Mirela Vaida și soțul ei s-au decis: „Nu se mai poate”. Anunțul a fost făcut chiar de ea

Mirela Vaida este una dintre cele mai iubite vedete de la noi din țară. Prezentatoarea TV se poate considera o femeie împlinită pe toate planurile, însă ceva o nemulțumește. Interesant este că și partenerul ei de viață alături de care are trei copii îi împărtășește supărarea.

Astfel, Mirela Vaida și-a anunțat fanii de pe Instagram că amândoi s-au decis să urmeze o dietă pentru a scăpa de kilogramele în plus. Și-au dat ca termen mijlocul lunii august pentru că atunci vor pleca în vacanță și vor să arate impecabil.

„Știți că toate lucrurile bune încep de luni… așa și eu! De luni mi-am propus să slăbesc, gata! Am zis gata, nu se mai poate. Știu că o să-mi spuneți, băi, că te alinți, că nu ești grasă, că nu știu ce. Bun! Sunt de acord cu voi că nu par grasă. Dar, vine vacanța de vară și te duci la mare și te dezbraci în sutien și în slipi și atunci într-adevăr se vede că nu ești slabă.

În momentul acela spui: băi, nu puteam să dau și eu, înainte să vin la plajă vreo 3-4 kilograme jos, ca să arăt și eu bine în costum de baie. Ba da, doar că acele 3-4 kilograme pe care vrem să le dăm jos sunt cele mai grele. De ce? Că nu se duc. Eu, cel puțin, mă chinui de mulți ani.. de când l-am născut pe Tudor să dau jos kilogramele cu care am rămas după fiecare sarcină și n-am putut', a spus Mirela Vaida pe Instagram, scrie Libertatea.

Progresele au început să apară, astfel că după doar două zile de dietă, vedeta are cu aproape două kilograme mai puțin. Cât despre soțul ei, Mirela Vaida a dezvăluit că el și-ar dori să scape de 15 kilograme până la mijlocul lunii august.

„Așa că cele 4-5 kilograme care sunt fix pe burtă și pe șolduri se văd cel mai rău. Am 60 de kilograme și 1,58 m înălțime. Este enorm! Teoretic, ar trebui să am 50. Sâmbătă dimineața, înainte de dietă, 59,7 kg! Am reușit să slăbesc 1,6 kg în două zile, fără înfometare. Azi am 58,1 kg. Alex al meu are 1,91 înălțime și sâmbătă avea 104 kg. El vrea să dea jos 14-15 kg într-o lună', a mai spus prezentatoarea TV.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete