Mihai Chițu a fost fericitul câștigător al celebrei emisiuni „Vocea României', de la Pro TV, în sezonul trei. El a fost cel care a reușit să cucerească inimile românilor și a câștigat premiul cel mare, în valoare de 100.000 de euro.
La mai bine de patru ani de la terminarea show-ului, viața lui Mihai Chițu este cu totul alta, din anumite privințe. Faima nu l-a schimbat însă, pentru că după cum spune chiar el, are aceeași prieteni.
Invitat în cadrul emisiunii „Vedetele răspund', a Revistei Avantaje, Mihai Chițu a povestit câteva detalii din culisele emisiunii „Vocea României'. De asemenea, el a mărturisit și cu ce se ocupa înainte de participarea la această emisiune.
„Stau să-mi amintesc meseriile pe care le-am avut pe o durată mai îndelungă. Cred că am vândut și mașini la un dealer local, am fost și curier, am avut o listă de instalații sanitare împreună cu tatăl meu, asta am făcut înainte de „Vocea României', am făcut multe lucruri, mi-a plăcut să învăț. Nefiind din lumea asta, talentul ăsta îl ai de la Dumnezeu, și vrea să iasă la iveală. Am venit la emisiune și în primele două sezoane, dar viața mea muzicală era aproape zero. Eu știam două sau trei melodii.
În al treilea an, m-am prezentat cu „I want to break free', de la Queen. Înainte de blind-uri ți se cere o listă de 20 de piese. Dana Dorian mi-a ales o piesă, ceva de la Bruno Mars, dar nu mi-a plăcut și am cerut altceva. Faci niște repetiții, înainte de blind-uri. (…) Cu Brenciu am rezonat chiar de la primele ediții, la alegerea pieselor. Acest om a avut o contribuție majoră. Nu mi-a insuflat cum să fii o vedetă, m-a învățat să fiu natural,' a mărturisit Mihai Chițu, pentru Revista Avantaje.
Artistul a povestit și cum a cheltuit suma de bani pe care a câștigat-o la acest concurs.
„Banii sunt făcut să circule și au circulat. Am călătorit, am cumpărat lucruri pentru muzică. Viața mea s-a schimbat doar în domeniul muzical, mult. Am cântat cu Horia Brenciu, la Romexpo. În rest, am aceeași prieteni, fac aceleași lucruri. Am călătorit mai mult, am cântat mai mult. Nu m-a prins valul ăsta puștan, eram cu picioarele pe pământ. Eu mereu am fost sincer, mereu am spus ce am gândit. Am considerat întotdeauna că eșecul te construiește cel mai bine.
Casele de discuri nuu au bani de inventit în artiști mici, eram ancorat în realitate. Am crezut că totuși voi avea șansa mea, dar ea a întârziat să apară. Dar am avut câteva piese cu Universal. Dar ai trebui să investești mai mult într-un artist. (…) Acum trăiesc exclusiv din muzică. M-am apucat recent să cânt la chitară,' a mai spus Mihai Chițu.
Cântărețul a dezvăluit că a avut și o mică afacere.
„Am avut o pizzerie, am învățat să fac pizza, am vândut la tejghea, am servit la masă, nu am fasoane,' a adăugat Mihai.
Urmărește întregul interviu în materialul video de mai jos!
Suntem LIVE cu Mihai Chițu, câștigătorul celui de-al treilea sezon al emisiunii-concurs Vocea României. Artistul ne va face dezvăluiri din culisele show-ului, ne va vorbi despre cum a evoluat cariera sa artistică de la câștigarea trofeului Vocea României, despre pasiunile sale, dar și despre participarea sa la Gala Femeia Anului organizată de revista Avantaje, care se va desfășura la sfârșitul lunii martie.
Posted by Revista AVANTAJE on 8 Februarie 2018
Foto: Facebook, captură video
Mihaela Tudor
Citește și: