Mirela Retegan a refăcut Gașca Zurli în timp record: „Cunosc foarte bine nevoile copiilor și știu cum să aduc povestea”

Mirela Retegan, fondatoarea trupei Gașca Zurli, a venit cu vești bune pentru fanii mici și mari. După plecarea a trei membri din trupă la începutul lunii martie, Mirela Retegan a anunțat că Gașca Zurli a fost refăcută și este gata să plece într-un nou turneu plin de surprize și veselie.

În urma demisiilor actorilor Vero Căliman (Fetița Zurli), Ionuț Varodi (Bucătărașul Lulu) și Răzvan Marina (Truli), Mirela Retegan a căutat noi colaboratori pentru a da viață personajelor iubite de copii. Și se pare că eforturile ei au dat roade, iar Gașca Zurli are acum o nouă formulă, plină de energie.

Mirela Retegan a confirmat că turneul va avea loc în curând și le va da ocazia micilor spectatori să se bucure din nou de aventurile și cântecele trupei Gașca Zurli. Noua formulă s-a reunit recent pentru o ședință foto.

„Începem cel mai mare turneu din România – 269 de orașe în care vom duce bucuria zurli.

Dragi părinți care locuiți în orășelele mici din România, am o veste minunată pentru copiii voștri!

Ajungem și în orașele voastre!

Avem de pus pe harta Zurli 269 de orașe în care Gasca Zurli nu a ajuns încă, niciodată. Abia asteptăăăm!

Începem lista cu Codlea și Săcele. Urmează Adjud, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Bumbesti Jiu.

Mi-am propus ca până pe 12 octombrie 2026, când Zurli împlinește 20 de ani, să ajungem în fiecare orășel din țară.

Urmăriți paginile noastre oficiale! Calendarul evenimentelor se construiește pas cu pas, în funcție de săli, distanțe, disponibilități.

Punem în vânzare primele bilete.

Din fericire, în orașele mai mici, cheltuielile de deplasare, chirii, organizare sunt mai mici – așa că am putut să ajustăm și prețurile.

Abia aștept să ne vedem, abia aștept să ne cunoaștem!

Pentru mine, personal, o să numesc această perioadă: Terapia Zurli.

Am făcut Zurli din dragostea mea imensă, pentru copii, din nevoia de a dezvolta o industrie în care nu se întâmpla aproape nimic, atunci când Maya era mică.

Am vrut, ca toți părinții, ceea ce e mai bun și frumos pentru copilul meu. Și am făcut. Și l-am împărțit cu toți părinții.

Astăzi Fenomenul Zurli este model, inspirație și motivație pentru foarte mulți oameni, care știu și pot să facă lucruri pentru copii.

În ceea ce mă privește am încă multă energie și multe idei. Cunosc foarte bine nevoile copiilor și știu cum să aduc povestea și jocul în procesul lor de creștere și educație. Am pregătit sute de oameni să facă asta.

Focusul meu în perioada următoare e pe crearea de povești noi, descoperirea de noi talente, pregătirea noilor colaboratori.

Echipa Zurli lucrează de zor la pregătirea celui mai mare turneu din Romania- 269 de orașe!

Încerc să ajung și eu în cat mai multe locuri.

Maya, mascotele și toți oamenii din echipă sunt gata să aducă spiritul Zurli în orașele voastre!

Ne vedem la Codlea și Săcele!

Urmează pe listă Adjud, Petroșani, Rovinari, Lupeni, Bunbesti Jiu… și așa mai departe, până când o să pot să spun: gata, mi-am ținut promisiunea pe care mi-am făcut-o, să duc Zurli Bucuria în toată România!

Și-apoi mai vedem.

Doamne-Ajută!', a transmis Mirela Retegan pe una dintre rețelele de socializare.

bucatarasul-lulu-gasca-zurli-1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 10)
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete