„Mireasă”, sezonul 12, revine astăzi la Antena 1 cu Mirela Vaida la cârma emisiunii. De ce lipsește Simona Gherghe

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mirela Vaida revine în emisiunea „Mireasă', sezonul 12, în locul Simonei Gherghe. Show-ul se vede la Antena 1 din 4 august, iar filmările se desfășoară în Grecia. Povești de iubire, momente tensionate, clipe tandre, dorințe pe care doar Mireasa le poate îndeplini – toate o să aibă începutul sub soarele Mediteranei, într-un nou sezon de poveste, difuzat de luni, 4 august, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mirela Vaida i-a luat locul Simonei Gherghe la cârma emisiunii, pentru două săptămâni, cât timp colega ei se află încă în concediu.

Sezonul 12 începe cu peisaje cinematografice din Halkidiki. Fetele și băieții sunt puși față în față cu noi provocări. Vor alege claritatea gândirii pe care o are Apollo, pasiunea lui Ares, stabilitatea Herei sau senzualitatea Afroditei?

Mirela Vaida (3)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Mireasa ajunge, așadar, la un nou sezon. Ne-am reinventat de fiecare dată, am adus noi provocări și surprize, atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori, având de fiecare dată o echipă dedicată și devotată alături. Emisiunea este un fenomen privind longevitatea, dar și sinceritatea pe care o expune pe micile ecrane.

Vorbim de oameni simpli, care își amintesc că este cel mai important să împarți fericirea la doi. Satisfacția noastră apare de fiecare dată când vedem că am reușit ce ne-am propus: să construim povești de iubire autentice, să aducem zâmbetul pe buzele tuturor și să prezentăm relațiile așa cum sunt ele, cu bune sau rele.', a declarat Elena Savu, producătoarea emisiunii.

„Dragi telespectatori ai emisiunii Mireasa, știu că abia așteptați noul sezon! Începe luni, pe 4 august, în direct pe Antena 1, de la ora 14:00, așa cum sunteți deja obișnuiți! De data aceasta, iubirea va fi sub semnul mediteranean. Nu vorbim de iubiri de-o vară, ci de povești care se clădesc în acest sezon călduros și pot dăinui toată viața.

Eu vă voi fi alături pentru două săptămâni. Îmi face mare plăcere să revin într-un format care întotdeauna îmi aduce energie, bucurie, nostalgie. Proiectul face parte din viața și sufletul unor concurenți care intră cu inima deschisă pentru a-și găsi marea dragoste. Le doresc mult succes!', a adăugat și Mirela Vaida.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro