Mesajul lui Mihai Bobonete în ziua în care a împlinit 42 de ani: „Mă întreb dacă eu merit ceea ce am, dacă asta este ce mi-am dorit”

Ieri, 14 iunie, Mihai Bobonete a împlinit 42 de ani. Cu această ocazie, actorul a transmis un mesaj în mediul online, a vorbit despre viața lui, dar și despre familie, despre soție și cei doi copii ai lui.

Mihai Bobonete e actor, joacă și în serialul „Las Fierbinți' de la Pro TV, dar e și jurat la „Românii au talent'. De ziua lui, el a scris pe Instagram: „„Am momente în care mă gândesc foarte mult și mă întreb dacă eu merit ceea ce am, dacă asta este ce mi-am dorit sau e o întâmplare că mă aflu în soarta asta, mă gândesc, va văd, va aud, va simt și cel mai inportant lucru este că am început să mă văd și pe mine așa cum sunt.

Astăzi sunt jumătate recunoscător și jumătate fericit, jumătate în adevăr și jumătate în minciună, jumătate în ceea ce nu mai vreau să fiu și jumătate în noul Bobo , sunt jumătate pentru câțiva prieteni și jumătate pentru alții, jumătate sunt pentru Mama și la fel,am o jumătate pentru Tată… La 42 de ani Astăzi sunt în sfârșit 100%, fără jumătăți și cu Toată ființă mea pentru Octavian, Maria și Cătălina!… Ei știu cel mai bine ce să facă cu mine iar eu dorm din ce în ce mai liniștit!', a notat ieri în mediul online.

Mulți fani i-au urat La mulți ani, dar și vedete, printre acestea Pavel Bartoș, Andra, Corina Caragea și Răzvan Fodor, Monica Anghel.

mihai-bobonete-42-de-ani-4SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

Viața lui Mihai Bobonete dincolo de carieră

Mihai Bobonete și soția Cătălina se cunosc din 1995. Sunt de mulți ani de zile împreună, dar abia după 14 ani de relație au decis să se căsătorească. Pentru viva.ro, el a povestit cum a început relația lor.

„A fost o seară faină în cantina internatului. Un casetofon și ziua de naștere a unui coleg de pe atunci. Cătălina a apărut însoțită de sora ei, Clara, iar eu imediat am invitat-o la un blues. De aici mai departe e ca în Doamna și Vagabondul. Cătălina a fost tot timpul partea mea mai bună și a fost tot timpul un om tare frumos. Faptul că o am lângă mine de aproape 30 de ani și că m-a acceptat cu bune și cu rele și a investit încredere în noi doi m-a făcut pe mine să devin mai bun și să vă ofer și vouă mai mult’, a povestit Bobonete.

În 2009 a avut loc cununia, civilă, iar cea religioasă în 2017, când au luat parte și copiii lor.

„Am făcut cununia civilă în 2009 și nunta & cununia religioasă în 2017. Ne cunoaștem din 1995. Nu ne-am gândit niciodată la căsătorie, nu credeam în instituția căsătoriei. Dragostea poate exista la nemurire și fără acte. Ne doream, în schimb, copii și a rămas Cătălina însărcinată – am înțeles că e mai simplu pentru copil să se nască într-o familie cu același nume. Mai târziu, peste opt ani, Cătălina și-a dorit să îmbrace rochia de mireasă.

Și Maria a fost foarte încântată și parcă să zic eu că e mai frumos așa, când la nunta ta participă și copiii’, a mai povestit actorul. „O iubesc pentru tot ceea ce face și ceea ce este și o s-o iubesc toată viața mea, că alta ca ea nu mai este și numai ea știe ce e în suflețelul meu’, a încheiat Mihai Bobonete.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete