Mi-am luat adidași la modă

În lumea adidașilor, sau mai nou, sneakerșilor, popularitatea este adesea direct corelată cu noutatea și raritatea. Logica necruțătoare a hype-ului dictează că, cu cât este mai greu de obținut un sneaker, cu atât este mai dorit.

Ceea ce a făcut deosebit de surprinzător faptul că vara aceasta aparține unui sneaker modest de masă, dezvoltat acum peste 70 de ani: Adidas Samba.

După ce am citit articolul scris de Cristian, mi-am adus aminte de prima pereche de adidași pe care mi-o amintesc să o fi avut în picioare, a fost o pereche de adidas gri cu dungile portocalii, avea și scai, o pereche potrivită pentru un copil de vreo 7 ani care voia să își impresioneze colegii de la școală cu niște încălțări la modă.

Într-un peisaj al modei masculine fragmentat de trenduri efemere și meme-uri create pe TikTok, trendul Samba este plăcut de real și surprinzător de universal. La începutul acestei veri, când m-am întâlnit cu vreo șase prieteni la un bar după muncă, am numărat patru perechi de Samba-uri sub masă, inclusiv propria mea pereche, pe care am cumpărat-o anul trecut cu aproximativ 500 de lei.

Părea că suntem de fapt întârziați la petrecere. Tocmai ce realizasem, vedeam Sambas peste tot, dar nu îmi dădeam seama: în picioarele studenților care ieșeau de la facultate, corporatiștilor care ieșeau din clădirile de birouri pentru a absorbi niște vitamina D, care îi poartă în loc de veșnicii pantofi de piele cumpărați acum multe primăveri, dar și ospătarilor din centru care rămân mereu în trend cu moda. În aceste zile de început de vară, Samba pare parte din țesătura urbană a orașului la fel de mult precum deja clasicul model de adidași Air Jordan 4. Poate cel mai remarcabil, acestea au oferit un moment rar de consens: am fost cu toții de acord, mai mult sau mai puțin, asupra a ceea ce înseamnă un sneaker cool.

Aceasta nu a fost doar o tendință națională. Samba este considerat un adidas perfect pentru vară și pare a fi unul dintre modelele cu cele mai constante vânzări ale Adidas, dar, conform lui Drew Haines, directorul de vânzări la site-ul de resell de sneakers StockX, cererea a crescut brusc în ultima perioadă. „În ultimele două luni, am văzut aproape același număr de vânzări de Samba ca și în cele cinci luni anterioare,' spune Haines. (Adidas a refuzat să comenteze cifrele de vânzări.)

Samba a parcurs un drum anevoios până la vârful conștiinței noastre colective de stil. Introducând modelul în anii 1950, fondatorul Adidas, Adi Dassler, a creat silueta originală Samba care semăna mai mult cu un bocanc de drumeție decât cu sneakerul pe care îl cunoaștem astăzi. Inovația importantă a lui Dassler a fost talpa de cauciuc, dezvoltată pentru a ajuta jucătorii de fotbal să-și mențină aderența pe terenurile înghețate. În timp, Samba s-a schimbat și a devenit silueta favorită a jucătorilor de fotbal în sală, iar până în anii ’90, silueta sa curată și talpa sa maro caracteristică au început să intre în scena streetwear. În Marea Britanie, a devenit populară printre fanii Britpop din jurul fotbalului (Oasis este adesea apreciată pentru adoptarea modelului Samba, deși în general preferau modelul similar Gazelle), iar în SUA, copiii din California au descoperit că era, de asemenea, un pantof excelent pentru skateboarding.

Compară oamenii obișnuiți cu oameni incredibil de faimoși, și firul comun s-ar țese probabil prin talpa intermediară a unui Adidas Samba. Harry Styles este doar una dintre vedetele de la Hollywood care îi promovează. Samba reprezintă o pereche de sneakerși de care elita industriei muzicale nu se mai satură. Frank Ocean este fan, fiind văzut într-o pereche, în timp ce A$AP Nast încarcă regulat pe Instagram ținute finisate cu Samba.

A$AP Rocky i-a adăugat în rotația zilnică, Nick Jonas laudă designul, în timp ce Kanye West, Hailey Bieber și Shawn Mendes au fost văzuți purtându-și perechile la diverse ocazii. Mai mult, cel mai cool sneaker este aproape unul dintre cele mai accesibile, este ceva de care mulți oameni se pot bucura cu adevărat. Artiști precum Frank Ocean și A$AP Rocky au creat adevărate culturi muzicale prin fanii lor iar aceștia vor să semene cât mai mult cu idolii lor, cel mai ușor mod prin care să facă asta este să se îmbrace ca ei.

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial