Monturile îți provoacă dureri insuportabile și disconfort? Dr. Tarek Nazer, medic ortoped, îți spune care este cel mai bun tratament

​Monturile, afecțiune des întâlnită mai ales în rândul femeilor, reprezintă o deformitate a degetului mare al piciorului numit haulce prin devierea articulației metatarso-falangiene în exterior, ajungând astfel să fie prominent, conferind un aspect inestetic și dureros. O dată apărute, aceste deformări continuă să se agraveze, iar consecința evoluției progresive a monturilor este apariția deformărilor articulațiilor și arhitecturii piciorului, precum deget în ciocan, unghii încarnate sau hiperkeratoza.

La baza factorilor care duc la apariția monturilor stau pe de o parte istoricul familial de monturi sau asocierea unor afecțiuni (artrita reumatoidă), dar și tipul constituțional al piciorului (picior plat, haluce foarte lung), sexul feminin, obezitatea, traumatisme la nivelul piciorului sau purtarea de încălțăminte prea strâmtă cre duce la modificarea arhitecturii picioarelor.

„Monturile sunt pe cât de inestetice, pe atât de dureroase. Primele simptome sunt durerile și continuă cu dificultăți la mers, inflamare și răni la baza degetului. De asemenea mai pot provoca deformarea celorlalte degete și apariția artritei la degetul mare. În cabinet îmi intră deseori pacienți cu astfel de probleme, iar diagnosticarea este simplă și se face prin examen clinic în timpul consultației prin inspecție și palpare, completat de examen radiologic care evidențiază starea articulațiilor piciorului.', explică dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

Monturile îți provoacă dureri insuportabile și disconfort? Dr. Tarek Nazer, medic ortoped, îți spune care este cel mai bun tratament

Protocolul de tratament, în cazul monturilor, se decide în funcție de stadiul de evoluție al bolii. „Inițial se începe cu tratament conservator reprezentat de schimbarea încălțăminții, medicație antiinflamatoare, purtarea de orteze și evitarea ortostatismului prelungit. Trebuie de asemenea avută în vedere o normalizare a greutății și gestionarea bolii de bază care a dus la apariția monturilor.', continuă specialistul. Suplimentar se prescrie un potocol de tratament care să rezolve durerea.

În momentul în care apar durerile, obligatoriu se intervine chirurgical.

„Există mai mult de 10 tehnici chirurgicale pentru a scăpa de monturi, medicul decide ce tehnică folosește în funcție de gradul de deviere și de unghiurile intermetatarsiene și metatarsofalangiene. Operația constă în readucerea capului metatarsianului I în poziție normală. De asemenea sunt și metodele minim invazive ce rezolvă monturile în stadiile moderate folosind 2 incizi mici de 1 cm lungime, intervenția se face sub controlul radiologic.', continuă dr. Tarek Nazer.

Post operator se începe un protocol de recuperare, cu un program clar de fizioterapie și kinetoterapie. În plus, după operație, pacinetul va purta orteze speciale.

Programul de recuperare:

La 2 – 4 zile postoperator: mers folosind cârjele (doar la baie), pozitie procliva (cât mai mult timp), gheață, mers cu un pantof special.
După o săptămână: mers cu orteza specială, exerciții moderate – fără să apară durerea și tumefacție.
După 2 săptămâni: exerciții pentru a menține mobilitatea degetului mare.
După 2 – 6 săptămâni: piciorul începe să revină la normal (se umfla mai tare seara), se poate relua activitatea la locul de muncă, se evită activitățile sportive.
După 8 – 12 săptămâni: piciorul începe să își recapete stabilitatea normală, se umflă puțin, sportul va fi permis după 3 luni – în funcție de recuperare.
După 6 luni: se umflă ușor.

„Între 3 și 6 luni de la operație se revine la control, iar la 1 an vindecarea ar trebui să fie completă.', conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro