Dupa 14 ani de experienta in fata camerelor si un trofeu la editia din primavara anului trecut a Premiilor APTR, Mircea Badea sustine ca nu e un om de televiziune, ca nu vrea nici un premiu si ca i-ar fi placut sa emigreze…
Mircea Badea e un tip spontan, are o conversatie spumoasa si haioasa si un fin simt al umorului si al hazului de necaz – altfel, cum ar putea sa tina treaza atentia atator romani pana atat de tarziu in noapte?
Si, in ciuda orelor imposibile, sa faca emisiuni “cu un raport foarte bun audienta-costuri, cum ii place lui sa zica. Reteta este simpla: “In Gura presei” intra multa lume, cei ramasi pe margine stand cu gura cascata la cei care vorbesc despre asta.
Asadar, comentariul lui Mircea este personajul principal al emisiunii – cand acid sau hazos, cand trist, alteori mirat sau dezamagit; uneori si dialogul cu cameramanii si colegii de platou, lucru care sporeste savoarea emisiunii si ii da un aer relaxat si accesibil.
Realizatorul ei a primit la inceputul acestei veri Premiul “One Man Show”, de la Asociatia Profesionistilor de Televiziune.
Ai spune ca Mircea este obisnuit cu premiile, de vreme ce a luat mai multe la scoala (din clasa intai pana intr-a opta), evidentiindu-se si in contingentul de pionieri si utecisti, pe post de comandant de unitate.
A urmat Liceul de Informatica, teoretic, la zi, “practic, la fara frecventa”, pentru ca lipsea foarte mult: “Singurul lucru care mi-a placut la Liceul de Informatica a fost ca am putut sa intru fara sa invat la… Facultatea de Matematica”.
Dar aceasta miscare s-a dovedit o eroare de calcul, iar dupa doi ani de studentie Mircea a schimbat Matematica pe Cibernetica, la ASE. “Am pierdut un an prin transfer si am dat 26 de examene de diferenta intr-o luna, m-am chinuit sa o termin – alta facultate la care nu inveti, practic, nimic care sa-ti foloseasca.”
In schimb, i-a folosit munca. De la 18 ani, e pe picioarele lui: doua luni ca bodyguard la o casa de schimb valutar, apoi reporter si reporter special la Radio Total.
Dupa un an de radio, prin ’93 s-a angajat la Tele7 si astfel a inceput odiseea experientelor lui in televiziune: prezentarea bursei locurilor de munca, reviste de presa, emisiuni de dimineata, de noapte si de weekend, singur sau cu parteneri de ecran (Gabi Cristea, Teo sau Oreste). La Tele 7, Antena1, Realitatea, ProTV, Prima Tv, din nou Antena1… “Pe Tatulici l-am ‘agatat’ intr-o parcare”, isi aminteste Mircea. “I-am spus ca vreau sa lucrez la Tele7 si m-a intrebat: ‘Esti destept?’. I-am spus ca ‘da’, si a doua zi eram pe post.”
Perioada de “maturizare”
Absolventul de Cibernetica isi gasise chemarea ca jurnalist in televiziune si o multime de fani in randul celor care il urmareau! Mai putin printre sefi, care nu au agreat aerul lui rebel si dorinta de a spune lucrurilor pe nume. “Sunt un tip care starneste cu mare usurinta antipatii”, crede Mircea.
“Am acest talent nativ. Si simpatii…”, admite el, vazand privirea mea intrebatoare. “Dar nu in randul factorilor de decizie, ca sa zic asa. Adica a sefilor, managerilor, patronilor. Eu nu sunt un tip comod.” A deranjat directori de televiziune, dar si potentati ai zilei.
Ca sa scape de gura lui, acestia au recurs la masinatiuni nedemne si demonstratii de forta. La un moment dat, Mircea a intrerupt pentru cateva luni activitatea din televiziune si a preluat, impreuna cu prietenul lui Oreste, Fabrica de chibrituri de la Gherla. “Dar asta este alta poveste, mult mai complicata…”, spune Mircea. O lasam si noi pentru alt material, mai amplu.
Pana atunci, aflam ca afacerile in Romania se fac mai greu decat reportajele si emisiunile de televiziune. Cum ar caracteriza el, intr-un cuvant, perioada Gherla? “Maturizare”, spune Mircea oftand. Cu chibriturile se zbate si astazi, fara sa renunte insa la munca in televiziune, care ii place cu adevarat. “Ultimii cinci ani au fost foarte agitati…
Imi pare bine ca m-am intors in televiziune, pentru ca, uite, perioada asta de cand sunt la Antena 1 e oarecum linistita. Am audienta si nu ma da maine afara”, spune el mai in gluma, mai in serios. “Am si satisfactii profesionale – faptul ca pot sa-mi spun punctul de vedere.
Mie asta imi place sa fac si cred ca o fac foarte bine: 50 de minute pe zi, sase zile pe saptamana, intr-o emisiune in direct, in care, stand pe scaun, trebuie sa fiu suficient de interesant ca sa se uite suficient de multa lume la mine!”
Nu-i plac premiile si Marea Neagra
Se pare ca a reusit, iar ratingurile si Premiul APTR o demonstreaza. Mircea nu pare prea impresionat de trofeu: “Eu nu prea le am pe astea cu premiile. Nu-mi doresc nici unul. Nu le vad utilitatea. Nu am orgolii, nu vreau sa ma falesc cu ele. Sigur, premiul acesta ma bucura, dar nici nu ma face sa cred in steaua mea de analist-realizator-om de tv premiat.
Singurul motiv pentru care m-am bucurat de el a fost acela ca premiul a venit ca o confirmare a insistentei domnului Oancea ca eu sa fac aceasta emisiune. Intr-o televiziune comerciala, daca nu ai rating te da afara a doua zi. E o lume foarte dura si cinica…
Altfel, nu ma intereseaza premiile si recunoasterea.” Se pare ca nici celebritatea recunoscuta spontan pe strada si in supermarket: “Vai, domnu’ Mircea, ce imi plac emisiunile dv.! Foarte frumoase… Eu n-am timp sa ma uit, dar asta micu’ se uita si rade de nu mai poate!”, exemplifica Mircea serios, adaugand ca n-a inteles niciodata partea cu autografele: “La ce iti trebuie semnatura mea pe o bucata de hartie pe care sunt convins ca o pierzi pana maine?!”
Mai detesta emisiunile pilot – a facut 11 la ProTv, fara ca vreuna sa ajunga vreodata subiect de discutie sau de difuzare pe post. Si Marea Neagra, pe care nu vrea sa o vada “pentru ca s-a toparlanit si hidosit foarte rau”.
Programul dur, cu weekend de o zi si ore de culcare la 4 dimineata, il impiedica pe Mircea sa plece in excursii la munte, pasiunea lui dintotdeauna. “Dar nu asa, cu masina, stau in restaurant, fumez si plec, si dupa aia spun ca am fost la munte, ci pe poteci neumblate. Asa!”, spune el aratand spre articolul nostru de turism in tara, de luna aceasta.
Ar vrea sa lucreze la alta emisiune? In nici un caz! Poate ca i-ar fi placut sa faca ceva gen “Daily Show” (difuzata sambata seara, pe CNN) sau una ca cea a “Cronicii Carcotasilor” (mai putin cu cine se balbaie sau greseste), una de satira, pe subiecte curente ale societatii?”Ceea ce si fac intr-o anumita masura si acum, doar ca destul de radiofonic, folosindu-ma numai de ziare…” Evident, televiziunea este “regatul” lui, chiar daca nu vrea sa o recunoasca.
Ce ar fi facut daca nu ar fi fost in televiziune?
“Nu stiu…”, vine raspunsul. “Mi-ar fi placut sa emigrez!” Ii sugerez ca asta mai poate face, inca. “Asta ma sperie, ca am destul timp inainte! Daca emigram atunci cand trebuia, cand a emigrat toata clasa mea de liceu si a intrat la facultate in strainatate, da! Ma duceam acolo, imi gaseam un job.
Acum ma duc sa fac ce? Sa spal vase – nu sunt talentat, sa sap santuri ori sa culeg capsuni – sunt neindemanatic. Asta nu e lipsa de patriotism. Nu ma mai gandesc sa emigrez, fiindca stiu ca n-am nici o sansa. Doar am asa, un regret…
Acum, asta e! O sa vedem ce dracu fac aici.” Proiecte de viitor? “Nici unul”, imi taie el scurt elanul. “De fiecare data cand am avut vreun proiect de viitor, nu s-a realizat sau a iesit complet aiurea. Inspir, expir – asta e proiectul meu de viitor!”
Text: Mihaela Doina Radulescu; foto: arhiva personala