Monica Gabor face furori în Dubai cu sora Ramona. Cum au apărut la restaurantele de lux unde au servit preparate alese

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Monica Gabor e în Dubai, acolo unde se bucură de revederea cu sora Ramona. Chiar dacă drumurile lor s-au așezat pe continente diferite – Ramona locuiește în Dubai, iar Monica în Statele Unite – relația dintre ele a rămas la fel de puternică.

În prezent, Monica Gabor se află în Dubai și își petrece timpul alături de sora ei, pe care o numește și cea mai bună prietenă. Legătura dintre Ramona și sora sa mai mare este una specială, iar aceasta nu ratează nicio ocazie să își exprime afecțiunea și respectul față de Monica. Deși distanța le desparte, cele două reușesc să se vadă periodic, iar acum au împărtășit câteva imagini emoționante din reîntâlnirea lor în Dubai.

Întâlnirea surorilor Gabor

La scurt timp după ce s-au revăzut, Ramona Gabor a publicat o fotografie cu Monica și a adăugat un mesaj plin de emoție: „My forever bestie (n.r. Cea mai bună prietenă a mea pentru totdeauna)', a scris aceasta. Întâlnirea a avut loc după o perioadă mai lungă în care nu au reușit să fie împreună, iar bucuria a fost evidentă. Cele două au imortalizat momentele la un restaurant exclusivist din Dubai, afișând zâmbete sincere. „Cea mai bună surpriză, fericire instantă', a notat Ramona Gabor pe Instagram.

În timp ce Monica își construiește viața peste Ocean, alături de Mr. Pink și de fiica ei, Irina Columbeanu, Ramona a ales să se stabilească în Dubai, unde își urmează propriul drum.

ramona si monica gabor in dubai (6)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 9)

Irina Columbeanu explică de ce Monica nu a ajuns în România

În iulie, prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, Irina Columbeanu a lămurit motivul pentru care mama ei nu a venit în România. Tânăra nu a menționat nimic despre presupusul frate, dar a oferit câteva detalii despre viața Monicăi în Statele Unite.

„Mama e foarte bine. Și-a făcut o viață foarte confortabilă și îi place rutina ei de zi cu zi. Merge la sală dimineața, gătește, după face curățenie, mai iese… Îi place mult să iasă la cumpărături de mâncare. Avem același hobby. Are o viață foarte relaxantă. Iese cu Mr. Pink… Da, e fericită!

A mai fost în România, dar e mai greu cu greencard-ul acum. Eu mi-am asumat un risc să vin aici, pentru acum e mai greu cu noua administrație. Ea nu a vrut să riște, mai ales că are rutina ei acolo și știe că mă descurc singură', spunea Irina Columbeanu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete