimă albastră. Şi de dragoste. Cuvinte şuierate, mângâiate, blânde sau aspre ca sufletul vântului care răscoleşte nemărginirea. „Uite la Napoleon', s-a născut cu muzica în sânge ca și mine. Se culcă seara şi visează muzică. Dimineaţa cântă ce-a visat. Şi lumea se cruceşte. Ia zi Napoleoane'. Și Napoleon râde confirmând, așa e.

Nea Nelu n-a citit şi nici nu ştia citi o partitură, habar n-avea de solfegii, dar norocul lui a fost talentul pe care îl avea cu carul, prietenii care îl apreciau și mai ales marele actor Ștefan Iordache pe care îl știa de pe la vreo 20 de ani și care i-a fost mentor de de toate – de la vorbire corectă și elevată, la comportament și îmbrăcăminte și care l-a transformat dintr-un lăutar „de masă' într-un „prinț' al lăutăriei urbane.

Dragostea este pe viață

La București, la ITB unde lucra, nea Nelu Ploieșteanu cânta prin brigăzile artistice și la Cântarea României, apoi a mers într-un turneu în Franța, pe Coasta de Azur și, cu contract pentru opt ani, în Germania, la Frankfurt. Acolo și-a făcut un nume mare și a câștigat bani mulți iar între două drumuri în țară a cunoscut-o pe Elena, s-a îndrăgostit și s-a căsătorit „pe viață' cu cea care avea să-i dăruiască cinci copii. Fiindcă așa e în neamul lor, așa s-a pomenit din moși: dacă iei o femeie, o iei pentru toată viața. Între timp lăutarul din Gratia pornise să cânte, cu vorbe mai mult tânguite, din piept şi din fundul gâtului. Un sunet venit încoace parcă de secole, aducând cu el parfumul străvechilor lăutari. Cuvintele, mai mult amestecate. Vechi şi noi. Ţigăneşte, româneşte, ce importanţă are? „Muzica-i muzică. Sufletu contează. Restu-i praf şi pulbere', suspină Napoleon și scuipă-n țărână sec, a pagubă, ca după o uriaşă melancolie. În ciuda sărăciei şi a vieţii parşive din lume, muzica lui e expresia bucuriei celei mai intense. Ritmul clocotitor te face să te simţi viu. În viaţă.

„Sunt vagabondul vieții mele'

Nelu a mai trecut- vorbește greu și cu ferală despre asta- peste un hop cumplit al vieții, când i-a murit un copil, Mihăiţă, băiatul care i se născuse paralizat și pe care n-a putut cu nici un chip, nici cu toţi banii din lume să-l facă bine. Atunci, o vreme îndelungată, povestestea el, n-a mai putut urca pe scenă, iar când s-a întors, cântecele sale de suflet au fost mereu însoţite de lacrima amară unei pierderi fără sfârșit.

A cântat o mulțime de vreme la cea mai cunoscută crâșmă din boemia Capitalei, la celebrul 'Șarpele Roșu', unde numele celor care veneau seară de seară- și pentru care petrecerea nu exista fără melodiile lui Nelu- se scria cu litere mari în lumea VIP-urilor: Gigi Dinică, Ştefan Iordache, Rucăreanu, Colea Răutu, Beligan, Vadim Tudor, Ştefan Bănică, Fănuș, Dinu Săraru, Becali, Cornel Dinu, Lucescu… O lume și-o țară. Prieteni care i-au adus celebritatea și care i-au devenit în timp tovarăşi de cântări- cu Iordache și Dinică a făcut trei albume- într-un carusel de momente fabuloase îmbrăcate în șlagăre lăutărești de pahar și de inimă albastră. Pentru ei Nelu era inima petrecerii și fiecare își avea cîntecul preferat: „Dau cu zaru una-una' ori „Pentru cine am muncit', „Când eram în vremea mea' şi Căpitane de judeţ', celebrul „La Chilian port', cântecul lui Ștefan Iordache, ori cel cu care Dinică a făcut senzaţie, „Sunt vagabondu vieţii mele' și care era de fapt pentru… Rucăreanu.

Lautăria, cea mai grea meserie din lume

Napoleon terminase de cântat în aburirea serii apropiate, iar privirea lui face cât o mie de vorbe: „Bahto delo delo!' zice cu o plecăciune, la final de cântec, îşi duce mâna la piept ca pe o scenă imaginară și-şi şterge fruntea cu mâneca. Obosit?, întreabă nea Nelu. „Să ştii că nu. Din ce cânti, din aia-ţi revii. E pe dos. Ridici vocea pâna la cea mai înaltă terţă, pâna la octavă. Şi culmea, te simţi bine după aia' „Ştii tu de terţă, de octavă?' „Ete fleoşc. Le-am auzit şi eu la unii mai deştepţi. Da să ştii că de cântat, cântau prost'. „Da cântecele, de unde le ştii atâtea?' „Cânt şi ţigăneşte, cânt şi de la români. Unele le-am învâţat, că am ureche bună. Le cântau lătarii ăi bătrâni. Cele mai multe le-am făcut eu. Au venit aşa, de la Dumnezeu'. Râde și trage o ţigară dintr-un pachet ce pare expirat de la războiul cel mare: „Sunt mulţi care ştiu muzică, dar oamenii te simt şi vor să fii cel mai al dracu, cel mai fierbinte. Eram sărac, de n-aveam cu ce să mă-mbrac, dar cântam de rupeam. De la 11-12 ani cântam pe la nunţi, pe la petreceri, dar până la urmă, cu asta trăiesc. Cu cea mai meserie grea. Asta de lăutar, că te duci la nuntă sâmbăta seara şi până luni noaptea nu te mai oprești din cântat. Asta-i meseria care nu te lasă'. Şi numele? întrebase „prințul lăutar', ascunzând un oftat, căci trăise parcă la indigo, aceeași viață grea. „Ce nume-i asta Napoleoane?' „Nume de-al dracu, aşa. Nume de scenă. Parcă ce contează numele? Cum ţi-am zis, la mine sufletu contează. Şi muzica', surâde și pleacă încet către geam, în vreme ce fredonează printre buze, cu dinţii strânşi: „Măi salamule de vară/ Te-aş hali cu tot cu sfoară…'

Foto: Facebook

Citeste și:

Dosar Special: Ultimii lăutari autentici ai României, morți de Covid: GABI LUNCĂ, CORNELIA CATANGA, NELU PLOIEȘTEANU

Citește și următorul articol:

Dosar Special: Ultimii lăutari autentici ai României, morți de Covid: GABI LUNCĂ, CORNELIA CATANGA, NELU PLOIEȘTEANU

Ce a spus bunica lui Bordea despre Livia, după ce aceasta l-a înșelat cu cel mai bun prieten. „Nici nu pot să reproduc'

Rezultate impresionante la Loto pe 7 decembrie! Numerele câștigătoare și reporturi substanțiale