Motivul pentru care Sebastian Dobrincu nu mai apare la Imperiul Leilor. Anunțul făcut de tânărul antreprenor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sebastian Dobrincu nu mai apare la Imperiul Leilor, sezon 4, iar alți opt investitori au fost anunțați pentru show-ul de la PRO TV. Tânărul antreprenor pregătește acum un nou proiect.

Într-un interviu pentru impact.ro, Sebastian Dobrincu a spus cu ce se ocupă în prezent. Tânărul antreprenor lucrează la un proiect, o companie în domeniul de inteligență artificial. Nu-i pare rău că nu va mai fi la Imperiul Leilor și este convins că proiectul său va fi de mare succes. Pentru că are un program foarte încărcat, Sebastian Dobrincu nu are în plan nicio vacanță prea curând.

„Viața mea personală și profesională o să fie cam una și aceeași: foarte ocupată. Am început o companie nouă în domeniul de inteligență artificială, care îmi mănâncă și zilele, și nopțile, așa, din păcate, o să învăț și vara asta, însă mă consolez cu gândul că sunt tânăr și am timp să petrec mai încolo în viață și că acum bat fierul cât e cald.

Și nici nu sunt genul foarte petrecăreț, îți spun sincer, îmi place atât de mult munca pe care o fac și după principul acesta m-am ghidat toată viața să nu simt o zi că muncesc, încât nici nu pot să mă plâng că vai, nu am luat vacanțe, vai, nu am luat o pauză, deci multă muncă vara asta'.

sebastian-dobrincu-3SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 10)

Fostul concurent de la Survivor România 2023 a povestit cum arată o zi din viața lui. Sebastian Dobrincu adoarme de multe ori cu telefonul în mână.

„Da, nu a fost în van, dar nu știu dacă ar fi un exemplu decât pentru cine vrea să își sacrifice niște ani din viață. Într-adevăr culeg roadele, nu pot să mă vaiet că am muncit degeaba. Dar mai presus de orice mi-a plăcut ceea ce am făcut și nu am simțit vreodată că, vai ce muncesc și nu am timp de mine.

Cum arată o zi? Ziua mea începe cu ziua de dinainte, pentru că mă culc foarte târziu, cu ochii în calculator sau cu telefonul la ureche, pe apeluri. Mă trezesc foarte devreme, nu știu cât dorm.

Încerc să dorm cât mai mult, pentru că nu dau randament, nu sunt genul care «Mamă, să dorm 3 ore-4 ore că ești productiv!». Nu, dacă dormi puțin și prost, nu ești nici productiv, nici nu rezolvi nimic, nu împaci pe nimeni! Încerc să mă odihnesc, 5 ore-6 ore, atâta îmi cere corpul natural, nu forțez nimic, mă trezesc natural și după, fiecare zi e diferită.

Nu știu, fie am lucruri de terminat, de început taskuri noi, am oameni care așteaptă să coordonăm, să raporteze, să gestionăm următorul plan, e full. E o viață aglomerată'.

Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, iunie 2023:

A apărut ediția de IUNIE a revistei Avantaje, luna Iiei românești coborâte până în vremea modernă tocmai din cultura Cucuteni și cu denumirea derivată de la latini. Această piesă vestimentară cizelată în veacuri de tradiție este piesa cult, piesa capodoperă din portul nostru popular, despre care se zice că aduce noroc, atrage pețitorii și protejează de spiritele rele și a devenit faimoasă în toată lumea prin geniala denumire şi reprezentare pe care i-a oferit-o inegalabilul Henri Matisse: „la blouse roumaine fiind reinterpretată ulterior de aproape toți marii designeri de modă ai lumii.

Iar Ziua Internațională a Iiei se sărbătorește imediat după începutul verii astronomice, în aceeași zi cu cea a zânelor Sânziene, în 24 iunie, ca un simbol al norocului, dar și al fericirii și feminității celei care o poartă.

Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/editie/avantaje-iunie-2023/#pagina-1

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete