“Modelul suedez”: iată cum vor suedezii să facă testarea populației pentru COVID-19

modelul suedez

“Modelul suedez”: iată cum vor suedezii să facă testarea populației pentru COVID-19. Suedezii consideră că testarea regulată a populației pentru infecția cu coronavirus este cea mai bună metodă de prevenire a răspândirii acesteia. Metoda găsită de ei, care i-ar plasa instantaneu în carantină pe cei depistați pozitiv este însă absolut originală.

Așa cum s-a constatat și la noi în țară, a prelua o persoană posibil infectată poate avea ca și consecință alte îmbolnăviri. Fie că este vorba de personalul echipajelor de urgență sau a medicilor din spitale. Ei bine, ideea suedezilor este de departe una aproape de domeniul science fiction. Experții din această țară s-au gândit la folosirea dronelor pentru efectuarea de testări ghidate. Asta înseamnă că oamenii nu se vor mai deplasa la unitățile sanitare, ci vor fi… vizitați periodic de drone. Ceea ce doresc ei să implementeze se numește screening proactiv și este util în mod special pentru cazurile asimptomatice. Adică exact cele care ar putea transmite infecția fără să-și dea seama că fac acest lucru și pun în pericol sănătatea celor vulnerabili. „Testarea în masă poate fi grav împiedicată de teama populației de a vizita centrele în care se fac testele. Motivul invocat este riscul potențial ridicat de infectare din aceste centre. Teama oamenilor este într-adevăr justificată și confirmată de specialiștii din sănătate, care îi sfătuiesc să nu meargă la spitale dacă acest lucru nu este imperios necesar. Vestea bună e că testul COVID-19 nu trebuie efectuat neapărat într-o instituție desemnată pentru acest lucru', susține Leonid Sedov de la Universitatea Linköping din Suedia și colegii lui. Bun, și atunci cum altfel?! Cu… dronele. Potrivit unui model care a fost simulat, pentru un focar dintr-un oraș de dimensiuni medii, ar fi suficientă o flotă de 36 de drone pentru a-i testa pe toți locuitorii în numai patru zile. Iar testarea s-ar repeta lunar, ceea ce ar coborî semnificativ curba îmbolnăvirilor. Echipa a imaginat trasee precise pentru drone, care ar „lucra' zilnic câte 12 ore. Acestea ar zbura cu o viteză de 60 km/h, așa încât zgomotul făcut de ele să nu-i deranjeze pe locuitori. Dronele ar livra testele către locuitori și tot ele le-ar colecta și preda laboratorului, eliminându-se în acest fel posibilele interacțiuni umane. Rezultatele testelor ar fi apoi transmise electronic locuitorilor, așa încât cei depistați pozitiv să se plaseze singuri în carantină, imediat.

Foto: Shutterstock

Citeste și:

Un roman izolat în Spania a participat la înmormântarea mamei lui pe .. WhatsApp: „Am plâns ca un câine'

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate