Gabi Luncă, Nelu Ploieșteanu, Cornelia Catanga… marii lăutari urbani români pe care destinul i-a trimis în neuitare înainte de vreme.
Ce cântareți frumoși au trecut prin timpul nostru având vocația actului artistic și lăsând generațiilor ce vor veni șansa de a ajunge la valorile poetice ale vieții pe o cale mult mai simplă… Aidoma marilor tragedieni, Sofocle, Euripide, care cântau tragedia, nu o povesteau, au pornit și ei încercând să aducă poezia și spiritualitatea mahalalei românești a anilor interbelici la forma ei primară: poezia – cântec. Au avut cam tot ce şi-ar putea dori cineva. Bani, celebritate, aplauze. Au iubit, au crezut, s-au rugat, au avut familii, copii, nepoți… Şi totuşi, puţini ştiu că în inimile lor au rămas oameni simpli, care credeau doar în steaua lor norocoasă şi ştiau că soarta nu ţi-o poate scrie nimeni decât Dumnezeu. Povești iscate la margine de primăvară, despre taină şi simţire şi despre ceea ce este veşnic în sufletul omului. Poveștile celor mai iubiți menestreli români.

GABI LUNCĂ – VOCEA CARE NAȘTE LACRIMI

Povestea ei a fost povestea unei lupte teribile şi a unor victorii fără preţ. Împotriva unei boli devastatoare, cancerul de sân, a cutumelor etnice adresate femeilor şi a oricăror prejudecăţi ale unei societăţi care judecă şi etichetează, împotriva abuzurilor unei mame vitrege și a destinului care a decis să-i răpească un copil, imediat după ce îl botezase. Întotdeauna simplă și elegantă, dar cu bun-gust, fără înzorzonări sclipicioase, Gabi, a fost un muzician care trăia și murea pe scenă, iar oamenii simțeau asta și de aceea a fost cea mai iubită dintre lăutarii urbani ai României. Dorul și jalea despre care vorbea în cântecele ei erau ofuri interioare prin care trecuse și Gabi le trăia cu adevărat, iar adevărul din vocea ei făcea publicul să plângă. La concertele ei, când cânta de durere și of, se făcea atâta liniște în sală încât ai fi putut auzi o lacrimă căzând. Numele ei real, Elena- Gabriela nu i-l mai rostea nimeni, toți o știau drept Gabi, iar fanii, care în anii ei de glorie umpluseră toată România și trecuseră în Europa, îi spuneau „țiganca de mătase' datorită acordurilor vibrato dulci, pe care vocea ei le atingea și care o făceau să strălucească.

Citește și...

3 metode simple pentru a-ți crește imunitatea

Cătălin Măruță și Smiley, față în față. Prezentatorul nu a participat la nunta cântărețului

„Vocea din afara timpului'

Martorii au povestit că Gabi a fost invitată special de soții Ceaușescu, la vila lor din Deltă, de la Comorova, să cânte într-un concert special destinat guvernanților comuniști aflați în vacanță, iar când a început să interpreteze „Un părinte poate crește' versurile și pasiunea din glasul „țigăncii de mătase' au făcut-o pe Elena Ceaușescu să plângă în hohote. De altfel, înregistrările ei de la Electrecord de pe albumul „Cântece din altă vreme' au intrat în topurile postului de radio BBC din Marea Britanie, cucerind scena muzicii world- interpretările sale fiind dintotdeauna considerate „în afara timpului'- iar numele ei, urmat de apelativul „la grande dame' a muzicii lăutărești a fost nominalizat la Premiul BBC „The Listeners Award' înaintea celor ale lui Goran Bregovici și Peter Gabriel.

Uluiți de capacitățile intrepretative și de sensibilitatea simplă și profund de adevărată prinsă în versurile melodiilor sale, mulți lăutari celebri sau nu, trecători peste vremuri, ca și alți cântăreți români, de la Dolănescu și Dona Simincă la Loredana Groza, i-au copiat melodiile și tonul ușor încordat al cântecelor iscate de vocea ei de argint, însă nimeni nu a reușit să o egaleze. De fapt și astăzi puțini știu că marele ei talent artistic se dovedea viabil și în poezie căci cele mai multe dintre celebrele sale melodii erau compoziții proprii, scrise de mâna ei, refăcute, completate și reluate iar și iar pe foile unor caiete dictando, până la versurile finale din variantele care se lansau pe scenă.

Citește și...

Gestul făcut de fiica lui Bruce Willis. Emma Heming Willis a dezvăluit totul

Cătălin Măruță și Smiley, față în față. Prezentatorul nu a participat la nunta cântărețului

O viață alături de omul iubit

Aparținând, după clasificările etnomuzicologice, celei de-a doua generații de interpreți de metisaj cultural între muzica țigănească și cea românească, Gabi Luncă a aparținut generației „clasice' a muzicii lăutărești urbane, muzică de mahala, cum i se spune și a cântat o viață împreună cu soțul ei, Ion Onoriu și cu orchestra condusă de acesta (din care făceau parte mari instrumentiști al lumii lăutărești, cum erau frații Gore, Marcel Budală, sau Toni Iordache) iar dragostea celor doi și legătura lor sufletească a fost atât de puternică încât, după ce Ion Onoriu a încetat din viață, Gabi nu s-a mai recăsătorit niciodată în ciuda insistențelor celor patru copii: Rebeca, Emanuel, Estera și Sara. „Soțul Gabrielei a fost și va rămâne în muzica lăutărească un împărat al acordeonului. Când îl ascultai cântând la instrumentul lui, credeai că are Școala Regală de Muzică. Nu avea nimic decât marele talent cu care se născuse și care i-ar fi dat dreptul de a fi primul și cel mai desăvârșit profesor la o eventuală academie de acordeon', mărturisea unul dintre prietenii familiei Onoriu, după moartea subită a lui Ion Onoriu.

30 de ani de tăcere

Cei doi soți au organizat împreună, în 1991, pe stadionul Dinamo, cel mai mare concert de muzică lăutărească de mahala din istoria României și lansează primul album de muzică lăutărească-religioasă, prezentând-o în două turnee, în Paris și Madrid, dar un an mai târziu, s-au hotărât să cânte numai pentru Dumnezeu, în cadrul adunărilor religioase, la evanghelizări și emisiuni radio-TV creștine, iar Gabi a refuzat cu îndârjire, vreme de 30 de ani, să mai cânte melodiile care au făcut-o celebră, deși casa de discuri Electrecord a solicitat-o pentru noi înregistrări. Ea s-a dedicat însă muncii de misionariat și a cântat chiar pentru deținuți, la orfelinate și cămine de bătrâni, pentru ajutorarea acestora și cu toate acestea, succesul muzicii ei a continuat să fie prezent, căci muzica populară și lăutărească pe care a interpretat-o, a continuat să apară pe CD-uri, TV și internet iar numărul celor ce o iubeau nu a scăzut nici o clipă.

Prima slujbă: la săpat șanțuri

Cu obârşie romă, după comunitate, Gabi Luncă s-a născut la data de 16 octombrie 1938 într-o familie de prahoveni din comuna Vărbilău, iar talentul muzical l-a descoperit în copilărie, tot pe atunci când a aflat şi că apartenenţa etnică devine uneori povară iar cruzimea unei mame vitrege provoacă traume pe viaţă. La vârsta de trei ani și-a pierdut mama, iar suferința de a rămâne orfană a marcat-o profund toată copilăria ei pentru ca la maturitate să o transforme într-o mare iubitoare de copii. Durerea ei sufletească a trebuit să învingă noi praguri, după ce tatăl ei s-a recăsătorit iar mama vitregă o respingea și o trata ca pe o Cenușăreasă, gonind-o efectiv din casă, copila fiind crescută de milă, de bunica ei până la 13 ani. Atunci, copleșită de lipsuri și de reproșurile permanente, a plecat de acasă, decisă să-și ia soarta în mâini și cu o încredere nebunească în vocea pe care i-o hãrãzise Dumnezeu, a început sã cânte cu tatãl sãu, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploiești, fiind colaborator ocazional și câștigând când și când bani, căci nu avea vârsta să poată fi angajată. La 16 ani, a mers la Oficiul Forțelor de Muncă din vremea aceea și și-a găsit prima ei slujbă, fiind repartizată în comuna Liliești de lângă Ploiești la… săpat șanțuri pentru conductele de canalizare și apă. „Când m-am prezentat la serviciu, au spus că vom merge la săpat şanţuri pentru conducte. Tata, săracul, nu ştia ce fac… M-au convins să rămân fetele cu care mă angajasem pentru că le plăcea mult cum cântam: „Îţi facem noi toată norma, numai vino cu noi să ne cânţi'. Sigur că m-am dus, fiindcă trebuia să îmi câştig existenţa', povestea Gabi într-un interviu, reluat, mulți ani mai târziu, în cartea sa autobiografică „Povestea vieţii noastre'.

Melodiile ei, furate de mari interpreți

A lucrat la săpat șanțuri și a continuat să cânte melodii lăutărești vechi culese din satele prahovene dar și cântece inedite cu versuri scrise de ea, talentul ei uluitor fiind remarcat și aceasta ajungând cu adevărat să-i schimbe soarta, căci devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi, la 17 ani se angajează la Ploiești la Orchestra Flacăra Prahovei, iar un an mai târziu, când abia împlinise 18 ani face pasul decisiv în carieră când Ionel Budişteanu o invitã sã vinã la Bucureşti şi să debuteze la Radiodifuziune, unde înregistrează prima dată melodia „Pe deasupra casei mele' care a avut un asemenea succes încât Casa de discuri Electrecord, i-a propus să înregistreze primul ei album. Melodia de debut la radio era difuzată de câteva ori pe săptămână și a fost atât de apreciată încât avea să-i fie furată de celebrul Dona Dumitru Siminica, însă, pentru că era la început de drum – Siminică fiind deja un nume consacrat- Gabi nu a avut curajul să provoace un scandal asupra drepturilor ei de autor pe cântecul respectiv. Mai târziu chiar și Ion Dolănescu avea să ia una dintre cunoscutele ei melodii, „Un părinte poate crește', dar i-a cerut scuze pentru aceeasta și au rămas prieteni.

Legenda unei voci incredibile

Primul disc înregistrat la Electrecord avea doar patru melodii iar piesa de rezistență a fost „Dă-mi drumul nevastă-n casă', care a fost de altfel și piatra de temelie a unei cariere ce avea să atingă culmi pe care nici Gabi, nici nimeni altcineva nu le bănuia pe atunci. Și acum versurile primei sale piese de pe LP : „Dă-mi drumul nevastă-n casă/ C-afară plouă și varsă/ Și mă udă la cămașă” sunt încă fredonate. Acesta a fost momentul în care se naște legenda „țigăncii de mătase' și a unei voci uluitoare și începe fascinanta poveste a interpretei Gabi Luncă. În vreme ce, după datinile etniei, locul ei pentru tot restul vieţii trebuia să fie la coada cratiţei Gabi adaptează, cu o știință nebănuită a muzicii, sonorități demult uitate la stilul ei definit foarte clar: muzica lăutărească orășenească și pornind de la ritmurile țigănești ale Balcanilor interbelici, a cucerit România și Europa trecând muzica romani autentică în repertorii sofistícate, dovada fiind că multe dintre cele mai bune melodii ale artistei, sunt fredonate şi astãzi de iubitorii muzicii lãutãreşti: „Un pãrinte poate creşte', „Cirip, Cirip', „Am crescut bãieţi şi fete', „Jelem jelem', „Cobzar bãtrân'…

Moartea primului copil i-a decis destinul artistic

La 26 de ani, când s-a căsătorit, Gabi avea cam tot ce-și putea dori: faimă, radio, discuri, concerte, nunți la care cânta câte trei zile, bani foarte mulți, case, mașini de lux, aplauze… totul se derula ca într-un carusel al succesului însă peste toată celebritatea stăruia gustul amar al unei neîmpliniri dureroase: nu putea rămâne însărcinată. La 32 de ani, prima sarcină pe care a dus-o până la capăt părea bucuria vieții, dar și-a pierdut copilul la o zi după botez ceea ce a prăbușit-o în hăul unei dezamăgiri crunte. Extrem de credincioasă, mai aels după ce se vindecase de un cancer de sân, Gabi și-a promis sieși și în fața lui Dumnezeu, că dacă Cel de Sus îi va dărui un copil, va renunța la carieră, în ciuda banilor și a gloriei pe care le avea și va trece la penticostali. Iar Dumnezeu i-a ascultat ruga și Gabi a născut patru copii, un băiat și trei fete și conform promisiunii a părăsit pentru totdeauna lumea muzicii lăutărești, iar vocea ei unică a mai fost auzită doar la slujbele din cadrul Bisericii Penticostale din București. În ciuda vârstei și a dispariției din lumina reflectoarelor, ea și-a păstrat miile și miile de fani și până la moartea ei, la vârsta de 82 de ani, a fost onorată de demnități și invitații: doi președinți ai României au invitat-o la Palatul Cotroceni, a fondat un partid politic: Uniunea Națională Creștină a Romilor din România, a fost votată Președinte al Camerei Naționale a Reprezentanților Romilor în Parlamentul României și a fost cap de listă al partidei Romilor Pro-Europa la Europarlamentarele din 2007.

O carte despre o viață

„Dacă soțul meu n-a mai apucat să-și vadă visul împlinit, așa cum a dorit, iată-mă pe mine la 69 de ani luând această hotărâre de a face acest lucru bun și frumos, mai ales pentru copiii pe care îi avem împreună, care mai târziu își vor aminti cu plăcere că au avut părinți minunați, iubiți de bunul Dumnezeu și îndrăgiți de public', scria Gabi Luncă în cartea ei „Povestea vieţii noastre' și continua parcă premonitoriu și dureros: „Sunt multe de povestit, și ce va scriu nu sunt gânduri izvorâte din imaginația mea, ci sunt fapte de viață, trăite și pipăite. Unii scriitori știu să zugrăvească viață altora și o fac cu talent, dar eu am scris singură această carte ca o mulțumire la adresa bunului Dumnezeu, pentru modul în care ne-a ajutat să ne ducem traiul în această lume.
Atunci când îți va fi dor de mine, iubite cititorule, nădăjduiesc că măcar o melodie din multele noastre compoziții să îți aducă bucurie în suflet. Iar dacă vei voi să stai de vorba cu mine, această carte îți va depăna povestea vieții noastre, o viață împlinită prin mila și harul lui Dumnezeu'.

Citește și următorul articol:

Povestea tulburătoare a unui cuplu. S-au hotărât să facă un copil chiar dacă el va pierde lupta cu cancerul