Mihai Bendeac, revoltat din cauza oamenilor străzii: „Am vecine, femei, care ajung noaptea de la job și merg tremurând de la mașină până la intrare”
Mihai Bendeac și-a ieșit din fire din cauza oamenilor străzii care stau în zona în care el locuiește. Actorul a spus că a încercat să-i ajute, însă aceștia sunt uneori agresivi.
Pe una dintre rețelele de socializare, Mihai Bendeac a postat imagini cu un om al străzii care se lipise cu fața de geamul mașinii sale. Actorul nu a mai suportat această situație și a răbufnit.
„Sunt mulți. Nu vor să muncească, au motive gen «N-am buletin…». Sunt o persoană miloasă de felul meu. Dar aș vrea să ajung în liniște și civilizație acasă… Nu e ok să știu, de fiecare dată când merg spre casă, faptul că trebuie să trec prin asta', a scris actorul pe rețelele de socializare, relatează Spynews.
Deși a încercat să-i ajute de fiecare dată, ei au refuzat. Juratul de la „iUmor' nu mai suportă această situație și trage un semnal de alarmă.
„Am donat 250 de mii de euro, dar nu am de gând să plătesc taxă de protecție pentru mașină pe cel mai mare bulevard al țării', a mai scris Mihai Bendeac, în timp ce omul străzii părea că vrea să intre peste el în mașină.
VEZI FOTOPOZA (1 / 4)Mihai Bendeac se teme pentru vecinele sale, care de multe ori ajung noaptea de la serviciu. Actorul susține că oamenii străzii din zona în care locuiește el devin uneori agresivi.
„Aș vrea să fiu bine înțeles. Încerc să ajut cât pot pe care au nevoie. Jur că încerc să fiu un om bun. Dar există oameni care stau în scaun cu rotile și găsesc o cale de a fi utili societății și celor din jur. Aici, repet, pe cel mai mare bulevard al țării, în centrul Bucureștiului, este ireal ce se întâmplă. Sunt mulți. De toate vârstele. Uneori, sunt agresivi. Te înjură dacă nu le dai, oricât ai fi tu de «Bendeac». Se c@#ă la intrarea în imobil. Fac gălăgie noaptea. Am vecine, femei, care ajung noaptea de la job și merg tremurând de la mașină până la intrare. Nu este ok! Le-am propus să-i ajut să-și facă buletine. Să-i ajut cu centre de plasament, de reabilitare, cu locuri de muncă. Vax albina, crema puca', a mai scris acesta în mediul online.