N-ar trebui sa fim niste Cenusarese!

27.10.2005, 23:59 . Actualizat 21.08.2013, 17:00

Homepage / Cariera

Asa cum anuntaseram intr-un numar trecut, am tinut sa aflam care este conditia femeii care lucreaza in domeniul stiintei. Ne vorbesc despre acest subiect o fiziciana, o specialista in domeniul teledetectiei, o sefa de lucrari la Politehnica si o doctorita, care ingrijeste copii bolnavi de cancer.

Cercetarea li se potriveste femeilor

Gabriela Pavelescu (58 de ani), absolventa de Fizica, cu un doctorat in domeniu, s-a dedicat de peste 25 de ani cercetarii. Lucreaza la Institutul National de Optoelectronica. Este un exemplu pozitiv, de femeie care nu a avut de suferit de vreo discriminare legata de sex. Unul dintre motive ar fi ca in cercetarea din domeniul fizicii activeaza destule femei, iar institutul unde lucreaza este condus chiar de o femeie, dr. ing. Roxana Savastru. De altfel, in cercetare lucreaza oameni care au un comportament adecvat, sustine ea.
„Cei care au decis sa faca stiinta si, mai ales, cercetare sunt oameni pasionati de domeniul lor, uniti prin curiozitatea de a afla si comunica lucruri noi”, spune ea. „Oamenii care au ales aceasta profesie sunt mai educati, au un comportament mai civilizat. Cercetarea este o profesie care cere mult timp, daruire si e mult mai putin banoasa decat altele. De aceea, raman doar cei care o fac din pasiune.”

A fi femeie in mediul stiintific

In cercetare, competenta si calitatea profesionala conteaza. Gabriela Pavelescu stie ca situatia femeilor din stiinta nu este multumitoare pe deplin, desi cercetarea e o meserie foarte potrivita pentru o femeie, fiindca cere intuitie, altruism, rabdare, meticulozitate si simt organizatoric – toate, calitati tipic feminine.
Cum acestea sunt si calitati necesare unui bun manager, societatea ar avea de castigat daca ar promova mai multe femei in posturi de conducere in domeniu.
Pe de alta parte, dorinta unei femei de a-si intemeia o familie si de a avea copii se poate suprapune peste aspiratia de a-si construi o cariera. De aceea, din proprie experienta, Gabriela Pavelescu le previne pe tinerele cercetatoare ca timpul dedicat educatiei copiilor le va diminua disponibilitatea profesionala. Ca atare, ar trebui sa-si aleaga bine sotul si sa se asigure de sprijinul familiei pentru a-si putea indeplini aspiratiile legate de profesie.
„Acum, spre sfarsitul carierei, am mult mai mult timp de oferit cercetarii decat aveam inainte. tin minte ca in primii cinci ani mi-a fost destul de dificil sa ma ocup de copil si sa imi pregatesc examenele si teza de doctorat, pe care nu le-am redactat in acelasi ritm in care le-ar fi dat o persoana care nu are obligatii familiale. Dar, privind in urma, cu toate greutatile de pe parcurs, nu mi-as fi dorit o alta meserie.”

Barbatii nu vor sa ne recunoasca succesele

Monica Chita (36 de ani) a terminat, ca sefa de promotie, Echipamente de Calcul si Automatizare (Politehnica din Bucuresti, in 1991), este doctor, sef de lucrari la catedra de electronica a Universitatii din Pitesti. Are un CV impresionant, inclusiv lucrari si cursuri sustinute peste hotare. Considerata printre cei mai valorosi 34.000 de specialisti din lume in domeniul stiintei si tehnologiei, biografia ei a fost inclusa in Whos Who in Science and Engineering 2002-2003, iar International Biographical Centre din Cambridge i-a conferit titlul de „International Scientist of the Year (2003)”.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Destăinuirea emoționantă a lui Teo Trandafir: „Dacă îl chem acum, vine fără să întrebe de ce”. Cine este singurul bărbat din showbiz pe care se bazează oricând

A fi femeie in mediul stiintific

Cu toate acestea, ea spune ca a avut de suferit de pe urma faptului ca este femeie. De altfel, sunt numai trei femei intre cele 24 de persoane din colectivul unde lucreaza. „In 2001, am fost la un congres in SUA, iar cei mai multi participanti erau barbati. Cei apropiati de varsta mea aveau pozitii universitare superioare”, spune ea.
Totusi, la Politehnica din Bucuresti lucrurile stau normal. Probabil ca in provincie patriarhatul dainuie inca. „Poate ca unor barbati le e greu sa admita ca o femeie are recunoastere internationala.
De fiecare data cand a fost vorba de promovare, de marirea salariului ori de un salariu de merit, eu nu am intrat in calcul”, zambeste ea. „In Romania se vorbeste doar despre egalitatea dintre femei si barbati. In strainatate, conteaza calitatea activitatii si mai putin faptul ca esti barbat sau femeie.”

Femeile sunt de zece ori mai vulnerabile

Alexandra Caramizoiu (43 de ani) a terminat Facultatea de Geodezie in 1984 si a parcurs toate modurile de a-si practica meseria: santier, cadastru, invatamant, cercetare. Este divortata si isi creste singura cei trei baieti: Stefan (18 ani), Mihai (14 ani) si Cristian (12 ani).Cand era mica, Alexandra voia sa se faca doctor. Mai tarziu a scris poezii si a pictat. Abia ulterior a inceput sa o intereseze stiinta, atunci cand tatal ei i-a adus revista Stiinta si tehnica.
Se uita prin reviste, fascinata de imaginile galaxiei, laserului sau ale instalatiilor nucleare. Asa s-a facut ca a intrat la Geodezie. In timpul studiilor, a continuat sa picteze, sa joace teatru; abia cand a vazut imaginile Pamantului luate din spatiu, stiinta a inceput s-o pasioneze. Culorile extraordinare, felul in care se schimba aspectul norilor, stralucirea soarelui reflectata de undele oceanului erau mai frumoase decat orice tablou, pentru ca erau imaginea vietii.

Dupa absolvirea facultatii, a lucrat pe santierul Canalului Dunare-Marea Neagra, unde, daca nu era noroi, era praf. Acolo l-a cunoscut pe viitorul ei sot.
A fost dragoste la prima vedere si, cum ea este capabila de daruire fara limite, Alexandra a acceptat sa stea acasa si sa aiba grija de copiii care au inceput sa vina si de familie. Familia a fost prioritatea absoluta. Apoi, cand relatia cu sotul ei a inceput sa se degradeze, s-a straduit sa mentina familia unita.
„Dupa terminarea facultatii, timp de zece ani am fost ocupata cu cresterea celor trei copii si angajata intr-o lupta disperata de a-mi pastra familia”, povesteste ea. „Intrucat sotul meu nu ma ajuta cu nimic – desi imi era foarte greu cu copiii (unul avand un handicap fizic si mental) si cu ingrijirea socrilor (soacra mea era paralizata) -, am plecat cu toti copiii la Bucuresti, la un control medical pentru cel mic. Si dusa am fost!

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Horoscop Urania: 5 zodii ajutate de Jupiter să adune bani și să rezolve probleme acute în luna iulie

La Bucuresti, Alexandra a suplinit o profesoara de geodezie la Liceul de Arhitectura. I-a placut mult sa predea si, mai ales, sa fie diriginta. „A fost o experienta minunata”, spune ea. „Mi-am descoperit vocatia pedagogica si mi-am recapatat respectul fata de mine insami.”
(De altfel, pedagogia i-a ramas in suflet, asa ca acum are niste ore de aplicatii practice la Facultatea de Instalatii de la Institutul de Constructii din Bucuresti). Apoi, a ajuns cercetator la OPTOELECTRONICA 2001 SA., in domeniul teledetectiei.
„M-am aruncat cu capul inainte, parasind o slujba cat de cat sigura si comoda, cu cateva ore pe zi si cu trei vacante pe an. E adevarat ca era prost platita, dar, oricum, fara mama, nu m-as fi descurcat. Am avut noroc si niciodata n-am ramas fara un leu in buzunar. Mereu am mai avut un leu in buzunar…”, spune ea cu zambetul pe buze.

A fi femeie in mediul stiintific

Desi domeniul e dominat de barbati, la institutul unde lucreaza, gratie directorului Theodor Necsoiu, exista cercetatori de ambele sexe, iar ea este sefa de departament. Chiar daca stie ca, de obicei, barbatii au un traseu profesional cu mai putine obstacole, ei nu-i pare rau ca e femeie. „In unele situatii am fost avantajata fiind femeie. De exemplu, in conditiile unor discutii in contradictoriu, prezenta mea impune o anumita linie, care impiedica degenerarea lucrurilor.” In cazul ei, discriminarea s-a manifestat mai ales in mediul familial. „Mi-am inceput cariera dupa 30 de ani, deci consider ca am promovat foarte repede. Nu copiii sunt de vina ca am stat ani de zile acasa, ci mentalitatea celor din jur. Sunt femei care au copii si care si-au vazut si de cariera. La copii n-as fi renuntat in nici un caz. Ei sunt cea mai importanta realizare a mea, restul este doar pasiune. Copiii sunt adevarata mea profesie.”

Strict profesional, cea mai mare realizare cu care se mandreste este ca in 2002 a castigat un anunt de oportunitati la Agentia Spatiala Europeana, care ii da dreptul sa foloseasca niste imagini de satelit in mod gratuit. Totusi, promovarea femeilor este un subiect care o preocupa. De aceea, conduce Asociatia Pentru Promovarea Femeilor in Stiinta si Tehnologie (http://gab.wigsat.org/regindex.html).
Asociatia, finantata cu fonduri de la UNCSTD, ofera consiliere femeilor care vor sa isi croiasca o cariera in stiinta si tehnologie. Si cu aceasta asociatie a trecut printr-o aventura. Initial, proiectul a fost demarat sub conducerea altei femei, fosta profesoara de engleza a Alexandrei. Insa aceasta a preferat sa se implice in politica, nemaiavand timp pentru asociatie.

„Asa am ramas eu sa ma ocup de asociatie, eu neconsiderandu-ma victima unei discriminari. Eu am nimerit intr-un loc unde nu se intampla asemenea lucruri, dar sunt constienta ca exista institutii unde discriminarea e la ordinea zilei. Femeile capabile din domeniul stiintei pot promova, asta e clar.
Problema este ca ele nu au intotdeauna timp, resurse si conditii sociale, in Romania vulnerabilitatea unei femei fiind de zece ori mai mare decat a unui barbat. Din cauza aceasta, normal ca le este mai greu sa-si croiasca un drum”, crede ea. „Insa femeile ar trebui sa stie ca este dreptul si datoria lor sa nu isi iroseasca talentul.”

Recunoastere internationala

Luminita Bradatan (34 de ani), medic pediatru la Spitalul „Sf. Maria” din Iasi, are o cariera de exceptie. Ea a obtinut bursa UNESCO-LORÉAL 2004 for Women in Science, pentru a-si continua cercetarile privind reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei la copiii atinsi de cancer.
Este al doilea an consecutiv in care o romanca primeste aceasta importanta incurajare, ne-existand decat trei asemenea burse pentru zona Europa si America de Nord. Luminita Bradatan a absolvit Medicina in 1996 si a lucrat un an in cercetare inainte de a se specializa in pediatrie. Cand o vezi atat de frumoasa si o auzi vorbind atat de modest si de bland, te gandesti ca ar putea fi profesoara sau ca lucreaza intr-un mediu placut si cald. Nu ti-o poti imagina in saloane de spital, printre copii amenintati de cea mai cumplita boala.

Bursa primita de la UNESCO-L’ORÉAL incununeaza teoria ei conform careia, un anume tratament (aplicat in tumorile solide, limfom si leucemia limfoblastica acuta pentru a stimula producerea de globule albe) ar trebui dat pentru a diminua efectele negative ale chimioterapiei.
In principiu, cancerul are doua linii de tratament: cea curativa (chimioterapia, radioterapia si chirurgia), iar pe de alta, tratamentul de sustinere, acela care ajuta copilul sa depaseasca efectele secundare ale citostaticelor, intrucat acestea pot fi atat de severe, incat exista riscul ca, la un moment dat, pronosticul de viata sa fie amenintat de efectele secundare, nu de boala in sine.

Dupa chimioterapie, imunitatea e foarte scazuta. Pentru a trata aceasta complicatie, se scade ritmul chimioterapiei (ceea ce afecteaza insa eficienta), se fac transfuzii de sange si se prescriu antibiotice. „In ultimii zece ani, se administreaza factori de crestere hematopoietici (G CSF etc.), care pot stimula formarea leucocitelor, intarind imunitatea.
„Eu mi-am propus sa gasesc un model biologic care sa anunte aparitia depresiei imune si, implicit, a infectiei, pentru a sti cand sa administram G CSF.”

A fi femeie in mediul stiintific

Stiind ca multi pacienti evita sa-si lase soarta pe mana unui medic femeie, o intreb daca s-a confruntat cu aceasta problema, dar ea spune ca nu i s-a intamplat. „Eu cred ca foarte mult conteaza felul in care preiei copilul: intr-o boala atat de severa, mesajul medicului trebuie sa fie precis, ferm si competent inca de la inceput”, spune dr. Bradatan. „Sigur, diagnosticul trebuie prezentat intr-o forma mai usor de acceptat de catre familie, cu grija, pentru ca informatiile oferite sa fie clare.”

Afland ca are doi copii (Ioana de zece ani si Radu de cinci ani), o intreb daca acest lucru are vreo legatura cu subiectul cercetarii sale. Imi spune ca pentru ea conteaza enorm faptul ca e mama, dar acest lucru nu i-a influentat gandirea.
„Aceasta boala atat de severa este cea care m-a provocat. Lupta cu cancerul te obliga; nu poti sa fii decat foarte bun intr-un domeniu in care nu ti-ai ierta niciodata sa gresesti”, sustine ea.
Din fericire, are un sot extraordinar, care a ajutat-o si a suplinit-o cand a fost plecata la studii (asa cum i se intampla in acest an, cand are posibilitatea sa lucreze la Spitalul „St. Luc” din Bruxelles.) „Suntem foarte uniti si ne asumam eforturile si sacrificiul impreuna”, zambeste ea.

Irina Dimiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro